CONSILIUL EUROPEI

COMITETUL DE MINIŞTRI

_________

RECOMANDAREA nr. R (97) 13

COMITETULUI DE MINIŞTRI ADRESATĂ STATELOR MEMBRE PRIVIND INTIMIDAREA MARTORILOR ŞI DREPTURILE APĂRĂRII

(Adoptată de Comitetul de Miniştri pe 10 septembrie 1997, la cea de a 600-a întâlnire a adjuncţilor miniştrilor)

Comitetul de Miniştri, în conformitate cu art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,
Reamintind că scopul urmărit de Consiliul Europei este acela de a spori unitatea în rândul membrilor săi;
Conştient de nevoia Statelor Membre de a elabora o politică penală comună referitor la protecţia martorilor;
Ţinând cont de faptul că în anumite domenii ale infracţionalităţii cum ar fi criminalitatea organizată şi infracţionalitatea în cadrul familiei, există un risc crescând ca martorii să fie supuşi intimidării;
Ţinând cont că este inacceptabil ca sistemul de justiţie penală să nu reuşească să-i aducă pe inculpaţi în faţa instanţei pentru a fi judecaţi din cauză că martorii sunt practic împiedicaţi să depună mărturie în mod liber şi onest;
Constatând că există o recunoaştere crescândă a rolului special pe care îl joacă martorii în cadrul urmăririi penale şi că mărturia lor este adesea crucială pentru condamnarea infractorilor, în special în cauzele privind criminalitatea organizată şi infracţionalitatea în familie;
Convins că, deşi toţi oamenii au datoria civică de a furniza mărturii sincere, ca martori, dacă sistemul de justiţie penală ne solicită acest lucru, ar trebui totodată să se acorde o recunoaştere mai semnificativă a drepturilor şi nevoilor martorilor, inclusiv dreptului de a nu fi supuşi imixtiunilor de orice fel sau riscurilor personale;
Ţinând cont de faptul că Statele Membre au datoria de a-i proteja pe martori împotriva acestor imixtiuni prin măsuri specifice de protecţie care să le asigure în mod efectiv siguranţa;
Având în vedere prevederile Convenţiei Europene privind Drepturile Omului şi jurisprudenţa în domeniu care recunosc drepturile apărării de a interoga martorul şi de a respinge mărturia acestuia dar nu prevăd o confruntare directă între martor şi presupusul infractor;
Ţinând cont de Recomandarea nr. R (85) 4 privind violenţa în familie, Recomandarea nr. R (85) 11 privind poziţia victimei în cadrul legislaţiei şi procedurii penale, Recomandarea nr. R (87) 21 privind asistenţa acordată victimelor şi prevenirea victimizării, Recomandarea nr. (91) 11 privind exploatarea sexuală, pornografia, prostituţia şi traficul cu copii şi adulţi tineri şi Recomandarea nr. R (96) 8 privind politica penală în Europa într-o perioadă de schimbare,
Recomandă ca guvernele Statelor Membre:
- să se ghideze după principiile aferente prezentei Recomandări atunci când îşi reglementează legislaţia internă şi îşi revizuiesc politica penală şi practicile în materie;
- să se asigure că întreaga promovarea necesară acestor principii este distribuită tuturor organelor interesate cum ar fi barouri, organe judiciare, organe de impunere a legii şi instituţii sociale implicate în asistenţa familială.

Anexă la Recomandarea nr. R (97) 13
I. Definiţii

În scopul prezentei recomandări:
- „martor” semnifică orice persoană, indiferent de statutul său social conform legislaţiei procesuale penale naţionale, care posedă informaţii relevante pentru procedurile judiciare penale. Această definiţie se referă şi la experţi şi interpreţi;
- „intimidare” reprezintă orice ameninţare directă, indirectă sau potenţială a unui martor, care poate conduce la imixtiuni în datoria acestuia de a depune mărturie fără a fi supus nici unui fel de influenţă. Acest lucru include intimidarea rezultată fie din simpla existenţă a unei organizaţii criminale cu o puternică reputaţie în ceea ce priveşte violenţa şi represaliile, sau din simplul fapt că martorul aparţine unui grup social închis în care deţine o poziţie slabă;
- „anonimitatea” înseamnă că semnalmentele de identificare ale martorului rămân complet necunoscute infractorului;
- „colaborator al justiţiei” înseamnă orice persoană pasibilă de acuzaţii penale sau condamnată pentru a fi participat la o asociere de infractori sau la alte organizaţii criminale de orice fel sau la infracţiuni de criminalitate organizată şi care a fost de acord să coopereze cu autorităţile de justiţie penală în primul rând prin furnizarea de informaţii privind asociaţia sau organizaţia criminală sau orice infracţiune penală legată de criminalitatea organizată.

II. Principii generale

    1. Ar trebui luate măsuri legislative şi practice adecvate pentru a se asigura posibilitatea martorului de a depune mărturie liber şi fără nici un fel de intimidări.
    2. Ar trebui organizată protecţia martorilor, a rudelor acestora şi a oricăror altor persoane apropiate acestora, dacă este necesar, inclusiv protecţia vieţii şi securităţii personale a acestora înainte, în timpul şi după proces, cu respectarea drepturilor apărării.
    3. Actele de intimidare la adresa martorilor ar trebui pedepsite fie ca infracţiuni penale separate, fie ca făcând parte din infracţiunea de recurgere la ameninţări ilegale.
    4. Legea procedurală ar trebui să prevadă şi impactul intimidării asupra mărturiilor, ţinând în acelaşi timp cont de principiul evaluării libere a probelor de către instanţe.
    5. În funcţie de privilegiile legale, martorii ar trebui să fie încurajaţi să raporteze orice informaţie relevantă privind infracţiunile penale autorităţilor competente şi apoi să consimtă să depună mărturie în instanţă.
    6. Martorilor ar trebui să li se ofere metode alternative pentru depunerea mărturiei care să îi protejeze împotriva intimidării rezultate din confruntarea directă cu acuzatul, permiţându-li-se, spre exemplu, să depună mărturie într-o cameră separată, cu respectarea drepturilor apărării.
    7. Personalul din cadrul sistemului de justiţie penală ar trebui să dispună de o pregătire corespunzătoare pentru a se ocupa de cauzele în care martorii riscă să fie intimidaţi.

III. Măsuri care trebuie luate faţă de criminalitatea organizată

    8. Când se desemnează cadrul de măsuri pentru combaterea criminalităţii organizate ar trebui adoptate reguli specifice de procedură în privinţa intimidării. Aceste măsuri pot fi de asemenea aplicabile în cazul altor infracţiuni grave. Astfel de reguli vor trebui să asigure echilibrul necesar într-o societate democratică între prevenirea dezordinii sau infracţionalităţii şi asigurarea dreptului acuzatului la un proces corect.
    9. Când se asigură apărării condiţiile corespunzătore pentru a contesta mărturia unui martor, ar trebui avute în vedere şi măsurile de mai jos, între altele:
    - înregistrarea cu mijloace audiovizuale a declaraţiilor martorilor în timpul investigaţiilor preprocesuale;
    - utilizarea depoziţiilor preprocesuale depuse în faţa unei autorităţi judiciare ca mărturie în instanţă, atunci când martorii nu se pot prezenta în faţa instanţei sau când prezentarea în instanţă s-ar putea solda cu periclitarea gravă şi reală a vieţii şi siguranţei martorilor, a rudelor acestora sau a altor persoane apropiate lor;
    - dezvăluirea identităţii martorilor cât mai târziu posibil pe parcursul urmăririi şi/sau dezvăluirea doar a anumitor detalii;
    - excluderea mijloacelor de informare şi/sau a publicului de la întregul proces sau doar de la o parte a acestuia.
    10. Atunci când este posibil şi în conformitate cu legislaţia internă, anonimitatea persoanelor care ar putea depune mărturie ar trebui să constituie o măsură excepţională. Dacă garanţia de anonimitate a fost solicitată de aceste persoane şi/sau a fost acordată temporar de autorităţile competente, legea de procedură penală ar trebui să prevadă verificarea procedurii pentru a păstra un echilibru echitabil între necesităţile urmăririi penale şi drepturile apărării. Prin această procedură, apărarea ar trebui să dispună de posibilitatea de a contesta presupusa nevoie de anonimitate a martorului, credibilitatea acestuia şi originea informaţiilor sale.
    11. Anonimitatea nu trebuie acordată decât când autoritatea judiciară competentă, după audierea părţilor, constată că:
    - viaţa sau libertatea persoanei implicate este serios ameninţată sau, în cazul agenţilor sub acoperire, activitatea lor în viitor este serios ameninţată; şi
    - mărturia se anunţă importantă iar persoana pare a fi credibilă.
    12. Dacă este cazul, ar trebui să fie disponibile şi alte măsuri pentru protejarea martorilor care depun mărturie, inclusiv împiedicarea identificării acestora de către apărare prin folosirea unor ecrane, spre exemplu, pentru mascarea feţei sau distorsionarea vocii.
    13. Dacă s-a acordat anonimitatea, condamnarea nu se va baza doar, sau într-o măsură decisivă, pe mărturia unor astfel de persoane.
    14. Dacă este cazul, ar trebui create şi puse la dispoziţia martorilor care au nevoie de protecţie programe speciale cum ar fi programele de protecţie a martorilor. Principalul obiectiv al acestor programe ar trebui să fie asigurarea vieţii şi siguranţei personale a martorilor, a rudelor acestora sau a persoanelor apropiate lor.
    15. Programele de protecţie a martorilor ar trebui să ofere diverse metode de protecţie între care s-ar putea număra oferirea posibilităţii de schimbare a identităţii, de mutare într-un alt loc, asistenţă în obţinerea unui serviciu nou, gardă de corp sau alt tip de protecţie fizică.
    16. Având în vedere rolul deosebit jucat de colaboratorii justiţiei în lupta împotriva criminalităţii organizate, acestora ar trebui să li se acorde o atenţie deosebită, inclusiv posibilitatea de a beneficia de măsurile prevăzute de programele de protecţie a martorilor. Dacă este necesar, aceste programe ar putea cuprinde şi unele acorduri specifice cum ar fi cele privind un regim de detenţie special pentru colaboratorii justiţiei care execută o condamnare.

IV. Măsuri care se iau în cazul martorilor vulnerabili, în special în cazul infracţiunilor în cadrul familiei

    17. Ar trebui luate măsuri legislative şi practice adecvate pentru asigurarea protecţiei împotriva intimidării martorilor şi pentru eliminarea presiunii asupra acelora care depun mărturie împotriva unor membri de familie în cauze penale.
    18. Aceste măsuri ar trebui să fie concepute pentru diverse categorii de martori vulnerabili. Ele ar trebui să ţină cont de faptul că în mediul familial intimidarea este adesea latentă, afectând de regulă echilibrul psihologic şi/sau emoţional al martorilor. În absenţa unor acte deschise de intimidare, ar trebui deci să se acorde prioritate măsurilor legislative nonpenale.
    19. Copiilor ar trebui să li se asigure o protecţie specială, alături de sprijin împotriva oricărui abuz de autoritate în familie. Copiii ar trebui să fie ajutaţi să conştientizeze drepturile de care dispun, în special dreptul de a raporta o infracţiune.
    20. Interesele specifice ale copilului ar trebui să fie protejate pe întregul parcurs al urmăririi de un agent social şi, dacă este cazul, prin avocaţi cu pregătire specială.
    21. Femeile care sunt supuse violenţei în familie şi persoanele în vârstă supuse unor rele tratamente de familia lor ar trebui să beneficieze de protecţie specială împotriva intimidării menite să le împiedice să raporteze infracţiunile şi să depună mărturie.
    22. Ar trebui elaborate programe prin care martorii să fie sprijiniţi când depun mărturie împotriva altor membri de familie. Astfel de programe ar putea furniza un cadru pentru:
    - sprijin juridic, psihologic şi social şi, dacă este cazul, îngrijire şi asistenţă financiară;
    - măsuri pentru scoaterea acuzatului din imediata apropiere a martorului pentru evitarea intimidării, sau măsuri pentru îndepărtarea martorului;
    - măsuri psihologice (cum ar fi tratamentul psihiatric) pentru acuzat pentru a se împiedica continuarea intimidării.
    23. Diversele instituţii din cadrul sistemului de justiţie penală are trebui să conştientizeze că pot exercita un efect traumatizant asupra martorului şi că ar trebui să se străduiască să contracareze acest efect.
    24. Când un martor vulnerabil raportează iniţial presupuse infracţiuni poliţiei, ar trebui să existe acces imediat la ajutorul profesional. În plus, audierea martorului ar trebui să fie condusă de persoane cu pregătire corespunzătoare.
    25. Pe cât posibil, martorii vulnerabili ar trebui să fie examinaţi în fazele iniţiale ale urmăririi penale, cât de curând după raportarea faptelor. Aceste examinări ar trebui să fie efectuate într-un mod foarte atent, respectuos şi minuţios.
    26. Aceste examinări nu ar trebui să fie repetate. Examinările ar trebui să fie conduse de o autoritate judiciară sau în prezenţa acesteia, iar apărarea ar trebui să dispună de suficiente posibilităţi pentru a solicita respingerea respectivei mărturii.
    27. Dacă este cazul, depoziţiile făcute în faza pre-procesuală ar trebui să fie înregistrate video pentru a se evita confruntarea directă şi repetări inutile ale examinării care pot produce traume. Pe parcursul procesului, pot fi folosite tehnici audiovizuale pentru a se permite autorităţii competente să audieze persoanele implicate separat.
    28. în afara instanţei, audierea martorului trebuie atent supravegheată de către judecător. În cazul în care interogatoriul, în special în cauzele privind presupuse infracţiuni sexuale, ar putea avea un efect traumatizant inacceptabil asupra martorului, judecătorul ar trebui să ia în calcul măsuri corespunzătoare pentru a controla modul în care se desfăşoară acesta.
    29. Simplul fapt că mărturia copiilor nu se ia sub jurământ nu ar trebui să fie în sine un motiv pentru excluderea ei.

V. Cooperarea internaţională

    30. Instrumentele destinate stimulării cooperării internaţionale, precum şi legislaţia naţională ar trebui sporite pentru a facilita audierea martorilor care riscă să fie intimidaţi şi pentru a permite implementarea transfrontalieră a programelor de protecţie. Ar trebui avute în vedere măsuri cum ar fi:
    - folosirea mijloacelor moderne de telecomunicaţii cum ar fi conexiunea video pentru facilitarea audierii simultane a martorilor protejaţi sau a martorilor a căror prezentare în instanţă în statul solicitant este imposibilă, dificilă sau costisitoare, asigurându-se în acelaşi timp respectarea drepturilor apărării;
    - asistenţă pentru mutarea în străinătate a martorilor protejaţi şi asigurarea protecţiei acestora;
    - schimbul de informaţii între autorităţile care răspund de programele de protecţie a martorilor.



 Top