Strasbourg, 7 decembrie 2007

CEPEJ(2007)14

Comisia Europeană Pentru Eficacitatea Justiţiei (CEPEJ)

Ghid pentru o mai bună implementare a recomandării cu privire la medierea în materie civilă şi familială

Trad: Jud. Cristi Danilet

Introducere

1. În cadrul celui de-al treilea Summit al Consiliului Europei (Varşovia, mai 2005), Şefii de State şi Guverne şi-au luat angajamentul «să facă uz din plin de potenţialul normativ al Consiliului Europei» şi să promoveze «punerea în aplicare şi dezvoltare a instrumentelor juridice şi mecanismelor de cooperare juridică». De asemenea, ei au decis «să ajute statele membre în înfăptuirea justiţiei cu echitate şi rapiditate şi să dezvolte mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor».

2. În lumina acestor decizii, CEPEJ, al cărei unu din obiectivele statutare este acela de a permite o mai bună aplicare a instrumentelor juridice internaţionale ale Consiliului Europei privind eficacitatea şi echitatea justiţiei, a înscris o nouă acţiune pe lista priorităţilor sale: facilitarea aplicării efective a instrumentelor şi reglementările Consiliului Europei cu privire la modurile alternative de soluţionare a litigiilor.

3. Prin urmare, a fost creat grupul de lucru cu privire la mediere (CEPEJ-GT-MED)1 în vederea examinării impactului, în statele membre, a Recomandărilor pertinente ale Comitetului Miniştrilor, în special :

- Recomandarea Rec(98)1 cu privire la medierea familială;

- Recomandarea Rec(2002)10 cu privire la medierea în materie civilă;

- Recomandarea Rec(99)19 cu privire la medierea în materie penală;

- Recomandarea Rec(2001)9 cu privire la căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private,

dar în egală măsură pentru a recomanda măsuri specifice destinate să faciliteze aplicarea lor efectivă, în scopul îmbunătăţirii implementării principiilor medierii conţinute în aceste recomandări.

4. Acest document se referă la Recomandarea Rec (98)1 cu privire la medierea în materie familială şi Rec(2002)10 cu privire la medierea în materie civilă. Alte două Recomandări cu privire la medierea în materie penală şi la căile alternative de rezolvare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private necesită o abordare specifică şi sunt tratate în documente separate.

5. În cadrul primei reuniuni a Grupului de lucru (Strasbourg, 8 - 10 martie 2006), a fost elaborat un chestionar pentru a determina în ce măsură sunt cunoscute în statele membre recomandările menţionate mai sus şi mai ales pentru a determina în ce mod este dezvoltată medierea la nivel naţional, în conformitate cu principiile aici menţionate. Chestionarele au fost adresate unui număr de 16 state reprezentative2.

6. Au fost primite 52 răspunsuri la chestionar din statele membre şi de la practicieni şi a fost pregătit un raport de sinteză de către expertul ştiinţific dl. Julien LHUILLIER (Franţa).

7. Aşa cum era de aşteptat, între statele-membre există deosebiri importante în legătură cu dezvoltările medierii în materie civilă şi familială şi acest fapt se datorează următoarelor obstacole:

- lipsa de sensibilizare cu privire la mediere;

- costurile relativ înalte ale medierii pentru părţi şi dezechilibre financiare;

- divergenţe în formarea şi calificările mediatorilor;

- divergenţe cu privire la scopul şi garanţiile confidenţialităţii.

8. Ţinând cont de aceste obstacole, Grupul de lucru a elaborat următoarele linii directorii care nu au un caracter de constrângere, cu scopul de a ajuta statele membre în aplicarea Recomandării cu privire la medierea familială şi în materie civilă.

9. În timpul redactării acestor linii directorii, Grupul de lucru a luat în consideraţie lucrările CNUDCI (Comisia Naţiunilor Unite pentru dreptul comerţului internaţional), a Uniunii Europene şi a altor instituţii în materie de mediere.

1. DISPONIBILITATE

10. În vederea dezvoltării unei disponibilităţi egale a serviciilor de mediere, ar trebui de luat măsuri pentru promovarea şi organizarea unor sisteme eficace de mediere într-un spaţiu geografic cât mai vast posibil.

1.1. Susţinerea de către statele membre a proiectelor de mediere

11. Statele membre ar trebui să recunoască şi să promoveze planurile de acţiune existente în domeniul medierii şi cele nou create, contribuind la aceasta prin susţinere financiară sau de altă natură. Odată ce astfel de planuri de acţiune pentru mediere sunt puse în aplicare cu succes, statele membre sunt încurajate să lărgească disponibilitatea lor prin intermediul informării, formării şi supravegherii.

1.2. Rolul judecătorilor

12. Judecătorii au un rol important în dezvoltarea medierii. Ei ar trebui să fie capabili de a furniza informaţii, de a organiza şedinţe de informare cu privire la mediere şi, în caz de necesitate, de a invita

Părţile în litigiu să recurgă la mediere şi/sau să trimită cauza la mediere. Este deci important de a veghea ca serviciile de mediere să fie disponibile, fie prin crearea acestor servicii ca anexă a instanţelor judecătoreşti, fie orientând părţile la listele cu prestatorii de mediere.

1.3. Rolul avocaţilor

13. Codurile de conduită a avocaţilor ar trebui să includă o obligaţie sau o recomandare de a propune, în cazurile potrivite, modurile alternative de rezolvare a conflictelor, dintre care medierea, înainte de a iniţia o procedură în faţa instanţelor judecătoreşti şi de a furniza informaţii şi sfaturi pertinente clienţilor lor referitor la acest subiect.

14. Barourile şi asociaţiile profesionale de avocaţi ar trebui să dispună de listele de mediatori şi să le difuzeze printre avocaţi.

1.4. Calitatea planurilor de acţiune în domeniul medierii

15. Este important ca statele membre să aibă un control continuu a palnurilor în materia medierii cât şi proiectele pilot în curs şi să pună în aplicare o evaluare externă şi independentă. Unele criterii comune, referitoare la aspecte de evaluare atât calitative cât şi cantitative, ar trebui să fie elaborate pentru a permite compararea calităţii programelor în materie de mediere.

1.5. Confidenţialitatea

16. Principiul confidenţialităţii este esenţial pentru instituirea încrederii părţilor în procesul de mediere şi rezultatele sale. Din acest punct de vedere, întinderea confidenţialităţii ar trebui să fie definită la toate nivelurile procesului de mediere, cît şi în afara concluziilor sale. Statele membre sunt libere să decidă, în conformitate cu tradiţia juridică şi practica naţională, dacă întinderea confidenţialităţii trebuie definită prin măsuri legislative, printr-un simplu acord sau prin ambele.

17. Atunci când întinderea confidenţialităţii este determinată de un simplu acord, acesta va trebui să precizeze faptele care pot fi relevate terţilor odată cu terminarea procesului de mediere.

18. Obligaţia de confidenţialitate ar trebui să se impună mediatorului în toate etapele procesului de mediere şi chiar după încheierea sa. Atunci când această obligaţie conţine excepţii (ex. dacă mediatorul este chemat în calitate de martor al unei crime aflate în proces de mediere sau dacă participarea mediatorului este cerută în calitate de martor într-un proces în interesul superior al copilului sau în scopul de a împiedica o vătămare a integrităţii fizice sau psihice a unei persoane) aceste excepţii trebuie să fie clar definite prin lege, prin reglementare sau acord.

19. Statele membre ar trebui să furnizeze garanţii juridice cu privire la confidenţialitate în cadrul medierii. Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate de către mediator ar trebui să fie considerată drept încălcare disciplinară gravă şi să fie sancţionată într-un mod corespunzător.

1.6. Calificările mediatorilor

20. Pentru judecătorii care orientează părţile la serviciile d emediere, pentru avocaţii care consiliază clienţii lor şi pentru încredea publicului în procedura medierii, este esenţial să se asigure calitatea serviciilor de mediere.

21. Statele membre şi/sau decidenţii în domeniul medierii ar trebui să furnizeze programe de formare corespunzătoare pentru mediatori şi, ţinând cont de diferenţele între programele de instruire, să pună în aplicare norme comune în materie de formare.

22. Cel puţin, următoarele elemente ar trebui să figureze în programele de instruire a agenţilor de mediere:

· principiile şi obiectivele medierii,

· conduita şi deontologia mediatorului,

· fazele procesului de mediere,

· modurile de reglementare tradiţională a litigiilor şi medierea,

· cazurile în care medierea este indicată, structura şi desfăşurarea medierii

· cadrul juridic al medierii,

· arta şi tehnicile de comunicare şi de negociere,

· arta şi tehnicile medierii,

· număr corespunzător de jocuri de rol şi exerciţii practice,

· particularităţile medierii familiale şi în interesul copilului (instruirea în domeniul medierii familiale), cât şi diferite tipuri de mediere în materie civilă (instruirea în domeniul medierii civile),

· evaluarea cunoştinţelor şi competenţelor persoanelor instruite.

23. Această instruire ar trebui să fie urmată de o supraveghere, tutelă sau o formare profesională continuă.

24. Statele membre ar trebui să recunoască importanţa stabilirii unor criterii comune pentru acreditarea mediatorilor şi/sau a instituţiilor ce oferă servicii de mediere şi/sau care formează mediatorii. Ţinând cont de mobilitatea crescândă în cadrul Europei, ar trebui luate măsuri necesare pentru instituirea unor criterii comune internaţionale pentru acreditare, de exemplu un brevet de mediator european, etc.

25. În măsura în care unele state membre se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte calitatea formării mediatorilor, instituţiile naţionale de instruire sunt invitate să stabilească legături şi/sau un program continuu de formare mediatorilor (de exemplu, un centru european de formare a mediatorilor). Consiliul Europei, în cooperare cu Uniunea Europeană, vor putea contribui la aceasta.

1.7. Interesul superior al copilului

26. În materie de mediere familială, statele membre recunosc unanim importanţa interesului superior al copilului. Totuşi, această noţiune se bazează pe criterii de apreciere variabilă în funcţie de diferitele legislaţii naţionale.

27. Astfel, se recomandă statelor membre şi organismelor participante la medierea familială de a colabora în vederea stabilirii criteriilor comune de apreciere a interesului superior al copilului, incluzând posibilitatea pentru copii de a participa la procesul de mediere. Aceste criterii ar trebui să conţină pertinenţa vârstei copilului sau maturitatea sa mintală, rolul părinţilor şi natura litigiului. Consiliul Europei în cooperare cu Uniunea Europeană, ar putea contribui la aceasta.

1.8. Codurile de conduită

28. Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a garanta, la nivel naţional, uniformizarea conceptelor, câmpul de aplicare şi garanţiile principiilor fundamentale ale medierii, cum ar fi confidenţialitatea, prin adoptarea măsurilor legislative şi/sau elaborarea codurilor de conduită pentru mediatori.

29. Având în vedere faptul că Codul european de conduită a mediatorilor pentru medierea în materie civilă şi comercială începe să obţină o recunoaştere generală a părţilor implicate în mediere pe tot teritoriul Europei, se recomandă ca statele membre să asigure promovarea acestui cod ca un standard minim în materia medierii civile şi familiale, ţinând cont de particularităţile medierii în materie familială.

1.9. Încălcări ale codului de conduită

30. Dacă mediatorii nu respectă un cod de conduită, statele membre şi părţile implicate în mediere ar trebui să poată depune plângere şi să dispună de proceduri disciplinare.

1.10. Medierea internaţională

31. Urmare a adoptării în special a Recomandării Rec(98)1 cu privire la medierea familială, se pare că foarte puţine state membre au pus în aplicare mecanisme care să permită recurgerea la mediere în cadrul cauzelor ce comportă un element de extraneitate. Prin urmare se recomandă statelor membre care au progrese în acest domeniu să faciliteze schimbul de informaţii cu alte state membre.

32. Ţinând cont de costul înalt al medierii internaţionale, statele ar trebui să încurajeze recurgerea la noile tehnologii care substitue întâlnirile faţă în faţă, cum ar fi conferinţele video sau prin telefon sau metodele de reglementare a conflictelor on line (utilizând Internetul).

2. ACCESSIBILITATE

2.1. Costul medierii pentru utilizatori

33. Costul medierii pentru utilizatori ar trebui să fie rezonabil şi proporţional cu interesele în cauză. Pentru ca medierea să fie accesibilă publicului larg, statele membre ar trebui să le asigure o susţinere

financiară directă serviciilor de mediere.

34. Pentru cauze de egalitate în faţa legii şi de acces la justiţie este inadmisibil ca unele categorii sociale să nu poată beneficia de un serviciu din motive de lipsă a resurselor financiare. Pentru solicitanţii care dispun de mijloace economice limitate, statele membre ar trebui să fie încurajate să propună ajutorul public judiciar disponibil părţilor la mediere, în acelaşi mod cum se asigură ajutorul judiciar părţilor în proces.

35. Pentru ca medierea internaţională să fie accesibilă şi, ţinând cont de costul înalt al medierii internaţionale şi de gradul de complexitate a organizării sale, statele membre ar trebui să ia măsuri pentru stabilirea, susţinerea şi promovarea medierii internaţionale.

2.2. Suspendarea termenelor de prescripţie

36. Apelarea la mediere nu trebuie să fie împiedicată de riscul împlinirii termenelor de prescripţie. În practică, răspunsurile statelor membre arată că sunt doar câteva state care reglementează suspendarea termenelor de prescripţie în cazul în care litigiul este supus medierii. Pentru remedierea acestei probleme, statele membre sunt puternic încurajate să pună în aplicare dispoziţii care să prevadă suspendarea termenelor de prescripţie.

3. SENSIBILIZARE

37. Chiar dacă medierea este disponibilă şi accesibilă tuturor, nu toţi sunt sensibilizaţi în materie de mediere. Răspunsurile la chestionar arată cu unul din principalele obstacole la dezvoltarea medierii constă în lipsa sensibilizării personalului judiciar, a profesioniştilor şi a justiţiabililor, cât şi a publicului larg în general. Statele membre şi decidenţii în domeniul medierii ar trebui să reţină că este dificil de a schimba obişnuinţa societăţii de a conta în mod principial pe procedurile judiciare clasice pentru a-şi rezolvarea conflictelor.

38. Pentru ca Recomandările cu privire la medierea familială şi în materie civilă să fie accesibile decidenţilor publici, universitarilor, decidenţilor în domeniu medierii şi mediatorilor, este esenţial ca ele să fie traduse şi difuzate în limbile tuturor statelor membre.

39. Se recomandă CEPEJ crearea unei pagini speciale consacrate medierii pe site-ul său Internet. Ea va putea include traducerea Recomandărilor, rapoartele sale explicative şi alte documente pertinente ale Consiliului Europei cu privire la mediere, evaluarea impactului Recomandărilor cu privire la medierea civilă şi familială. Această pagină specială va putea de asemenea conţine informaţii cu privire la controlul şi evaluarea planurilor de acţiune şi proiectelor pilot de mediere, o listă de prestatori de servicii de mediere şi a agenţilor de mediere în statele membre, contacte utile internet, etc.

3.1. Sensibilizarea publicului larg

40. Statele membre, ONG-urile şi alte părţi implicate în mediere ar trebui să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele medierii.

41. Aceste măsuri ar putea include :

• articole/informaţii în mass-media,

• difuzarea informaţiilor cu privire la mediere prin intermediul pliantelor/broşurilor, Internet, afişelor,

• linii telefonice speciale,

• centre de informare şi consiliere,

• campanii de sensibilizare focalizate, de exemplu «săptămânile medierii»,

• seminare şi conferinţe,

• zilele «uşilor deschise» în instanţele judecătoreşti şi instituţiile ce prestează astfel de servicii.

42. Statele membre sunt de asemenea încurajate să pună la dispoziţia publicului informaţiile cu privire la mijloacele de contact a mediatorilor şi organismelor furnizoare de servicii de mediere şi, în particular, prin intermediul difuzării lor prin Internet.

43. Statele membre ar trebui în aceiaşi măsură să noteze că, în practică, crearea serviciilor de mediere drept anexă a instanţelor judecătoreşti pare să constituie un mijloc eficace de sensibilizare a personalului judiciar, a profesioniştilor din domeniul dreptului cât şi a justiţiabililor cu privire la mediere.

44. Statele membre, universităţile, alte instituţii academice şi decidenţii în domeniul medierii ar trebui să susţină şi să promoveze cercetarea ştiinţifică în domeniul medierii şi altor moduri alternative de rezolvare a conflictelor.

45. Medierea şi alte moduri alternative de reglementare a conflictelor ar trebui incluse în programele educaţionale naţionale.

3.2. Sensibilizarea justiţiabililor

46. Personalul judiciar, procurorii, avocaţii şi alţi profesionişti din domeniul dreptului, cât şi alte organisme implicate în reglementarea litigiilor ar trebui să furnizeze, într-un stadiu incipient, informaţii şi sfaturi specifice cu privire la mediere.

47. Cu scopul de a creşte interesul justiţiabililor pentru mediere, statele membre ar putea prevede posibilitatea de a reduce, de a suprima sau de a rambursa cheltuielile de judecată în cazuri specifice, odată ce părţile recurg la mediere pentru a încerca să rezolve conflictul lor, fie înaintea iniţierii procesului sau în cursul procedurii judiciare.

48. Statele membre ar putea cere utilizatorilor şi furnizorilor de ajutor public judiciar de a prevedea, înainte de a beneficia de acest ajutorîn cauză cu ocazia unei proceduri judiciare, posibilitatea unei reglementări amiabile a conflictului, în special prin intermediul medierii.

49. Părţile ar putea fi sancţionate dacă ele nu vor folosi activ posibilitatea de a recurge la un mod de reglementare amiabilă. De exemplu, statele membre ar putea să prevadă instituirea unei reguli potrivit

căreia părţile unui litigiu civil sau familial rezolvat pe cale judiciară care în mod normal au dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată, să nu poată pretinde la toată suma dacă ele au refuzat medierea sau dacă ele nu pot proba că au folosit în mod activ posibilitatea de a recurge la un mod de reglementare amiabilă a diferendului lor.

3.3 Sensibilizarea instituţiei judiciare

50. Judecătorii joacă un rol crucial în propagarea culturii derezolvare amiabilă a litigiilor. Este deci esenţial ca ei să fie informaţi şi să cunoască din plin procedura de mediere şi avantajele sale. Acest

scop ar putea fi atins prin intermediul sesiunilor de informare şi a programelor de formare iniţială şi continuă care comportă elemente specifice ale medierii utile în munca cotidiană a jurisdicţiilor specifice.

51. Este important de a întări legăturile atât instituţionale cât şi personale între mediatori şi judecători. Aceasta ar putea fi realizat prin organizarea de conferinţe şi seminare.

3.4. Sensibilizarea avocaţilor

52. Medierea ar trebui să fie inclusă în programele de formare iniţială şi continuă a avocaţilor.

53. Barourile şi asociaţiile de avocaţi ar trebui să deţină listele prestatorilor de programe de mediere şi să le difuzeze avocaţilor.

54. Statele membre şi barourile ar trebui să întreprindă măsuri pentru stabilirea baremelor onorariilor care să nu descurajeze avocaţii să îşi sfătuiască clienţii să recurgă la mediere în scopul rezolvării litigiilor.

3.5. Sensibilizarea organizaţiilor neguvernamentale şi altor organisme interesate

55. Statele părţi şi părţile interesate în mediere sunt încurajate să ia toate măsurile vizând sensibilizarea cu privire la mediere a organizaţiilor neguvernamentale şi altor organisme interesate.

1 CEPEJ-GT-MED este compus după cum urmează : dna Nina BETETTO (Slovenia), dna Ivana BORZOVÁ (Republica Cehă), dl Peter ESCHWEILER (Germania), dna Maria da Conceição OLIVEIRA (Portugalia), dl Rimantas SIMAITIS – Preşedinte - (Lituania), dl Jeremy TAGG (Regatul Unit), dna Anna WERGaENS (Suedia).

2 România este unul dintre aceste state (n.ns, CD).



 Top