CONSILIUL EUROPEI
COOMITETUL DE MINIŞTRI

Recomandarea Rec (2005) 9
a Comitetului de Miniştri al statelor membre
privind protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei

(Adoptată de către Comitetul de miniştri la 20 aprilie 2005
la cea de-a 924-a întâlnire a Adjuncţilor de Miniştri)

Comitetul de Miniştri, în termenii Articolului 15.b al Statutului Consiliului Europei,

Reamintind că scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare unitate între membrii ei;

Conştient de nevoia pentru statele membre de a dezvolta o politică penală comună referitoare la protecţia martorilor;

Notând faptul că există o recunoaştere crescândă în special al rolului martorilor în procedura penală şi că mărturia lor este adesea crucială pentru asigurarea condamnării infractorilor, în special în ceea ce priveşte infracţiunile grave;

Luând în considerare că în anumite domenii de criminalitate, cum ar fi criminalitatea organizată şi terorismul, există un risc crescut ca martorii să fie supuşi intimidării;

Luând în considerare că raportul final al Grupului Multidisciplinar pentru Acţiunea Internaţională împotriva Terorismului (GMT) şi deciziile ulterioare ale Comitetului de Miniştri recunosc protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei drept un domeniu prioritar al procesului Consiliului Europei împotriva terorismului;

Reamintind că în Rezoluţia nr. 1 privind Combaterea Terorismului Internaţional, aprobată la cea de-a 24-a Conferinţă a Miniştrilor Europeni de Justiţie (Moscova, 4-5 octombrie 2001), Comitetul de Miniştri a fost invitat să adopte de urgenţă toate măsurile normative considerate necesare pentru sprijinirea statelor în prevenirea, detectarea, urmărirea şi pedepsirea actelor de terorism, cum ar fi îmbunătăţirea protecţiei martorilor şi a altor persoane participante în procedurile care implică persoane acuzate de infracţiuni de terorism;

Reamintind că Rezoluţia nr. 1 privind Combaterea Terorismului, aprobată la cea de-a 25-a Conferinţă a Miniştrilor Europeni de Justiţie (Sofia 9-10 octombrie 2003), Comitetul de Miniştri a fost invitat , între altele, să continue fără întârziere munca în vederea adoptării instrumentelor relevante internaţionale pentru protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei;

Convins că, în timp ce toate persoanele au o datorie civică de a depune sincer mărturie în calitate de martori, dacă aşa este cerut de sistemul justiţiei penale, atunci trebuie să fie şi o mai mare recunoaştere acordată drepturilor şi nevoilor lor, inclusiv dreptul de a nu fi supus vreunei ingerinţe nejustificate sau de a fi supuse riscului privind propria persoană;

Considerând că statele membre au datoria de a proteja martorii împotriva unor astfel de ingerinţe prin furnizarea măsurilor specifice de protecţie pentru ei în scopul asigurării efective a securităţii lor;

Conştient că protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei necesită confidenţialitate şi că eforturile trebuie făcute pentru a asigura că sunt luate măsuri efective în vederea împiedicării încercărilor de a depista martorii şi colaboratorii justiţiei, în mod special de către organizaţiile criminale, inclusiv organizaţiile teroriste;

Păstrând în minte prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (ETS Nr. 5) şi jurisprudenţa organelor sale, care recunosc drepturile apărării de a examina martorul şi de a solicita declaraţiile acestuia;

Luând în consideraţie Recomandarea nr. R(97) 13 privind intimidarea martorului şi drepturile apărării, în particular cu referire la cazurile de infracţiuni în cadrul familiei; Recomandarea nr. R (85) 4 privind violenţa în familie, Recomandarea nr. R(85)11 privind poziţia victimei în cadrul legii şi procedurii penale, Recomandarea nr. R (87) 21 privind asistenţa acordată victimelor şi prevenirea victimizării, Recomandarea nr. R (91) 11 privind exploatarea sexuală, pornografia şi prostituţia infantilă şi traficul de copii şi tineri, precum şi Recomandarea nr. R (96) 8 privind politica penală în Europa într-o perioadă de schimbare;
Recomandă guvernelor statelor membre:

i. să se ghideze, atunci când îşi formulează legislaţia internă şi îşi revizuiesc politica şi practica penală, după principiile şi măsurile anexate acestei Recomandări;

ii. să asigure ca toate publicaţiile necesare pentru aceste principii şi măsuri sunt distribuite tuturor organelor interesate, cum ar fi organe judiciare, autorităţi de investigare şi urmărire, asociaţii avocaţiale şi instituţii sociale relevante.

Anexă la Recomandarea Rec(2005)9

1. Definiţii

Pentru scopurile acestei Recomandări, termenul:

    - „martor” înseamnă o persoană care posedă informaţii relevante pentru o procedură penală, despre care ea a dat şi / sau este în stare să dea declaraţie (indiferent de statutul ei ori de forma directă sau indirectă, orală sau scrisă a declaraţiei, în conformitate cu legea naţională), care nu este inclusă în definiţia de „colaborator al justiţiei”;
    - „colaborator al justiţiei” înseamnă orice persoană care se confruntă cu acuzaţii penale sau a fost condamnată pentru participarea într-o asociaţie infracţională sau într-o altă organizaţie infracţională de orice gen, sau la infracţiuni ţinând de criminalitatea organizată, dar care este de acord să coopereze cu autorităţile justiţiei penale, în special prin depunerea de declaraţii despre o asociaţie sau o organizaţie infracţională, sau despre orice infracţiune legată de criminalitatea organizată sau de alte infracţiuni grave;
    - „intimidare” înseamnă orice ameninţare directă sau indirectă realizată sau posibil a fi realizată asupra unui martor sau colaborator al justiţiei, ce ar putea conduce la intervenţii asupra voinţei sale de a depune declaraţie liber de ingerinţe nejustificate, sau care este o consecinţă a declaraţiei sale;
    - „anonimitate” înseamnă că datele de identificare ale martorului nu sunt divulgate în general părţii opuse sau , în general, publicului;
    - „persoane apropiate martorilor sau colaboratorilor justiţiei” includ rudele şi alte persoane aflate în relaţie apropiată cu martorii şi colaboratorii justiţiei, cum ar fi partenerul, copiii, nepoţii, părinţii şi fraţii/surorile;
    - „măsuri de protecţie” sunt toate măsurile individuale procedurale sau ne-procedurale având ca scop protejarea martorului sau a colaboratorului justiţiei de orice intimidare şi / sau de orice consecinţă periculoasă a deciziei acestuia de a coopera cu justiţia;
    - „program de protecţie” înseamnă un standard sau un set comandat de măsuri individuale de protecţie care sunt, de exemplu, descrise într-un memorandum de înţelegere, semnat de către autorităţile responsabile şi de martorul sau colaboratorul justiţiei protejat.

II. Principii generale

1. Trebuie adoptate măsuri legislative şi practice adecvate pentru a asigura ca martorul sau colaboratorul justiţiei să poată face declaraţii în mod liber şi fără a fi supus nici unui act de intimidare.

2. Pe lângă respectarea drepturilor apărării, trebuie organizată protecţia martorilor, a colaboratorilor justiţiei şi a persoanelor apropiate acestora, atunci când este necesar, înainte, în timpul şi după proces.

3. Actele de intimidare a martorilor, a colaboratorilor justiţiei şi a persoanelor apropiate acestora trebuie, acolo unde este necesar, să fie pasibile de pedeapsă, fie ca infracţiune separată, fie ca parte a infracţiunii de recurgere la ameninţări ilegale.

4. Aflându-se sub incidenţa dispoziţiilor legale care prevăd dreptul unor persoane de a refuza să facă declaraţii, martorii şi colaboratorii justiţiei trebuie încurajaţi să raporteze autorităţilor orice informaţie relevantă referitoare la faptele penale şi apoi să fie de acord să declare în faţa instanţei.

5. În timp ce sunt avute în vedere principiile valorificării libere a probatoriului de către instanţe şi respectarea drepturilor apărării, legea procedurală trebuie să ofere posibilitatea de a fi luat în considerare impactul intimidării asupra mărturiilor, iar declaraţiile făcute în timpul fazei preliminare ale procedurii să fie admise (şi /sau folosite) în instanţă.

6. Respectând drepturile apărării, ar trebuie considerate metode alternative de depunere a mărturiilor, care să protejeze martorii şi colaboratorii justiţiei de intimidări rezultate dintr-o confruntare faţă în faţă cu acuzatul.

7. Personalul din cadrul justiţiei penale trebuie să aibă o pregătire adecvată şi directive pentru a instrumenta cazurile în care martorii ar putea necesita măsuri sau programe de protecţie.

8. Toate stagiile procedurii referitoare la adoptarea, implementarea, modificarea şi revocarea măsurilor sau programelor de protecţie trebuie să fie confidenţiale; dezvăluirea neautorizată a acestor informaţii ar trebui să devină pasibilă de pedeapsă, la fel ca şi o faptă penală, atunci când este adecvat, în special pentru a asigura securitatea persoanei protejate.

9. Adoptarea măsurilor sau programelor de protecţie trebuie de asemenea să ia în calcul necesitatea realizării unui echilibru adecvate cu principiul protejării drepturilor şi aşteptărilor persoanelor vătămate.

III. Măsuri şi programe de protecţie

10. Atunci când se schiţează un cadru de măsuri pentru a combate infracţiunile grave, inclusiv pe cele legate de criminalitatea organizată şi terorism şi încălcări ale legilor umanitare internaţionale, trebuie să fie adoptate măsuri adecvate de protecţie a martorilor şi colaboratorilor justiţiei împotriva intimidării.

11. Infracţiunile care nu sunt legate de terorism, trebuie să fie excluse dintre infracţiunile pentru care măsuri / programe speciale de protecţie a martorilor sunt avute în vedere.

12. Următoarele criterii trebuie, inter alia, avute în vedere, atunci când se hotărăşte cu privire la dreptul martorului / a colaboratorului justiţiei la măsuri sau programe de protecţie:

    - implicarea persoanei ce urmează a fi protejată (ca victimă, martor, co-autor, complice sau asistent şi ajutor) în investigaţie şi / sau în cauză;
    - relevanţa contribuţiei;
    - gravitatea intimidării;
    - voinţa şi capabilitatea de a fi supus măsurilor sau programelor de protecţie.

13. Când se decide asupra adoptării măsurilor de protecţie, trebuie, de asemenea, luat în considerare, în plus faţă de criteriile menţionate în articolul 12, dacă nu există alte probe disponibile care ar putea fi socotite ca suficiente pentru stabilirea unui caz legat de o infracţiune gravă.

14. Proporţionalitatea între natura măsurilor de protecţie şi gravitatea intimidării martorului / colaboratorului justiţiei trebuie asigurată.

15. Martorii / colaboratorii justiţiei supuşi aceluiaşi tip de intimidări trebuie să fie îndreptăţiţi la o protecţie similară. Totuşi, orice măsură / program de protecţie adoptat va trebui să ia în considerare caracteristicile particulare ale cazului şi necesităţile individuale ale persoanei/ persoanelor care urmează a fi protejate.

16. Regulile procedurale vizând protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei trebuie să asigure că echilibrul necesar într-o societate democratică este menţinut între prevenirea infracţiunii, necesităţile victimelor şi martorilor şi protejarea dreptului la un proces just.

17. Asigurând faptul că părţile au oportunitate adecvată de a solicita declaraţiile date de un martor / un colaborator al justiţiei, următoarele măsuri vizând prevenirea identificării martorului pot fi, inter alia, avute în vedere:

    - folosirea declaraţiilor date în cursul fazei preliminare a procedurii ca probe în instanţă, atunci când nu este posibil pentru martor să se prezinte în faţa acesteia, sau dacă prezentarea în faţa instanţei ar putea avea drept rezultat un pericol mare şi actual pentru martorii / colaboratorii justiţiei sau pentru persoanele apropiate acestora; declaraţiile anterioare dezbaterii în faţa instanţei trebuie privite ca probe valabile dacă părţile au, sau au avut şansa de a participa la audiere şi de a supune interogatoriului şi / sau interogatoriului încrucişat martorul, şi de a discuta conţinutul declaraţiei în timpul procedurii:
    - dezvăluirea informaţiei care dă posibilitatea identificării martorului în cel mai avansat stadiu posibil al procedurii şi / sau dezvăluirea doar a unor detalii selectate;
    - excluderea sau restricţionarea mas-media şi / sau a publicului total sau parţial de la proces;
    - folosirea de aparatură pentru prevenirea identificării fizice a martorilor sau colaboratorilor justiţiei, cum ar fi utilizarea ecranelor sau perdelelor, deghizarea feţei martorului sau distorsionarea vocii sale;
    - folosirea video-conferinţei.

18. Orice decizie pentru acordarea anonimităţii martorului în procesele penale se va lua doar în conformitate cu legea internă şi cu legea europeană a drepturilor omului.

19. Acolo unde este disponibilă, şi în conformitate cu legea internă, anonimitatea persoanelor care ar putea depune declaraţii, ar trebui să fie o măsură excepţională. Acolo unde garantarea anonimităţii a fost solicitată de astfel de persoane şi / sau acordată temporar de către autorităţile competente, legea procedurală penală trebui să prevadă o măsură de verificare pentru a menţine un echilibru corect între necesităţile justiţiei penale şi drepturile părţilor. Părţile trebuie, în această procedură, să aibă oportunitatea de a contesta pretinsa nevoie de anonimitate a martorului, credibilitatea sa şi sursa informaţiilor sale.

20. Orice decizie de acordare a anonimităţii trebuie luată doar dacă autoritatea judiciară competentă constată că viaţa sau libertatea persoanei implicate sau a persoanelor apropiate acesteia, este grav ameninţată, proba pare a fi însemnată, iar persoana apare credibilă.

21. Când anonimitatea a fost acordată, condamnarea nu trebuie să se bazeze doar sau în mod decisiv, pe proba furnizată de către martori anonimi.

22. Unde este cazul, programele de protecţia a martorilor trebuie să fie elaborate şi puse la dispoziţia martorilor / a colaboratorilor justiţiei care necesită protecţie. Obiectivul principal al acestor programe trebuie să fie protejarea vieţii şi a securităţii personale a martorilor / a colaboratorilor justiţiei şi a persoanelor apropiate acestora, vizând în particular asigurarea protejării şi sprijinirii fizice, psihologice, sociale şi financiare.

23. Programele de protecţie implicând schimbări dramatice ale vieţii / intimităţii persoanei protejate (cum ar fi relocarea şi schimbarea identităţii) trebuie aplicate martorilor şi colaboratorilor justiţiei care necesită protecţie peste durata proceselor penale în care ei depun mărturie. Astfel de programe, care pot dura o perioadă limitată sau întreaga viaţă, trebuie adoptate doar dacă nici un fel de alte măsuri nu sunt considerate suficiente pentru a proteja martorul / colaboratorul justiţiei şi persoanele apropiate acestora.

24. Adoptarea unor astfel de programe necesită consimţământul, în cunoştinţă de cauză, al persoanei (persoanelor) ce urmează a fi protejate şi un cadru legal adecvat, inclusiv mijloace de protecţie potrivite pentru drepturile martorilor sau ale colaboratorilor justiţiei, conform legii naţionale.

25. Când este cazul, măsurile de protecţie pot fi adoptate în regim de urgenţă şi provizoriu, înainte ca programul de protecţie să fie adoptat formal.

Dat fiind rolul esenţial pe care colaboratorii justiţiei îl pot juca în lupta împotriva infracţiunilor grave, trebuie să li se acorde o considerare adecvată. Când este necesar, programele de protecţie aplicabile colaboratorilor justiţiei aflaţi în executarea unei sentinţe privative de libertate pot, de asemenea, include aranjamente specifice, cum ar fi un regim special de detenţie.

27. Protecţia colaboratorilor justiţiei ar trebui de asemenea să vizeze păstrarea credibilităţii lor şi securitatea publică. Trebuie luate măsuri adecvate împotriva riscului ca alte crime să fie comise de către colaboratorii justiţiei în timp ce aceştia se află sub protecţie şi astfel chiar şi involuntar, să pericliteze cauza în instanţă. Săvârşirea la nivel internaţional a unei infracţiuni de către un colaborator al justiţiei aflat sub protecţie trebuie, conform circumstanţelor relevante, să implice revocarea măsurilor de protecţie.

28. Respectând principiile fundamentale ale organizării administrative a fiecărui stat, personalului implicat în implementarea măsurilor de protecţie, trebuie să i se acorde autonomie operaţională şi nu trebuie să fie implicat nici în investigarea şi nici în pregătirea cauzei în care martorul / colaboratorul justiţiei urmează a depune mărturie. De aceea, trebuie asigurată o separare organizatorică între aceste funcţii. Oricum, un nivel adecvat de cooperare / contact cu sau între agenţiile de aplicare a legii trebuie asigurat în vederea adoptării şi implementării cu succes a măsurilor şi programelor de protecţie.

IV. Cooperare internaţională

29. Respectând diferitele sisteme legale şi principiile fundamentale ale organizării administrative a fiecărui stat în parte, trebuie urmată o abordare comună a problemelor internaţionale legate de protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei. O astfel de abordare comună trebuie să vizeze asigurarea unor standarde profesionale corespunzătoare, cel puţin în aspectele cruciale ale confidenţialităţii, integrităţii şi pregătirii. Statele membre trebuie să asigure un schimb suficient de informaţii şi cooperare între autorităţile responsabile pentru programele de protecţie.

30. Măsuri vizând încurajarea cooperării internaţionale trebuie să fie adoptate şi implementate în vederea facilitării audierii martorilor şi colaboratorilor justiţiei protejaţi şi pentru a permite programelor de protecţie să fie implementate dincolo de frontiere.

31. Scopul şi implementarea efectivă şi rapidă a cooperării internaţionale în materia legată de protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei, inclusiv cu jurisdicţiile relevante internaţionale trebuie îmbunătăţite.

32. Următoarele obiective trebuie, de exemplu, avute în vedere:

    - asigurarea asistenţei în relocarea în străinătate a martorilor, colaboratorilor justiţiei şi persoanelor protejate apropiate lor şi asigurarea protecţiei lor, în special în acele cazuri în care nu poate fi găsită altă soluţie pentru protejarea lor.;
    - facilitarea şi îmbunătăţirea folosirii mijloacelor moderne de telecomunicaţie, cum ar fi legăturile video, precum şi securitatea acestora, protejând totodată drepturile părţilor;
    - cooperarea şi schimbul în domeniul celor mai bune practici prin utilizarea deja existentelor reţele de experţi naţionali;
    - contribuţia la protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei în contextul cooperării cu instanţele penale internaţionale.



 Top