Strasbourg, 7 decembrie 2007

CEPEJ(2007)13

Comisia Europeană Pentru Eficacitatea Justiţiei (CEPEJ)

Ghid pentru o mai bună implementare a recomandării cu privire la medierea în materie penală

Trad: Jud. Cristi Danilet

Introducere

1. În cadrul celui de-al treilea Summit al Consiliului Europei (Varşovia, mai 2005), Şefii de State şi Guverne şi-au luat angajamentul «să facă uz din plin de potenţialul normativ al Consiliului Europei» şi să promoveze «punerea în aplicare şi dezvoltare a instrumentelor juridice şi mecanismelor de cooperare juridică». De asemenea, ei au decis «să ajute statele membre în înfăptuirea justiţiei cu echitate şi rapiditate şi să dezvolte mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor».

2. În lumina acestor decizii, CEPEJ, al cărei unu din obiectivele statutare este acela de a permite o mai bună aplicare a instrumentelor juridice internaţionale ale Consiliului Europei privind eficacitatea şi echitatea justiţiei, a înscris o nouă acţiune pe lista priorităţilor sale: facilitarea aplicării efective a instrumentelor şi reglementările Consiliului Europei cu privire la modurile alternative de soluţionare a litigiilor.

3. Prin urmare, a fost creat grupul de lucru cu privire la mediere (CEPEJ-GT-MED)1 în vederea examinării impactului, în statele membre, a Recomandărilor pertinente ale Comitetului Miniştrilor, în special :

- Recomandarea Rec(98)1 cu privire la medierea familială;

- Recomandarea Rec(2002)10 cu privire la medierea în materie civilă;

- Recomandarea Rec(99)19 cu privire la medierea în materie penală;

- Recomandarea Rec(2001)9 cu privire la căile alternative de soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private,

dar în egală măsură pentru a recomanda măsuri specifice destinate să faciliteze aplicarea lor efectivă, în scopul îmbunătăţirii implementării principiilor medierii conţinute în aceste recomandări.

4. Acest document se referă la Recomandarea Rec(99)19 cu privire la medierea în materie penală. Alte trei Recomandări cu privire la medierea în materie familială, la medierea în materie civilă şi la modurile alternative de rezolvare a litigiilor între autorităţile administrative şi persoanele private necesită o atitudine specifică şi sunt tratate în documente separate.

5. În cadrul primei reuniuni a Grupului de lucru (Strasbourg, 8 - 10 martie 2006), a fost elaborat un chestionar pentru a determina în ce măsură sunt cunoscute în statele membre recomandările menţionate mai sus şi mai ales pentru a determina în ce mod sunt dezvoltate la nivel naţional modurile alternative de soluţionarea a litigiilor, în conformitate cu principiile aici menţionate. Chestionarele au fost adresate unui număr de 16 state reprezentative2.

6. Au fost primite 52 răspunsuri la chestionar din statele membre şi de la practicieni şi a fost pregătit un raport de sinteză de către expertul ştiinţific dl. Julien LHUILLIER (Franţa). Totuşi, informarea cu privire la medierea în materie penală a fost limitată. De la adoptarea Recomandării, noţiunea şi câmpul de aplicare a medierii în materie penală au evoluat şi a apărut conceptul mai larg de „justiţie reparatorie” (justiţia restaurativă), care cuprinde şi «medierea victimă-delincvent (victim offender mediation3. De aceea se preconizează o actualizare a acestei Recomandări. În prealabil, pare necesar că ar trebui obţinută o evaluare mai completă a impactului justiţiei reparatorii în statele membre, bazată pe informaţii actualizate şi comparabile.

7. Aşa cum era de aşteptat, între statele membre există deosebiri importante în legătură cu dezvoltarea medierii victimă-delincvent şi acest fapt se datorează următoarelor obstacole:

• lipsa de sensibilizare cu privire la justiţia reparatorie şi la mediere;

• lipsa disponibilităţii medierii victimă-delincvent înainte şi după sentinţă;

• atribuţia de a trimite părţile la mediere rezervată unei instituţii penale unice;

• costurile relativ înalte ale medierii;

• lipsa unei instruiri specializate şi deosebirile de calificare a mediatorilor.

8. Ţinând cont de aceste obstacole şi, în măsura în care procedurile justiţiei reparatorii pot servi drept mod alternativ al justiţiei convenţionale şi drept instrument de gestionare a conflictelor, cât şi de capacitatea lor de a repara prejudiciul şi a reduce riscul repetării infracţiunilor, Grupul de lucru a elaborat următoarele linii directorii care nu au un caracter de constrângere, cu scopul de a ajuta statele membre în aplicarea Recomandării cu privire la medierea în materie penală.

1. DISPONIBILITATE

9. În vederea dezvoltării unei disponibilităţi egale a serviciilor de mediere, ar trebui de luat măsuri pentru promovarea şi organizarea unor sisteme eficace de mediere într-un spaţiu geografic cât mai vast posibil, în toate stadiile procedurii penale, inclusiv etapa de executare a sancţiunilor.

1.1 Susţinerea de către statelor membre a proiectelor de mediere

10. Statele membre ar trebui să recunoască şi să promoveze planurile de acţiune existente în domeniul medierii şi cele noi create contribuind la aceasta prin susţinere financiară sau de altă natură. Odată ce astfel de palnuri de acţiune pentru de mediere sunt puse în aplicare cu succes, statele membre sunt încurajate să lărgească disponibilitatea lor prin intermediul informării, instruirii şi supravegherii.

1.2 Rolul judecătorilor, procurorilor şi altor autorităţi judiciare penale

11. Judecătorii, procurorii şi alte autorităţi judiciare penale au un rol important în dezvoltarea medierii. Ei ar trebui să fie capabili de a furniza informaţii, de a organiza sesiuni de informare cu privire la mediere şi, în caz de necesitate, de a invita victimele şi/sau delincvenţii să utilizeze medierea şi/sau să trimită cauza la mediere. Statele membre sunt încurajate să stabilească şi/sau să îmbunătăţească cooperarea între autorităţile judiciare penale şi serviciile de mediere cu scopul de a răspunde mai eficace victimelor şi delincvenţilor.

1.3. Rolul autorităţilor sociale şi a organizaţiilor neguvernamentale

12. Statele membre sunt încurajate să recunoască autorităţile sociale, organizaţiile de susţinere a victimelor şi alte organizaţii implicate în justiţia penală, în măsura în care ele joacă un rol important în promovarea justiţiei reparatorii şi a medierii. În caz de necesitate, asemenea organisme ar putea invita victimele şi/sau delincvenţii să utilizeze medierea. Ele ar putea, de exemplu, juca un anumit rol în derularea medierii, oferirea unor diferite forme de justiţie reparatorie cât şi în susţinerea părţilor.

1.4. Rolul avocaţilor

13. Codurile de conduită a avocaţilor ar trebui să includă o obligaţie sau o recomandare pentru avocaţi de a lua măsuri în vederea furnizării unor informaţii pertinente şi de a propune părţilor, dacă aceasta este adecvat, să recurgă la medierea victimă-delincvent cât şi de a pleda pentru trimiterea la mediere a cauzei de către autorităţile competente.

1.5. Calitatea planurilor de acţiune în domeniul medierii

14. Pentru judecători, procurori şi alte autorităţi ale justiţiei penale care orientează părţile către serviciile de mediere, pentru avocaţii care îşi consiliază clienţii şi pentru încrederea publicului în procedura de mediere, este necesar de a garanta calitatea medierii.

15. Este important ca statele membre să controleze permanent planurile de acţiune pentru mediere cât şi proiectele pilot în curs şi să pună în aplicare o evaluare externă şi independentă. Unele criterii comune, cu referinţă la unele aspecte de evaluare atât calitative cât şi cantitative ar trebui să fie elaborate pentru a permite compararea calităţii planurilor de acţiune pentru mediere. Legislatorul şi/ sau autorităţile judiciare penale ale statelor membre sunt încurajate să identifice consecinţele posibile ale medierii cât şi acordurile prin mediere cu privire la procedurile penale.

16. Ţinând cont de diferenţa de egalitate între drepturile victimei şi ale delincventului în urma unei infracţiuni, statele membre ar trebui să fie sensibilizate la faptul că victima necesită o atenţie deosebită înainte, în cursul şi după mediere. Pentru acest motiv, statele membre sunt sfătuite să întreprindă cercetări cu privire la acest subiect.

1.6. Confidenţialitatea

17. Obligaţia de confidenţialitate ar trebui să se impună mediatorului la toate etapele procesului de mediere şi chiar după încheierea acesteia. Atunci când aceasta obligaţie conţine excepţii4, ele trebuie să fie clar definite în lege.

18. Statele membre ar trebui să furnizeze garanţiile juridice cu privire la confidenţialitatea medierii. Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate de către mediator ar trebui să fie considerată drept încălcare disciplinară gravă şi să fie sancţionată într-un mod adecvat.

1.7. Calificările mediatorilor

19. Statele membre şi/sau decidenţii în domeniul medierii ar trebui să furnizeze programe de formare corespunzătoare pentru mediatori şi, ţinând cont de diferenţele între programele de instruire, să pună în aplicare norme comune în materie de formare.

20. Cel puţin, următoarele elemente ar trebui să figureze în programele de formare a mediatorilor:

· principiile şi obiectivele medierii,

· conduita şi deontologia mediatorului,

· fazele procesului de mediere,

· cunoştinţe de bază a sistemului de justiţie penală,

· relaţiile între justiţia penală şi mediere,

· cazurile în care medierea este indicată, structura şi desfăşurarea medierii,

· cadrul juridic al medierii,

· arta şi tehnicile de comunicare şi de lucru cu victimele, delincvenţii şi alte persoane ce participă în procesul de mediere, incluzând cunoaştinţe de bază cu privire la reacţiile victimelor şi delincvenţilor,

· arta şi tehnicile medierii,

· număr corespunzător de jocuri de rol şi exerciţii practice,

· mecanisme specifice ale medierii în caz de infracţiuni grave şi infracţiuni implicând minorii,

· modalităţile diferite de justiţie reparatorie,

· evaluarea cunoştinţelor şi competenţelor persoanelor instruite.

21. Această formare ar trebui să fie urmată de o supraveghere, tutelă sau o formare profesională continuă.

22. Statele membre ar trebui să recunoască importanţa stabilirii unor criterii comune pentru acreditarea mediatorilor şi/sau a instituţiilor ce oferă servicii de mediere şi/sau care formează mediatorii. Ţinând cont de mobilitatea crescândă în cadrul Europei, ar trebui luate măsuri necesare pentru instituirea unor criterii comune internaţionale pentru acreditare, de exemplu un brevet de mediator european, etc.

23. În măsura în care unele state membre se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte calitatea formării mediatorilor, instituţiile naţionale de instruire sunt invitate să stabilească legături şi/sau un program continuu de formare mediatorilor (de exemplu, un centru european de formare a mediatorilor). Consiliul Europei, în cooperare cu Uniunea Europeană, vor putea contribui la aceasta.

1.8. Participarea şi protecţia minorilor

24. Statele membre ar trebui să recunoască importanţa susţinerii şi protecţiei minorilor în timpul participării lor la procesul de mediere, prin punerea în aplicare a unor măsuri de protecţie şi garanţii procedurale corespunzătoare.

25. Statele membre ar trebui să conlucreze în vederea examinării, evaluării şi identificării bunelor practici cu scopul de a pune în aplicare linii directorii specifice participării minorilor la mediere în materie penală. Consiliul Europei, în cooperare cu Uniunea Europeană, ar putea de asemenea să-şi aducă contribuţia.

26. Aceste linii directorii specifice ar trebui să includă:

a. pertinenţa vârstei copilului sau maturitatea sa mentală şi efectele lor la participarea minorilor în procedura de mediere;

b. rolul părinţilor, în deosebi în situaţiile în care părinţii s-ar putea opune participării la mediere;

c. participarea asistenţilor sociali, psihologilor şi/sau a reprezentanţilor legali la mediere, atunci când sunt prezenţi minorii.

1.9. Coduri de conduită

27. Statele membre ar trebui să ia măsuri pentru a garanta, la nivel naţional, uniformizarea conceptelor, câmpul de aplicare şi garanţiile principiilor fundamentale ale medierii, cum ar fi confidenţialitatea, prin adoptarea măsurilor legislative şi/sau elaborarea codurilor de conduită pentru mediatori.

28. Având în vedere faptul că Codul european de conduită a mediatorilor pentru medierea în materie civilă şi comercială începe să obţină o recunoaştere generală a părţilor implicate în mediere pe tot teritoriul Europei, se recomandă să fie elaborat un Cod special de conduită ţinând cont de particularităţile medierii în materie penală.

1.10. Încălcări ale codului de conduită

29. Dacă mediatorii nu respectă codul de conduită, statele membre şi părţile implicate în mediere ar trebui să poată depune plângere şi să dispună de proceduri disciplinare.

1.11. Medierea internaţională

30. Renunţarea la urmărirea penală ca rezultat al unui acord de mediere ar trebui să aibă aceleaşi valoare ca şi hotărârile judecătoreşti sau alte decizii judiciare, dacă a fost decisă de personalul judiciar oficial, de exemplu, un membru al biroului procurorului sau un judecător. O atare decizie va avea astfel drept efect de a pune capăt urmăririi penale iniţiate pe aceleaşi fapte într-un alt stat (ne bis in idem).

2. ACCESSIBILITATE

2.1. Drepturile victimelor şi delincvenţilor

31. Pentru a permite participarea victimelor şi a delincvenţilor la procesul de mediere, statele membre ar trebui sa ia toate măsurile necesare pentru garantarea drepturilor lor şi să verifice că ei cunosc aceste drepturi. Medierea cere consimţământul liber şi clar al victimelor şi al delincvenţilor şi nu trebuie să fie niciodată utilizată dacă există riscul că medierea s-ar face în defavoarea uneia dintre părţi. Este necesar de a acorda o atenţie deosebită nu doar avantajelor potenţiale, dar de asemenea şi eventualelor riscuri presupuse de mediere pentru ambele părţi şi mai ales pentru victimă5.

32. Astfel, se cuvine de a face un efort specific pentru a garanta că informarea cu privire la medierea victimă-delincvent să fie clară, completă şi furnizată în termenul necesar. Această informare ar trebui vizeze:

• însuşi procesul de mediere;

• drepturile şi obligaţiile utilizatorilor;

• efectele juridice ale medierii.

33. Părţile la mediere trebuie numaidecât să fie informate cu privire la eventualelor consecinţe ale procedurii de mediere asupra procesului decizional judiciar, inclusive întreruperea procedurii penale, suspendarea sau atenuarea sancţiunii impuse delincventului prezumat. În acelaşi mod, în cazurile în care victima este deosebit de vulnerabilă, aceasta din urmă ar trebui să fie avertizată de posibilitatea de a dispune de o procedură de mediere fără contactul direct cu delincventul.

2.2. Costul medierii pentru utilizatori

34. Pentru ca medierea să fie accesibilă, statele membre ar trebui să le asigure o susţinere financiară directă a serviciilor de mediere prin intermediul ajutorului public judiciar şi/sau altor mijloace. Cu titlu de excepţie, în statele membre unde delincventul trebuie să finanţeze parţial participarea sa la mediere, statele membre trebuie să se asigure ca această contribuţie este proporţională cu veniturile sale. O procedură de mediere costisitoare care nu este acoperită de ajutorul public judiciar este susceptibilă să constituie un obstacol al medierii.

2.3. Suspendarea termenelor de prescripţie

35. Pentru ca medierea să fie mai accesibilă, utilizarea sa nu trebuie să fie împiedicată de riscul împlinirii termenelor de prescripţie. Pentru remedierea acestei probleme, statele member sunt puternic încurajate să pună în aplicare dispoziţii care să prevadă suspendarea termenelor de prescripţie.

3. SENSIBILIZARE

36. Răspunsurile la chestionar arată că unul din principalele obstacole la dezvoltarea medierii constă în lipsa sensibilizării personalului judiciar, a procurorilor şi a altor autorităţi ale justiţiei penale, a organizaţiilor de susţinere a victimelor, a profesiilor juridice, a victimelor şi delincvenţilor şi a publicului larg cu privire la justiţia reparatorie.

37. Pentru ca Recomandarea cu privire la medierea în materie penală să fie accesibilă decidenţilor publici, universitarilor, părţilor implicate în mediere şi mediatorilor, este esenţial ca ea să fie tradusă şi difuzată în limbile tuturor statelor membre.

38. Se recomandă CEPEJ crearea unei pagini speciale consacrate medierii pe site-ul său Internet. Ea va putea include traducerea Recomandărilor, rapoartele sale explicative şi alte documente pertinente ale Consiliului Europei cu privire la mediere, evaluarea impactului Recomandării cu privire la medierea penală în cadrul statelor. Această pagină specială va putea de asemenea conţine informaţii cu privire la controlul şi evaluarea planurilor de acţiune şi proiectelor pilot în materie de mediere, o listă de prestatori de servicii de mediere şi a mediatorilor în statele membre, legături de internet utile, etc.

3.1. Sensibilizarea publicului larg

39. Statele membre, ONG-urile şi alte părţi implicate în mediere ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele medierii.

40. Aceste măsuri ar putea include :

• articole/informaţii în mass-media,

• difuzarea informaţiilor cu privire la mediere prin intermediul pliantelor/broşurilor, Internet, afişelor,

• linii telefonice speciale ale mediatorilor,

• centre de informare şi consiliere,

• campanii de sensibilizare focalizate, de exemplu «săptămânile medierii»,

• seminare şi conferinţe,

• zilele «uşilor deschise» în tribunale şi instituţiile ce prestează servicii de mediere.

41. Statele membre, universităţile, alte instituţii academice şi decidenţii în domeniul medierii ar trebui să susţină şi să promoveze cercetarea ştiinţifică în domeniul medierii şi justiţiei reparatorii.

42. Medierea şi alte forme de justiţie reparatorie ar trebui să fie incluse în programele educaţionale naţionale.

3.2. Sensibilizarea victimelor şi delincvenţilor

43. Personalul judiciar, procurorii, poliţia, autorităţile justiţiei penale, avocaţii şi alţi profesionişti ai dreptului, asistenţii sociali, organizaţiile de susţinere a victimelor, cât şi alte organisme implicate în justiţia reparatorie ar trebui să furnizeze, într-un stadiu incipient, informaţii şi sfaturi cu privire la mediere atât victimelor cât şi delincvenţilor, insistând asupra avantajelor şi posibilelor riscuri pentru fiecare dintre ei.

3.3 Sensibilizarea poliţiei

44. Formarea personalului de poliţie ar trebui să includă explicaţii cu privire la justiţia reparatorie în măsura în care serviciile de poliţie intervin într-un stadiu incipient al cauzei şi sunt primii care intră în contact cu victimele şi delincvenţii. O atenţie deosebită ar trebui acordată transmiterii cauzelor pentru efectuarea medierii. Aceasta s-ar putea realiza datorită unei formări care să conţină informaţii specifice cu privire la autorii şi victimele infracţiunii, cât şi prin distribuirea pliantelor/broşurilor.

3.4 Sensibilizarea instituţiei judiciare şi a procurorilor

45. Un număr crescând de state membre a adoptat măsuri legislative permiţând atât judecătorilor cât şi procurorilor, în egală măsură, să invite victimele şi/sau delincvenţii să utilizeze medierea şi/sau să trimită cauza la mediere. În acest scop, este necesar ca ambii să fie din plin informaţi cu privire la procedura de mediere şi conştienţi de avantajele şi riscurile sale potenţiale. Acest scop ar putea fi atins prin intermediul sesiunilor de informare şi programelor de formare iniţială şi continuă.

46. Este important de a consolida legăturile atât instituţionale cât şi personale între mediatori şi judecători/procurori. Aceasta ar putea fi realizat prin organizarea de conferinţe şi seminare.

3.5. Sensibilizarea avocaţilor

47. Justiţia reparatorie şi medierea ar trebui să fie incluse în programele de formare iniţială şi continuă a avocaţilor.

48. Barourile şi asociaţiile de avocaţi ar trebui să deţină listele prestatorilor de programme de mediere şi să le difuzeze avocaţilor.

49. Statele membre şi barourile ar trebui să întreprindă măsuri pentru stabilirea baremelor onorariilor care să nu descurajeze avocaţii în a-şi sfătui clienţii să recurgă la mediere în scopul rezolvării litigiilor.

3.6. Sensibilizarea asistenţilor sociali

50. Statele membre sunt încurajate să ia măsurile necesare vizând sensibilizarea asistenţilor sociali cu privire la justiţia reparatorie şi la mediere.

1 CEPEJ-GT-MED este compus după cum urmează : dna Nina BETETTO (Slovenia), dna Ivana BORZOVÁ Republica Cehă), dl Peter ESCHWEILER (Germania), dna Maria da Conceição OLIVEIRA (Portugalia), dl Rimantas SIMAITIS – Preşedinte - (Lituania), dl Jeremy TAGG (Regatul Unit), dna Anna WERGENS (Suedia).

2 România este unul dintre aceste state (n.ns, CD).

3 A se vedea în egală măsură Principiile de bază ale Naţiunilor Unite referitoare la utilizarea programelor de justiţie reparatorie în materie penală, Rezoluţiile 2000/14 şi 2002/12 ale ECOSOC. Termenul „delincvent”, utilizat din raţiuni practice în Recomandare şi în prezentul ghid, acoperă totodată şi delincventul prezumat, adică toate persoanele suspectate/acuzare de săvârşirea unei infracţiuni.

4 A se vedea în special Recomandarea Rec (99)19 cu privire la medierea în materie penală, paragraful 30.

5 Vezi Recomandarea Rec(2006)8 cu privire la asistenţa victimelor, punctul 13.



 Top