Strasbourg, 13 septembrie 2005

CEPEJ (2004) 19 REV 2

Comisia europeană pentru eficientizarea justiţiei (CEPEJ)

Un nou obiectiv pentru sistemele judiciare: procesarea fiecărui caz într-o durată-cadru de timp optimă şi cuantificabilă - Program Cadru

Traducere: judecator Cristi Danilet
cdanilet@just.ro

Măsurile conţinute în acest document reprezintă sugestii şi nu angajează statele membre în această etapă. Lista acestor măsuri nu este nici exhaustivă şi nici definitivă.

Acest Program Cadru va fi implementat prin modalităţi concrete care urmează a fi definite ce către CEPEJ, având în vedere observaţiile statelor membre, în special cu privire la priorităţile care trebuie luate în considerare.

1. CEPEJ (Comisia Europeană pentru Eficientizarea Justiţiei) a decis să ia în considerare durata procedurilor judiciare, observând că acesta reprezintă o prioritate în cadrul obiectivelor Consiliului Europei privind drepturile omului şi supremaţia legii. De asemenea, pentru justiţiabili acest aspect este de un interes vital. Prezentul document are ca scop definirea unei noi abordări în această privinţă şi, de asemenea, trece în revistă activitatea desfăşurată până în prezent, prezentând idei cu privire la activităţile care trebuie efectuate în vederea pregătirii unor soluţii realiste şi executabile, pentru statele membre. Introducerea reaminteşte principalele chestiuni în discuţie. Prima parte are în vedere principiile generale ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), rezultatele Consiliului Europei, precum şi principiile de îndrumare. Cea de-a doua parte recomandă liniile de acţiune, inclusiv măsurile concrete care trebuie înaintate de CEPEJ către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei.

Introducere

2. E necesar ca sistemele judiciare să îşi asume un nou obiectiv: procesarea fiecărui caz într-o perioadă de timp optimă şi cuantificabilă.

3. Ne-am obişnuit să facem referire la conceptul de „perioadă de timp rezonabilă” prevăzut în art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO). Cu toate acestea, acest standard reprezintă o „limita de jos” (care face distincţia dintre încălcarea şi respectarea Convenţiei) şi nu trebuie considerat ca un rezultat aferent acolo unde este îndeplinit.

4. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este în prezent depăşită de plângeri contra statelor cu privire la întârzieri în soluţionarea dosarelor şi alocă o bună parte din timpul său emiterii de hotărâri împotriva statelor care încalcă standardul „perioadei de timp rezonabile” necesar procedurilor în instanţă. Durata excesivă reprezintă o problemă majoră în cele mai multe state membre. Diverse sondaje1 au arătat că întârzierea judiciară este percepută ca problema numărul unu nu doar de opinia publică, ci şi de cei care au experimentat în mod direct sistemul judiciar. Această situaţie face un deserviciu tuturor beneficiarilor, indiferent de poziţia lor în sistemul judiciar: justiţiabili, acuzaţi, victime, martori, juraţi etc. (exceptând persoanele care au un interes în prelungirea procedurilor). Deşi în ultimii ani sectorul privat, precum şi alte servicii publice au introdus ideea limitelor de timp în cadrul relaţiilor pe care le au cu consumatorul/beneficiarul, sistemul judiciar pare să se fi ţinut departe de acest curent, cel puţin public. Mai mult, statele cele mai afectate sunt state membre fondatoare ale Consiliului Europei. Cu toate acestea, aceste state nu sunt singurele care suferă de această boală endemică ce afectează sistemele judiciare europene. Într-un număr de state care s-au alăturat Consiliului Europei în ultimii ani, chestiunea întârzierilor judiciare reprezintă o problemă majoră a politicii interne.

5. Scara la care se întinde acest fenomen este suficientă pentru a garata o reacţie viguroasă. Jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg stă martor la creşterea exponenţială a „sindromului întârzierilor”. Consiliul Europei se confruntă acum cu o problemă majoră: dacă nu va exista nici o îmbunătăţire în acest domeniu în următorii ani, Curtea, depăşită de cazurile care se bazează pe cerinţa de „perioadă de timp rezonabilă” nu va fi capabilă să-şi îndeplinească rolul sau specific de apărător al altor drepturi ale omului, care sunt deopotrivă fundamentale, cum ar fi dreptul la viaţă, demnitate, libertatea de expresie, dreptul de a nu fi supus la torturi, dreptul la viaţa de familie etc.

6. CEDO subliniază nevoia – în ceea ce priveşte CEDO – de instituire a unor mecanisme naţionale de soluţionare a încălcărilor ce constituie întârzieri excesive (Cazul Kudla împotriva Poloniei şi Scordino împotriva Italiei, dec. nr. 36813/97, CEDO 2003 IV)2 prin compensaţii sau prin alte mijloace. Mai multe state au introdus acum aranjamente speciale pentru a veni în întâmpinarea îngrijorării acestei Curţi. Cu toate acestea, mecanismele care se limitează la compensaţii sunt sunt prea slabe şi nu stimulează suficient statele în vederea modificării modului lor operaţional, furnizând numai un element a posteriori în cazul încălcării demonstrate în loc de a încerca să găsească soluţii pentru problema fundamentală a întârzierilor excesive3.

7. Miza este chiar mai mare pentru statele membre care sunt direct responsabile pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemelor lor judiciare: peste un anumit prag critic, o prea mare întârziere generează o criză generalizată a încrederii cetăţenilor şi a economiei în justiţiei (acesta fiind unul dintre pilonii democraţiei) şi a însăşi democraţiei.

8. Existenţa duratei excesiv de lungi a procedurilor poate implica în special condiţii favorabile pentru dezvoltarea corupţiei în cadrul sistemului judiciar. În mod paradoxal, corupţia este utilizată pentru a grăbi unele proceduri, încălcând principiul de egalitate al cetăţenilor în relaţie cu justiţia. Mai mult, cei care profită în mod sistematic de corupţie nu au nici un interes în îmbunătăţirea situaţiei.

9. Unele voci vorbesc despre o lipsă a resurselor. Altele vorbesc despre o „cultură a întârzierilor”4 înrădăcinată în mentalitatea celor implicaţi. A fost de asemenea învinuită „administrarea” deficitară a judiciarului atât la nivel local, în instanţe individuale, cât şi la nivel naţional. Această căutare a cauzelor este esenţială, deoarece numai printr-o înţelegere adecvată a „factorilor de întârziere” se va putea ajunge la rezolvarea lor. Dar aceasta reprezintă numai primul pas. Resursele alocate justiţiei nu pot fi crescute la infinit, în timp ce nevoia de justiţie este potenţial nelimitată.

10. Importanţa şi gravitatea situaţiei au fost subliniate prin numeroase studii şi sondaje conduse printre cei care au fost în contact cu justiţia şi public în general.

11. Beneficiarii trebuie să-şi spună cuvântul în chestiunea limitelor temporale. Aici, ca şi în alte părţi, cetăţenii cer să fie trataţi nu ca spectatori pasivi ci ca actori. Vor să fie implicaţi în deciziile şi procesele care îi afectează. Această cerinţă acoperă, de asemenea, dimensiunea temporală a acestor operaţiuni: nu mai este acceptabil, în procedurile judiciare, ca beneficiarii să fie lăsaţi într-o stare de nesiguranţă absolută în ceea ce priveşte perioada de timp necesară pentru examinarea cauzelor şi ca aceştia să nu aibă nici o posibilitate de a influenţa durata procedurilor.

PARTEA ÎNTÂI: DISCUŢIE PRIVIND CAUZELE ÎNTÂRZIERILOR

1. Jurisprudenţa CEDO şi realizările Consiliului Europei

12. Acest documente va face aici referire numai la cadrul normativ instituit de Curtea Europeană de la Strasbourg.

13. Procedurile nu trebuie să dureze prea mult pentru a garanta cetăţenilor şi statelor siguranţa juridică. Disputele fără sfârşit pun în pericol continuitatea socială. De asemenea, procedurile nu trebuie nici să fie scurtate excesiv, deoarece părţile trebuie să aibă, de exemplu, suficient timp pentru pregătirea cazurilor lor. Prin urmare, cadrul temporal în care cauzele trebuie procesate trebuie să evite o grabă a justiţiei, deoarece precipitarea duce la decizii care sunt de multe ori nedrepte şi întotdeauna greşit înţelese şi o justiţie prea lentă, deoarece aceasta ar duce la negarea justiţiei.

14. Durata procedurilor se măsoară din momentul în care autorităţile se confruntă în primă fază cu responsabilitatea legală pe care o au faţă de cetăţeni şi se încheie cu aplicarea definitivă a deciziei finale. Perioada de timp rezonabilă include, in special, perioada de timp alocată elaborării hotărârii.

15. Pentru a determina dacă perioada de timp este sau nu rezonabilă, Curtea a instituit diferite criterii: complexitatea cauzei, comportamentul petentului, comportamentul autorităţilor relevante (inclusiv instanţe) şi ce anume este joc pentru petent. Fiecare cauză este luată în considerare în mod individual în lumina acestor criterii care explică de ce hotărârile Curţii nu pot fi utilizate pentru a extrapola perioadele de timp standard pentru diferite categorii de cauze. Curtea nu a încercat, nici sa identifice cauzele specifice de întârziere si nici soluţiile sugerate. Rolul său exclusiv in fiecare caz este să stabilească dacă perioada de timp nu este rezonabilă si, în acest caz, dacă statul este responsabil.

16. O perioadă lungă de timp s-a considerat că justiţia, in ceea ce priveşte calitatea, depinde printre altele de distanţa creată între cei care o împart şi cei cărora le este împărţită – această distanţă ar permite apariţia imparţialităţii şi suveranităţii, care este de dorit în definirea rolului instanţei în cadrul procesului. În zilele noastre, această atitudine este echivalentă cu o inabilitate din partea judiciarului de a deveni mai inteligibil şi mai accesibil pentru public. Din contră, prin aducerea justiţiei mai aproape de cetăţeni şi prin facilitarea posibilităţii de a fi implicaţi în funcţionarea sa vom putea să îmbunătăţim calitatea actului de justiţie. În data de 2 decembrie 2003, mai mulţi vorbitori invitaţi la Strasbourg de către CEPEJ să ia parte la un schimb de experienţă pe tema „Justiţia: în serviciul cetăţenilor” s-au referit la această chestiune a participării beneficiarilor, care este în totalitate în conformitate cu politica CEPEJ. Acestea trebuie luate, de asemenea, în considerare în ceea ce priveşte durata procedurilor.

17. Durata excesivă a procedurilor judiciare reprezintă o preocupare centrală a Consiliului Europei. Considerând această problemă ca simptome ale unui sistem judiciar ineficient, Comitetul European privind Cooperarea Juridică (CDCJ) şi organismele sale subordonate au elaborat mai multe recomandări adoptate de către Comitetul de Miniştri care, sub diferite titluri, au propus măsuri în acest domeniu5. De menţionat sunt Recomandările R (86)12 cu privire la măsuri în scopul prevenirii şi reducerii volumului excesiv de lucru al instanţelor, R(94)12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor şi R(95)12 privind administrarea justiţiei penale.

18. Conferinţa Miniştrilor de Justiţie Europeni care a avut loc la Londra în iunie 2000 a adoptat un raport cu privire la „Măsuri eficiente din punct de vedere al costurilor în vederea creşterii eficienţei în justiţie” bazat pe experienţa statelor membre. Măsurile prezentate, acoperind diferite aspecte ale funcţionării sistemului judiciar, au servit statelor membre ca ghid în reformele pe care le-au iniţiat în ultimii ani. Cea de-a doua parte a prezentului document conţine acele măsuri care şi-au dovedit relevanţa în reducerea duratei procedurilor.

19. În urma Conferinţei de la Londra, Comitetul de Miniştri a decis să instituie CEPEJ în septembrie 2002. CEPEJ nefiind un organism de supraveghere şi nici unul de monitorizare, are ca atribuţie rezolvarea problemelor majore ale sistemelor judiciare, analizarea situaţiei curente şi, dacă este cazul, acordarea de asistenţă pentru a ajuta statele membre să obţină o imagine a sistemelor lor judiciare, a adoptat în decembrie 2003 o Schemă de evaluare a sistemelor judiciare în baza criteriilor comparative, al cărei rezultat va fi analizat şi publicat într-o primă etapă în 2004. De la prima sa sesiune în plen din februarie 2003, CEPEJ şi-a afirmat intenţia de a răspunde la îngrijorările beneficiarilor.

20. Raportul pregătit pentru Conferinţa de la Londra a subliniat importanţa resurselor, dar totodată a observat creşterea (variabilă de la o ţară la alta) a numărului de cauze care vin în faţa instanţelor, precum şi organizarea deficitară a instanţelor şi a procedurilor care erau fie prea complexe, fie prea rigide.

21. Cercetări recente efectuate în mai multe state (deseori din afara Europei) au confirmat că pentru a reduce durata procedurilor, trebuie luaţi în considerare alţi factori. Dl. Fabri şi Dl. Langbroek au elaborat următoarea listă ce rezultă din studierea mai multor sondaje şi analize: angajamentul judiciar, capacitate de lider şi mecanismele adecvate de responsabilizare; implicarea diverşilor actori în sistem, supravegherea instanţei privind derularea cauzelor; definirea scopurilor şi a standardelor; monitorizarea cauzelor printr-un sistem informaţional; abordarea de management a cazurilor; politica împotriva prelungirii nejustificate, cum ar fi un termen de judecată ferme şi un sistem de ‚judecători de rezervă’ pentru procese; sistem de desemnare individual; educaţie şi pregătire profesională”.

22. Natura procedurilor în instanţă (penale, civile şi administrative), administrarea instanţelor şi cadrul de conducere al instanţelor sunt, de asemenea, factori foarte importanţi.

2. Atenţie la soluţionări aparente

23. Faptul că întârzierea judiciară a apărut ca problemă în dezbaterea publică poate fi explicat prin gravitatea ei, dar poate de asemenea indica o conştientizare a nevoii de a veni în întâmpinarea acestei probleme. Sub presiunea presei, guvernanţii sunt obligaţi să elaboreze programe şi să demonstreze îndeplinirea unor rezultate. În acest context este esenţial să nu ne debarasăm de „dictatul urgenţei” şi să adoptăm măsuri în grabă, măsuri care pot avea efecte opuse celor intenţionate.

24. Această chestiune a fost pusă în discuţie mai ales în domeniul judiciar, care este în grija profesioniştilor care au nu numai competenţe specifice „tehnice”, ci se bucură şi de alte măsuri de protecţie cum ar fi independenţa judecătorilor. Ca şi medicii, judecătorii sunt pe cont propriu în ceea ce priveşte procesul decizional. Şi, ca şi în domeniul medicinii, perspectiva unei profesii în care se lucrează sub presiunea timpului, fără a mai lua în considerare natura specifică sau circumstanţele cauzelor, poate avea ca rezultat în mod cert pierderea motivaţiei pe termen lung printre judecători şi punerea la îndoială a utilităţii şi calităţii deciziilor lor. Calitatea profesională – ceea ce este deopotrivă valabil şi pentru alte categorii de personal – depinde de asemenea de încrederea şi autonomia acordată indivizilor în îndeplinirea atribuţiilor lor. Astfel, orice propunere referitoare la durata procedurilor judiciare trebuie elaborată cu participarea activă a celor implicaţi şi trebuie concepută astfel încât să nu fie percepută ca o încercare de a transforma instanţele în „maşini de judecată”. Pe de altă parte, natura specifică a judiciarului nu reprezintă un argument pentru a permite perpetuarea întârzierilor. Judecătorii, procurorii, grefierii şi avocaţii trebuie să rămână stăpânii propriului lor timp; în acelaşi timp trebuie să găsească o cale pentru a face distincţie între „timp productiv” şi „timp pierdut”.

25. În mai multe state, au fost luate măsuri, în special în cazurile de drept penal pentru urgentarea răspunsului judiciar (de exemplu: pentru infracţiuni mărunte). Aceste măsuri au făcut posibilă reducerea timpului dintre sancţiune şi infracţiune, dar au avut un impact asupra capacităţii de administrare a instanţei cu privire la alte categorii de cauze mai complexe, cum ar fi infracţiunile financiare şi economice. Această reducere a duratei procedurilor pentru anumite categorii de cauze nu trebuie să aibă ca rezultat un „sistem dual de justiţie”: pe de o parte, justiţia este împărţită rapid, cu riscul slăbirii dreptului la apărare şi, pe de altă parte, justiţia este în favoarea celor care au resursele materiale pentru a apela la serviciile celor mai buni avocaţi şi să exploateze orice mecanism procedural posibil. Ca problemă de prioritate unele categorii de cauze pot fi justificate (vezi mai jos). Totodată, aceasta nu trebuie să fie niciodată rezultatul unei lipse de administrare. Obiectivul reducerii duratei procedurilor trebuie să aibă ca rezultat ca fiecare caz să fie încheiat într-o perioadă de timp optimă care să satisfacă în acelaşi timp, societatea, părţile, victimele şi persoanele acuzate etc.

A DOUA PARTE: ELEMENTE ALE UNUI PLAN DE ACŢIUNE PENTRU O NOUĂ ABORDARE

1. Principii ce trebuie luate în considerare

26. Trebuie reţinute trei principii esenţiale, care trebuie aplicate tuturor aspectelor sistemului judiciar.

Primul principiu: principiul echilibrului şi calităţii generale

27. Fiecare Stat Membru trebuie să găsească echilibrul între, pe de-o parte resursele care pot fi alocate justiţiei şi buna administrare a acestor resurse şi, pe de altă parte, obiectivele stabilite pentru justiţie. În această privinţă, trebuie să se ia în considerare faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat întotdeauna că principiul pe care doreşte să îl stabilească reflectă preocuparea sa legitimă pentru eficienţa sistemului judiciar.

28. Mai multe State Membre au instituit un „sistem de calitate” în cadrul organizării lor judiciare. Un astfel de sistem încorporează problema organizării interne adecvate a instanţelor, proceduri eficiente, calitatea judiciară şi dorinţele justiţiabililor. Obiectivul principal este acela de a îmbunătăţi calitatea sistemului judiciar în întregul său.

Cel de-al doilea principiu: necesitatea de a avea instrumente eficiente de analiză şi măsurare definite de cei interesaţi prin consens

29. Un număr de State membre deţin statistici privind durata procedurilor judiciare. Cu toate acestea, aceste statistici sunt alcătuite întotdeauna folosind reguli şi criterii naţionale, făcând dificilă comparaţia. În consecinţă, CEPEJ a elaborat o „Schemă Pilot” combinând într-un singur chestionar o listă de peste o sută de întrebări elaborate pe baza unei abordări comune la diferitele aspecte ale sistemului judiciar. Această schemă include un capitol legat de durata procedurilor. CEPEJ a selectat câteva situaţii caracteristice derivând din cauze civile, penale şi administrative. O analiză a răspunsurilor ar trebui să ofere, până la finalul anului 2004, o înţelegere mai bună a situaţiilor din State individuale. Această Schemă6 este de asemenea menită să încurajeze Statele să introducă sau să consolideze sistemele statistice legate de activitatea judiciară. Necesitatea definirii metodelor armonizate pentru colectarea datelor şi elaborarea indicatorilor comuni ar trebui de asemenea să fie subliniată.

Cel de-al treilea principiu: necesitatea de a reconcilia toate cerinţele care contribuie la un proces corect

30. Ar trebui să fie menţinut un echilibru atent între garanţiile procedurale, care prevăd în mod necesar existenţa unor durate care nu pot fi reduse, şi preocuparea pentru o justiţie promptă. Aici, de asemenea, cazuistica CEDO furnizează indicatori valoroşi. Curtea nu exclude posibilitatea ca aceste garanţii procedurale să fie diferenţiate în funcţie de anumite criterii. Totuşi, această diferenţiere trebuie aplicată clar, transparent şi corect şi trebuie specificată de la începutul procedurilor, atunci când se cuvine, cu acordul părţilor adverse.

2. Abordarea generală şi viziunile individuale

31. Este necesară o remarcă preliminară: acest document se concentrează pe obiectivul de a reduce durata procedurilor. Este clar că dosarele restante (the backlogs) au un rol cheie în această privinţă. Durata procedurilor unei instanţe supraîncărcate va creşte pe cale de consecinţă. Specializarea instanţelor, o mai bună alocare a cazurilor între diferitele nivele ale instanţelor7, o modificare a diviziunii teritoriale a instanţelor sau folosirea ADR (mijloace alternative de soluţionare a litigiilor)8 reprezintă elemente care pot avea un impact pozitiv asupra eliminării dosarelor restante, în special pentru instanţe supraîncărcate. Impactul unor astfel de măsuri asupra perioadelor de timp este unul real, dar indirect. Documentul se concentrează pe măsurile care au un impact direct asupra duratei procedurilor.

32. Este necesară o abordare generală a sistemului judiciar. O acţiune asupra unui aspect are consecinţe pentru celelalte.

33. Sistemele judiciare întâmpină cerinţe multiple şi uneori contradictorii. Astfel încât Statele trebui să găsească compromisuri între diferitele sale obiective. Nu există o formulă miraculoasă şi nici o soluţie universală în privinţa îmbunătăţirii funcţionării justiţiei. Astfel, de exemplu, măsurile adoptate pentru a atinge obiectivul garantării accesului la instanţe pentru populaţie rezultă într-o creştere a dosarelor restante. Dacă, în acelaşi timp, mijloacele oferite justiţiei nu sporesc, astfel de măsuri rezultă fie într-o creştere a duratei procedurilor fie într-o scădere a calităţii deciziilor. Implementarea celor trei principii menţionate mai sus, ca şi abordarea generală permit o definire mai bună a politicilor comprehensive luând în considerare efectele măsurilor avute în vedere.

34. Este un sistem în care pot fi distinse mai multe elemente:

i. Cantitatea cauzelor ce trebuie procesate;
ii. Resursele disponibile sistemului pentru a procesa aceste cauze: personal, echipament, instanţe (şi corolarul lor: resursele bugetare şi modul în care sunt organizate instanţele);
iii. Duratele de procesare a cauzelor;
iv. Calitatea procedurilor (reflectată aici atât prin calitatea hotărârilor cât şi prin conformarea cu procedurile).

35. Reducerea duratei procedurilor implică acţiunea asupra a trei alte elemente: cantitatea cauzelor ce trebuie procesate, resursele disponibile sistemului şi calitatea cauzelor procesate.

36. Există două exemple care pot ilustra dificultatea definirii măsurilor adecvate:

i. menţionarea motivelor pentru decizia pronunţată de judecător poate fi considerat un factor care sporeşte durata procedurilor, dar şi vice-versa. Motivarea meticuloasă a unei hotărâri, cântărirea motivelor acesteia, şi exprimarea ei clară şi pe înţelesul tuturor reprezintă operaţiuni care necesită timp. Astfel există unele opinii că ar fi posibil să se diminueze cerinţele pentru motivarea unei decizii. Dar a fost înaintat şi contra-argumentul. O decizie cu motive clar menţionate permite părţilor să o accepte mai uşor. Deciziile bune în prima instanţă au efectul de a reduce apelurile.
ii. Valoarea unei proceduri ante-judecată de soluţionare a litigiilor pentru reducerea duratei trebuie de asemenea discutată. În general, este evident faptul că o soluţionare reuşită permite ca procedurile să fie scurtate şi astfel să se reducă limitele temporale. Dar pe de altă parte, o prevedere solicitând o procedură de soluţionare anterioară judecăţii, dacă această soluţionare nu a fost dorită de părţi şi a eşuat, ar face doar să adauge o nouă etapă ne-necesară procedurilor şi le-ar extinde durata pe cale de consecinţă. După cum au subliniat Fabri şi Langbroek, „modul în care sunt folosite aceste proceduri speciale face diferenţa”, mai mult decât faptul că acestea există sau nu.

37. Media se concentrează adesea pe problemele întâmpinate de justiţia penală. Totuşi, problemele principale privind reducerea duratei procedurilor privesc justiţia civilă. Contrar unei idei larg răspândite, funcţionarea normală a justiţiei civile este responsabilitatea Statului, şi este inacceptabil să se învinovăţească doar părţile pentru durata mare a procedurilor.

3. Linii de acţiune recomandate de CEPEJ

a. Măsuri privind instituţiile la nivel statal

Linia de Acţiune 1: acţionarea asupra resurselor

38. Justiţia nu poate funcţiona fără resurse: un număr suficient de judecători şi alt personal judiciar şi non-judiciar (pregătit şi plătit adecvat); sedii în stare bună de funcţionare; echipament adecvat permiţând ca audierile să aibă loc şi ca hotărârile să fie înregistrate, înaintate, publicate, etc. Fiecare stat este responsabil pentru furnizarea justiţiabililor din sistemul judiciar resursele necesare cu care să opereze.

39. Lipsa resurselor disponibile instanţelor poate explica uneori lentoarea acestora. Este adevărat totuşi că în multe cazuri, lentoarea judiciară este explicată de ineficienţa instanţelor mai mult decât de inadecvarea resurselor. Resursele suficiente, la nivel bugetar, uman şi material, reprezintă o condiţie necesară dar nu suficientă în sine – pentru asigurarea funcţionării normale a justiţiei şi conformarea cu durate rezonabile ale procedurilor judiciare.

40. Resursele trebuie să fie puse la dispoziţie, organizate şi administrate conform programelor de acţiune şi de management alcătuite pe obiective precise. Implementarea acestor programe trebuie să fie monitorizată regulat în privinţa îndeplinirii obiectivelor lor.

41. Acţionarea asupra resurselor înseamnă fie sporirea lor fie sporirea eficienţei lor (fiind înţeles că aceste două opţiuni nu se exclud reciproc). Următoarele propuneri se adresează celui de-al doilea aspect.

42. În privinţa resurselor umane, eficienţa înseamnă creşterea motivaţiei. O creştere a remuneraţiei poate avea impact. În general, toate persoanele implicate în sistemul judiciar trebuie să aibă o remuneraţie suficientă ca răspuns la contribuţia lor.

43. „Proiectele instanţelor” ar putea fi încurajate în vederea obiectivelor de administrare a cauzelor9. O astfel de măsură este avantajoasă întrucât face posibilă implicarea întregului personal al instanţei.

44. În general (vezi primul principiu de mai sus), o sporire a puterilor echipelor de conducere a instanţelor, în special în privinţa administrării resurselor financiare (care trebuie legată de o sporire a responsabilităţii şi de posibilitatea sancţionării acestei responsabilităţi), face posibilă implementarea programelor pentru a reduce durata procedurilor.

45. Managementul administrativ al instanţelor este o activitate în sine. Oricare ar fi statutul persoanelor competente (judecători sau administratori), aceste persoane trebuie să aibă competenţele profesionale necesare. Este astfel necesară o pregătire adecvată ca şi o definire clară a responsabilităţilor respective a diferitelor categorii implicate.

46. Îmbunătăţirea circuitului dosarelor şi a dosarelor restante par a fi cerinţe generale în majoritatea statelor membre.

47. Modernizarea resurselor (în special folosirea tehnologiilor informatice) face posibilă – în cadrul unei reflectări care implică toate problemele în discuţie (implicarea persoanelor, dorinţele justiţiabililor, conformarea cu procedurile, etc) – eliminarea pierderii de timp (de exemplu în privinţa atribuţiilor repetitive sau a înaintării documentelor).

Linia de Acţiune 2: acţiunea asupra calităţii legislaţiei

48. Pentru fiecare lege, impactul măsurilor avute în vedere asupra cadrului temporal şi activităţii instanţelor ar trebui studiat, dacă este necesar după consultarea reprezentanţilor persoanelor implicate în sistemul judiciar. Această evaluare ar trebui implementată anterior, atunci când proiectul legislativ este examinat de Parlament, astfel încât să poată fi luată în considerare substanţa legii, ca şi posterior, pentru a adapta, dacă este necesar, resursele alocate instanţelor.

Linia de Acţiune 3: îmbunătăţirea previzibilităţii cadrului temporal

49. Una dintre cele mai neobişnuite probleme pentru justiţiabili este aceea că nu pot prezice când se vor finaliza procedurile. Intentarea unei acţiuni deseori înseamnă abordarea unui proces care se aşteaptă să fie îndelungat dar a cărui întindere exactă este imposibil de prezis. Astfel, justiţiabilii tind să considere că impresia unui proces care nu se va mai termina niciodată se aplică tuturor cauzelor10. Justiţiabilii necesită procese previzibile (de la început) ca şi o perioadă optimă. Totuşi, trebuie notat faptul că o limită temporală predictibilă nu este în sine o limită de timp acceptabilă. Acţionând în vederea unei mai bune predictibilităţi a cadrului temporal este aşadar suplimentar acţiunii de a reduce durata temporală.

50. Transparenţa ar trebui oferită prin publicarea datelor legate de durata proceselor pentru fiecare tip de cauze, atât la nivel naţional cât şi la nivelul instanţelor.

51. CEPEJ ar putea efectua analize ale motivelor întârzierilor şi mai ales a remediilor ce trebuie implementate, pe baza cazuisticii privind Articolul 6.1. CEDO (durata rezonabilă), a contribuţiei Statelor Membre şi a studiilor relevante ale Consiliului Europei.

Linia de Acţiune 4: definirea şi monitorizarea standardelor pentru o durată cadru optimă pentru fiecare tip de caz

52. Pentru fiecare categorie de caz ar putea fi definit un cadru temporal standard care ar putea fi folosit ca referinţă pentru cei implicaţi, în special judecători şi personal al instanţelor. Acest standard ar trebui să fie stabilit nu pe baza duratei medii actuale, ci mai curând pe acele perioade de timp care nu pot fi reduse şi perioade de inactivitate care pot fi eliminate. Astfel de standarde ar putea fi apoi incorporate în programe pentru a îmbunătăţi funcţionarea instanţelor.

53. O monitorizare a respectării acestui cadru temporal optim ar putea fi organizată. Experienţa demonstrează că acest obiectiv poate fi atins uşor, adică prin proceduri de raportare internă.

54. Conform etapelor parcurse de unele state membre, ar putea fi făcute eforturi de a îmbunătăţi informaţiile şi analizele cadrelor temporale actuale în care funcţionează instanţele, astfel încât să poată fi date avertizări odată ce apare o problemă.

55. Instanţele pot acorda o atenţie specială cazurilor mai vechi, prin dezvoltarea de mecanisme de monitorizare pentru astfel de cauze, de exemplu un raport anual privind cauzele care au fost pe rol pentru o anumită perioadă, înaintarea acestuia superiorilor ierarhici şi includerea sa în raportul de activitate anual.

56. Instanţele ar trebui de asemenea să se asigure că este o durată limitată între momentul pronunţării orale a deciziei şi ziua în care decizia este comunicată în scris părţilor.

Linia de Acţiune 5: îmbunătăţirea instrumentelor statistice şi dezvoltarea strategiilor de informare şi comunicare

57. Este necesar ca Statele să aibă instrumentele statistice adecvate, atunci când sunt înregistrate cauze individuale (în special data începerii procedurii).

58. Este de asemenea esenţial ca să fie elaborat un raport statistic de fiecare instanţă privind cauzele proprii, pe baza unui sistem naţional administrat de departamentul statistic central. Într-adevăr, diferenţele dintre instanţe în privinţa sistemelor statistice rezultă în imposibilitatea folosirii eficiente a datelor colectate, în special în privinţa reducerii duratelor de timp.

59. Ar putea fi elaborat şi distribuit un Ghid al celor mai bune practici în Europa în domeniul duratei procedurilor judiciare, împreună cu replicile statelor membre la „Schema Pilot pentru evaluarea sistemelor judiciare”, făcând distincţia dintre soluţiile găsite pe probleme penale şi civile.

60. Societatea civilă (instituţii relevante, organizaţii ne-guvernamentale, cetăţeni) atât la nivel naţional cât şi internaţional ar trebui încurajaţi să participe la dezbaterea având scopul de a îmbunătăţi funcţionarea sistemelor judiciare.

61. Ar putea fi dezvoltate activităţile de cercetare şi analiză a diferitelor probleme în privinţa duratei rezonabile, în cooperare cu instituţiile relevante (în special centrele universitare de cercetare) şi, atunci când este posibil, cu statele non-membre interesate. Ar putea fi avute în vedere organizarea conferinţelor internaţionale, instituirea unei reţele de centre de cercetare şi universităţi, elaborarea de publicaţii. CEPEJ ar putea juca un rol activ în acest domeniu. Ar putea fi analizate de asemenea studii desfăşurate în cadrul Consiliului Europei din cauzele adresate CEDO, având în vedere ca să fie respectate regulile de confidenţialitate relevante.

62. Ar trebui consolidată cooperarea dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană în special în privinţa instrumentelor de măsurare şi de analiză.

Linia de acţiune 6: identificarea instanţelor-pilot cu privire la reducerea duratei procedurilor

63. Ar putea fi luată iniţiativa în scopul promovării unor proiecte inovative pentru reducerea perioadei de timp şi pentru administrarea timpului introduse de către instanţe în statele membre. Fiecare stat membru ar putea desemna instanţe de referinţă (care sunt legate de reprezentantul statului prin CEPEJ). Reţeaua formată de aceste instanţe de referinţă poate fi întrunită şi / sau solicitată de către Consiliul Europei să prezinte şi să analizeze cazurile de succes.

b. Măsuri specifice privind procedurile

Linia de acţiune 7: permiterea modificării duratei-cadru

64. Chestiunea limitelor temporale trebuie privită, de asemenea, şi dintr-un alt punct de vedere, în baza ideii că indiferent de rezultatele reducerii perioadei de timp, acestea se vor simţi numai după o trecerea unei anumite perioade şi nu vor elimina existenţa limitelor temporale care nu pot fi reduse.

65. Trebuie luate în considerare şi diversele metode de exploatare a acestor limite temporale pentru a ajuta la definirea celor mai bune soluţii în dispute, de exemplu prin utilizarea lor în scopul implementării de soluţii alternative.

66. Poate fi introdusă Ideea furnizării obligatorii de informaţii către indivizi într-un cadru temporal previzibil al cauzei în care acestea se formează ca parte în proces.

67. Mai mult, există posibilitatea dezvoltării unei proceduri care necesita ca instanţa şi părţile să cadă de acord în stabilirea unei limite temporale determinate, cu privire la care ambele părţi să se angajeze prin diverse dispoziţii. Părţile respective trebuie să fie reprezentate adecvat în timpul negocierii unor astfel de limite temporale. O astfel de procedură ar crea responsabilităţi pentru toţi cei interesaţi în procesul respectiv.

68. Pot fi oferite diverse soluţii (de la proceduri sofisticate la cele mai simple, inclusiv, daca este cazul, măsuri alternative de soluţionare a dosasarelor) ce permit justiţiabililor să negocieze o reducere a limitelor temporale ale procedurilor pe fondul unor reduceri a garanţiilor procedurale, atât în materie civilă, cât şi penală, în cadrul limitelor prevăzute prin ‚jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg11. În această privinţă trebuie luate măsuri adecvate astfel încât persoanele în cauză să fie informate pe deplin cu privire la drepturilor lor la momentul alegerii. O astfel de soluţie trebuie să facă parte dintr-un „proiect de îmbunătăţire a instanţelor”.

Linia de acţiune 8: acţiunea asupra unui număr de cazuri derulate de către instanţă prin asigurarea utilizării adecvate a procedurii de apel şi a altor proceduri12

69. Fără a aduce atingere dreptului la judecată eficientă, opţiunile de apel trebuie limitate. CEDO a confirmat că, făcând subiectul unor anumite garanţii, o astfel de limitare nu este contrară prevederilor Convenţiei13.

70. Ar putea fi introduse mecanisme de filtrare – în ceea ce priveşte Curtea Supremă. Şi aici, aceste mecanisme trebuie însoţite de garanţii adecvate.

71. De asemenea, ar putea fi studiată posibilitatea impunerii de sancţiuni împotriva persoanelor care iniţiază procese abuziv în mod manifest.

Linia de acţiune 9: acţiunea asupra calităţii procedurilor

72. Calitatea este mai sus definită ca fiind o combinaţie între două elemente: conformarea la proceduri şi calitatea substanţială a deciziilor judiciare. Deoarece aici nu se pune problema confruntării acestor chestiuni făcând referire la calitatea gradului de conştientizare al judecătorului, următoarele propuneri se axează pe probleme de procedură.

73. Deoarece există deja în mai multe state membre, poate fi creată (sau consolidată), în materie civilă, funcţia judecătorului responsabil cu pregătirea cazurilor pentru înfăţişare (juge de la mise en état).

74. Amânarea sine die a procedurilor trebuie interzisă, cu excepţia cazurilor în care părţile îşi exprimă consimţământul. Chestiunea în joc aici nu este crearea obligativităţii stabilirii unui nou termen de judecată, ci definirea unui cadru temporal pentru următoarea etapă a procedurii, oricare ar fi aceasta.

75. Trebuie prevăzute consecinţe, inclusiv închiderea cazurilor în materie civilă, în cazul absenţei sau întârzierii nejustificate.

76. Trebuie acordată prioritate calităţii hotărârilor în primă instanţă. Sub acest aspect, aceste decizii trebuie argumentate sistematic, cu toate că argumentarea poate fi limitată în conformitate cu natura cazului (vezi mai sus).

77. Comunicarea documentelor trebuie organizată într-o manieră eficientă şi efectivă în scopul descurajării abuzurilor şi tentativelor de a opri procedurile. Hotărârile instanţelor trebuie comunicate părţilor fără întârziere, mai ales cele emise de către instanţe superioare.

Linia de acţiune 10: definirea priorităţilor în administrarea cauzelor

78. Regula de bază este ca toate cazurile să fie înregistrate şi chemate în faţa instanţei în ordinea apariţiei lor. Această regula are ca avantaj principal furnizarea garanţiei de imparţialitate. Singurele cazuri care primesc „tratament preferenţial” (fiind chemate în faţa altora şi urmărite prin mecanisme de urgentare) sunt cele care au fost desemnate ca fiind urgente, unele fiind relativ simple şi putând fi judecate cu rapiditate. Altele ar putea avea ca rezultat proceduri alternative care ar putea fi iniţiate imediat. Cu toate acestea, unele ar putea fi retrase din listă dacă persoanele care le aduc în faţa instanţei ar fi informate cu privire la perioada de aşteptare până la înfăţişarea cauzelor lor. Fără a contesta nevoia de distribuire a cauzelor, pentru a garanta imparţialitatea judecătorilor, nici principiul legalităţii, ar putea fi posibilă elaborarea unui sistem de procesare a priorităţilor în baza unei clasificări iniţiale a categoriilor de cazuri aflate în derulare (trebuie în mod evident ca priorităţile să nu fie stabilite în funcţie de cazuri specifice), în conformitate cu metodele consultative şi criterii obiective.

79. În acest domeniu, responsabilitatea organismelor responsabile pentru definirea politicilor în materie penală nu trebuie neglijate. În materie civilă, imparţialitatea justiţiei nu trebuie restricţionată. Cu toate acestea, măsurile care asigură conformarea cu durata-cadru, de exemplu în cazuri în care „timpul contează”, ar putea face posibilă consolidarea eficienţei instanţelor.

Linia de acţiune 11: o mai bună organizare a proceselor pentru a se reduce timpul de aşteptare, şi o atenţie sporită adresată victimelor şi martorilor

80. În multe din statele membre, justiţiabilii sunt chemaţi să participe la înfăţişări fără a li se preciza ora la care vor fi audiate cauzele lor. Această situaţie este văzută de către justiţiabili ca o sfidare. Instanţele trebuie să organizeze audierile astfel încât incertitudinile privind ora la care persoanele chemate în faţa instanţei trebuie să se înfăţişeze efectiv să fie reduse cât mai mult posibil. Orice măsuri luate trebuie să ia în considerare cu prioritate victimele şi martorii.

81. În mod similar, instanţele trebuie să fie încurajate să facă tot posibilul pentru a reduce sau elimina înfăţişări inutile cu o durată excesiv de lungă a procedurilor. În această privinţă, trebuie încurajate orice măsuri care ar putea face posibilă comprimarea diverselor etape ale procedurilor.

82. în ceea ce priveşte organizarea audierilor, trebuie acordată o atenţie sporită categoriilor cu o vulnerabilitate crescută. Sunt luate în considerare mai ales victimele infracţiunilor comise cu violenţă14.

83. În ceea ce priveşte executarea deciziilor, trebuie luate măsuri în vederea îmbunătăţirii semnificative a situaţiei victimelor.

Linia de acţiune 12: instituirea unei proceduri de revenire a unei cauze în aşteptare

84. Ar putea fi instituită o procedură care să permită părţii să depună de urgenţă o plângere prin care să declare că autoritatea care se ocupă de cauză este prea înceată, şi astfel să poate fi luate măsurile necesare, dacă este cazul.

Linia de acţiune 12: flexibilizarea regulilor privind jurisdicţia teritorială a instanţelor de fond

85. Implementarea strictă a regulilor cu privire la jurisdicţia teritorială poate avea ca rezultat repartizarea inegală a volumului de lucru către instanţe. Astfel, aceste reguli pot fi făcute mai flexibile, cu condiţia existenţei acordului părţilor.

86. Persoanele care declară apel în cadrul unei instanţe, nu cunosc în mod necesar regulile jurisdicţiei teritoriale şi nici regulile prin care o cauză este repartizată unei anume instanţe, iar acest fapt le-ar putea face să declare apel în cadrul unei instanţe care nu are competenţa necesară pentru a rezolva respectiva cauză. Astfel de greşeli au ca rezultat întârzieri în deschiderea procedurii în cadrul instanţei relevante. Pentru a evita astfel de întârzieri inutile, instanţele pot fi solicitate să primească toate apelurile, iar apoi să distribuie imediat cauzele către instanţele competente, părţile fiind informate cu privire la acest aspect.

c. Măsuri ce privesc în special participanţii

Linia de acţiune 14: implicarea categoriilor relevante în administraţia instanţelor

87. Aici poate fi menţionat că justiţia priveşte orice persoană: nu numai judecătorii şi procurorii, dar şi alte profesii care contribuie la elaborarea şi implementarea hotărârilor instanţei (în special avocaţi, dar şi executori, grefieri şi, în unele ţări, notari etc.) şi în ultimă instanţă, justiţiabilii înşişi.

88. Toate aceste categorii trebuie implicate corespunzător în administraţia instanţelor (activităţi non-judiciare). Aceasta reprezintă în special că vor fi furnizate informaţii cu privire la funcţionarea instanţelor şi că se vor institui forurile necesare pentru acordarea şi dezvoltarea de medii consultative cu preşedinţii instanţelor.

89. În special, trebuie efectuate sondaje privind satisfacţia justiţiabililor la nivelul instanţelor.

Linia de acţiune 15: dezvoltarea pregătirii profesionale a judecătorilor, procurorilor şi, la modul general, a tuturor categoriilor de profesii implicate

90. Îmbunătăţirea pregătirii profesionale are un impact pozitiv în îmbunătăţirea eficienţei şi, de asemenea, motivează participanţii. Trebuie consolidată natura interdisciplinară a pregătirii profesionale.

91. Ar putea fi introduse module specifice cu privire la durata procedurilor sau acestea ar putea fi dezvoltate în cadrul programelor de pregătire iniţială sau continuă pentru judecători şi procurori, precum şi pentru alte profesii din cadrul juridicului şi judiciarului.

Linia de acţiune 16: organizarea relaţiei cu avocaţii

92. O atenţie specială trebuie acordată rolului avocaţilor în cadrul sistemului judiciar, mai ales cu privire la implementarea măsurilor propuse în acest Program Cadru. De exemplu, în unele state membre, instanţele au instituit „contracte de obiective” între instanţele şi barourile respective cu privire la limitele temporale pentru înaintarea concluziilor către instanţă.

Linia de acţiune 17: îmbunătăţirea monitorizării conformităţii cu limitele temporale de către experţii judiciari

93. Ar putea fi luate două măsuri în vederea monitorizării complianţei cu limitele temporale cadrul rapoartelor de expertiză:

i. instituirea în cadrul instanţelor a unui mecanism de urmărire a rapoartelor de expertiză;
ii. asigurarea publicităţii cu privire la limitele de timp pentru furnizarea rapoartelor de expertiză.

Linia de acţiune 18: definirea modalităţilor prin care pot fi implicaţi în justiţie executori, grefieri / Rechtspfleger, notari, precum şi alte profesii

94. Executorii, grefierii/Rechtspfleger şi notarii au un rol esenţial în funcţionarea justiţiei. O atenţie sporită trebuie acordată rolului acestor profesii cu privire la implementarea prezentului Program Cadru.

95. Mai mult, numeroase alte profesii contribuie la operabilitatea justiţiei, care nu sunt profesii juridice sau judiciare ca atare (de exemplu asistenţii sociali sau psihoterapeuţii). O mai mare implicare a acestor profesii în modul de funcţionare a justiţiei ar putea contribui la descreşterea duratei procedurilor.

Sumarul propunerilor

1. Linii de acţiune recomandate statelor membre pentru a fi susţinute de către CEPEJ

la nivel de stat

· acţionarea asupra resurselor

Toţi participanţii la justiţie trebuie să primească o remuneraţie suficientă proporţională cu contribuţia lor.

Dezvoltare înseamnă facilitarea dezvoltării „proiectelor instanţelor” către obiective de administrare a cauzelor.

Asigurarea că celor responsabili cu managementul administrativ al instanţelor le sunt furnizate pregătirea profesională adecvată şi le sunt definite în mod clar responsabilităţile specifice pentru fiecare categorie implicată.

Îmbunătăţirea administrării cazurilor în derulare şi a celor neprocesate.

Modernizarea resurselor, mai ales prin utilizarea mijloacelor informatice.

· acţiunea asupra calităţii legislaţiei

Pentru fiecare lege, evaluarea impactului avut asupra cadrului temporal judiciar şi asupra activităţii instanţelor.

· îmbunătăţirea previzibilităţii cadrului temporal

Publicarea informaţiilor referitoare la durata procedurilor pentru fiecare tip de caz.

· definirea şi monitorizarea standardelor pentru o durată-cadru optimă pentru fiecare tip de caz

Elaborarea unui cadru temporal standard pentru a fi incorporat în programele de îmbunătăţire a operabilităţii instanţelor.

Monitorizarea conformării la durata-cadru.

Dezvoltarea capacităţilor de informare şi analiză a duratei-cadru puse în aplicare în mod concret de către instanţe.

Conştientizarea instanţelor cu privire la importanţa acordării unei atenţii speciale cazurilor mai vechi.

Asigurarea că există numai o singură limită temporală între momentul în care decizia se pronunţă verbal şi data la care decizia este comunicată în scris părţilor.

· îmbunătăţirea strategiilor de informare şi comunicare

Furnizarea de instrumente statistice adecvate, în care cazurile individuale sunt înregistrate în baza unui sistem naţional administrat de către un departament central de statistică.

Încurajarea participării societăţii civile în dezbateri cu privire la îmbunătăţirea operativităţii sistemelor judiciare.

Dezvoltarea activităţilor de cercetare şi analiză a diverselor chestiuni în discuţie cu privire la perioada de timp rezonabilă.

cu privire la proceduri

· permiterea modificării cadrului temporal

Dezvoltarea unei proceduri care necesită ca instanţele relevante şi părţile să cadă de acord cu privire la stabilirea unei limite temporale determinate.

Introducerea ideii de informare obligatorie a persoanelor cu privire la cadrul temporal prevăzut în cazurile la care se constituie ca părţi în proces.

· acţiunea asupra unui număr de cazuri derulate de către instanţă prin asigurarea utilizării adecvate a procedurii de apel şi a altor proceduri

Limitarea opţiunilor de apel.

Introducerea mecanismelor de filtrare – în ceea ce priveşte Curtea Supremă.

Analizarea posibilităţilor de identificare a persoanelor care declară apel în mod abuziv şi manifest.

· acţiunea asuprea calităţii procedurilor

Crearea sau consolidarea funcţiei judecătorului responsabil cu pregătirea cazurilor pentru înfăţişare (juge de la mise en état), în materie civilă.

Interzicerea amânărilor sine die a procedurilor.

Existenţa unor consecinţe a procedurilor în cazul absenţei sau întârzierii nejustificate.

Acordarea unei atenţii prioritare calităţii hotărârilor pronunţate în primă instanţă.

· definirea priorităţilor în administrarea cauzelor

Elaborarea unui sistem de procesare a priorităţilor în baza unei clasificări iniţiale a categoriilor de cazuri aflate în derulare.

· o mai bună organizare a proceselor pentru a se reduce timpul de aşteptare, şi o atenţie sporită adresată victimelor şi martorilor

Organizarea audierilor astfel încât să fie reduse incertitudinile privind ora la care persoanele chemate în faţa instanţei trebuie să se înfăţişeze efectiv.

· instituirea unei proceduri de restituire a unei cauze în aşteptare

Instituirea unei proceduri care să permită părţii să depună de urgenţă o plângere prin care să declare că autoritatea care se ocupă de caz este prea înceată, şi astfel să poate fi luate măsurile necesare, dacă este cazul.

· flexibilizarea regulilor privind jurisdicţia teritorială a instanţelor de fond

Solicitarea instanţelor de a primi toate apelurile, iar apoi să distribuie imediat cauzele către instanţele competente, părţile fiind informate cu privire la acest aspect.

cu privire la participanţi

· implicarea categoriilor relevante în administraţia instanţelor

Furnizarea de informaţii, în mod regulat, cu privire la funcţionarea instanţelor şi instituirea forurilor necesare pentru acordarea şi dezvoltarea de medii consultative cu preşedinţii instanţelor.

Efectuarea de sondaje privind satisfacţia justiţiabililor la nivelul instanţelor.

· dezvoltarea pregătirii profesionale a judecătorilor, procurorilor şi, la modul general, a tuturor categoriilor de profesii implicate

Consolidarea naturii interdisciplinare a pregătirii profesionale.

Introducerea de module specifice cu privire la durata procedurilor în cadrul programelor de pregătire.

· organizarea relaţiei cu avocaţii

Acordarea unei atenţii speciale rolului avocaţilor în cadrul sistemului judiciar, cu privire la implementarea măsurilor propuse în acest Program Cadru.

· îmbunătăţirea monitorizării conformării la durata-cadru de către experţii judiciari

Instituirea unui mecanism de monitorizare a rapoartelor de expertiză.

Asigurarea publicităţii cu privire la limitele temporale pentru furnizarea rapoartelor de expertiză.

· definirea modalităţilor prin care pot fi implicaţi în justiţie executori, grefieri/Rechtspfleger, notari, precum şi alte profesii

2. Acţiuni directe care trebuie întreprinse de către CEPEJ

· Efectuarea de studii privind motivele întârzierilor şi în principal a remediilor care trebuie implementate, în baza jurisprudenţei referitoare la art. 6.1 CEDO („perioadă de timp rezonabilă”), a contribuţiei statelor membre şi a cercetărilor relevante în domeniu a Consiliului Europei.
· Identificarea instanţelor-pilot cu privire la reducerea duratei procedurilor şi organizarea de întâlniri regulate între aceste instanţe.
· Elaborarea şi distribuirea unui Ghid de bune practici în domeniul îmbunătăţirii duratei procedurilor judiciare în Europa.
· Organizarea de conferinţe internaţionale în vederea instituirii unei reţele de centre de cercetare şi universităţi şi pentru producerea publicaţiilor referitoare la durata procedurilor.
· Consolidarea cooperării dintre Consiliul Europei şi Uniunea Europeană în special cu privire la instrumente de măsurare şi analiză.

***

CEPEJ:

1. adoptă prezentul Program Cadru,

2. instruieşte echipa de lucru pentru elaborarea de propuneri în scopul implementării prezentului Program Cadru, luând în considerare observaţiile statelor membre, precum şi răspunsurile date în cadrul Schemei Pilot pentru evaluarea sistemelor judiciare,

3. se acordă să comunice prezentul Program Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

Anexă

Instrumente relevante adoptate de către Consiliul Europei

Rezoluţia (76)5 privind asistenţa judiciară în materie civilă, comercială şi administrativă

Rezoluţia (78)8 privind asistenţa judiciară şi consultanţa juridică

Recomandarea nr. R (81)7 privind mijloacele de facilitare a accesului la justiţie

Recomandarea nr. R (84)5 privind principiile de procedură civilă menite să îmbunătăţească funcţionarea justiţiei

Recomandarea nr. R (86)12 privind măsurile de prevenire şi reducere a volumului de lucru excesiv în instanţe

Recomandarea nr. R (87)18 privind simplificarea justiţiei penale

Recomandarea nr. R (93)1 privind accesul efectiv la justiţie pentru persoanele cu venituri foarte mici

Recomandarea nr. R (94)12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor

Recomandarea nr. R (95)5 privind introducerea şi îmbunătăţirea funcţionării mecanismelor şi procedurilor de apel în materie civilă şi comercială

Recomandarea nr. R (95)12 privind administrarea justiţiei penale

Recomandarea nr. R (98)1 privind medierea familială

Recomandarea nr. R (99)19 privind medierea în materie penală

Recomandarea nr. R (2000)19 privind rolul ministerului public în sistemul judiciar penal

Recomandarea nr. R (2001)21 privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat

Recomandarea nr. R (2001)2 privind proiectarea şi re-proiectarea rentabilă a sistemelor instanţelor şi a sistemelor de informare juridică

Recomandarea nr. R (2001)3 privind serviciile acordate cetăţenilor de către instanţele judecătoreşti şi alte instituţii juridice prin utilizarea noilor tehnologii

Recomandarea nr. R (2001)9 privind mijloacele alternative se soluţionare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private

Recomandarea nr. R (2002)10 privind medierea în materie civilă

Recomandarea nr. R (2003)14 privind inter-operatibilitatea sistemelor de informare în sectorul justiţiei

Recomandarea nr. R (2003)16 privind executarea deciziilor administrative şi a celor judiciare în domeniul dreptului administrativ

Recomandarea nr. R (2003)17 cu privire la executarea hotărârilor judecătoreşti

1 Vezi, de exemplu, La qualité de la justice, Marie-Luce Cavrois, Hubert Dalle, Jean-Paul Jean, La Documentation Française, Paris, 2002, pagina 30: „Pentru majoritatea cetăţenilor francezi, sistemul judiciar funcţionează deficitar (66%) şi prea lent (73%)”.
2 În cazul Kudla împotriva Poloniei, hotărârea CEDO emisă în 26 octombrie 2000, Curtea consideră că „o corectă interpretare a art. 13 este că dispoziţiile Convenţiei garantează o soluţionare eficientă în faţa unei autorităţi naţionale pentru o acuzaţie de încălcare a cerinţei articolului 6§1 de audiere a cauzei într-o perioadă de timp rezonabilă”. Această aserţiune a fost în mod clar legată de o chestiune foarte simplă: „Dacă articolul 13 [cu privire la dreptul la soluţionare eficientă] trebuie ... interpretat ca neavând nici o aplicare în ceea ce priveşte dreptul la înfăţişare într-o perioadă de timp rezonabilă ..., indivizii vor fi nevoiţi să se adreseze în mod sistematic Curţii de la Strasbourg cu plângeri care ar putea fi adresate, mai ales în opinia Curţii, în primul rând în cadrul sistemului de drept naţional. Datorită prelungirii termenului, funcţionarea eficientă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, a mecanismului de protecţie a drepturilor omului instituit prin Convenţie ar putea fi slăbit.” (Argumente 156 şi 155). 3 Vezi Recomandarea Rec (2004)6 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind îmbunătăţirea soluţiilor date de instanţele naţionale (adoptată în 12 mai 2004).
4 Hervé Lehman, Justice, une lenteur coupable, Presses Universitaires de France, Paris 2002.
5 O listă a rezoluţiilor relevante ale Consiliului Europei şi recomandări privind eficienţa şi ehitatea justiţiei este anexată la acest Document de poziţie.
6 Aceasta apare pe site-ul web al CEPEJ (www.coe.int/CEPEJ ).
7 Vezi la acest punct paragrafele 85 şi 86 din Raport.
8 In acest domeniu, Consiliul Europei a adoptat mai multe instrumente legale la care se poate face referire (vezi lista de recomandări în Anexă).
9 Paragraful priveşte proiectele concrete, îndreptate de exemplu către conştientizarea populaţiei, a cărei implementare nu se leagă de organizarea judiciară internă, care ar putea spori responsabilitatea Statelor membre.
10 Această situaţie explică probabil discrepanţa între opinia publică şi viziunea membrilor sistemului judiciar, atunci când cei din urmă, conform statisticilor, susţin că o proporţie apreciabilă a proceselor sunt finalizate în limite temporale acceptabile.
11 Decizia CEDO nr. 52868/99 privind admisibilitatea, înaintată de J-M Kwiatkowska din 30 noiembrie 2000: „Garanţiile menţionate reprezintă principiile fundamentale privind dreptul la un proces just, subliniat în articolele 6, § 1 şi 3d) din Convenţie. Nici litera şi nici spiritul acestui text nu vor împiedica exercitarea acestui drept”, precum şi Decizia CEDO din 20 noiembrie 1995 privind British-American Tobacco Company Ltd v. Ţările de Jos, A331, § 78: aceste două referinţe, precum şi alte referinţe la jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg apar în studiul lui M. Guy Canivet ‚Economie de la justice et procès équitable’, JPC – La semaine juridique, Edition Générale – Nr. 46 – 14 noiembrie 2001, pagina 2085 şi următoarele.
12 Vezi Recomandarea nr. R (95) 5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind introducerea şi îmbunătăţirea funcţionării mecanismelor şi procedurilor de apel în materie civilă şi comercială.
13 CEDO, 17 ianuarie 1970, Delcourt v. Belgia: A11, paginile 14-15 §§ 25: ‚Articolul 6 alin. 1 (art. 6-1) din Convenţie nu obligă statele membre, este adevărat, să înfiinţeze curţi de apel sau casaţie. Cu toate acestea, un stat care nu înfiinţează astfel de Curţi trebuie să se asigure că persoanele care se supun legii se vor bucura în faţa acestor instanţe de garanţiile fundamentale prevăzute de articolul 6 (art. 6)’ şi CEDO, 29 iulie 1998, Omar v. Franţa: Rapoartele 1998-V, pag. 1840, § 34: ‚Curtea reiterează că dreptul de înfăţişare în faţa instanţei, cu privire la care dreptul la acces este doar unul dintre aspecte, nu este absolut; poate face subiectul unor limitări permise prin implicare, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate al unui apel. Cu toate acestea, astfel de limitări nu trebuie să restricţioneze exercitarea drepturilor într-un astfel de mod sau într-o asemenea măsură încât să ducă la încălcarea fundamentală a drepturilor. Trebuie să urmărească un scop legitim şi trebuie să existe o proporţionalitate rezonabilă între mijloacele angajate şi scopul care se doreşte a fi îndeplinit’. Aceste referinţe sunt, de asemenea, citate din Studiu aşa cum este menţionat în subsolul 10.
14 Vezi Raportul CEPEJ (2003) 21 „Justeţe şi încetinirea justiţiei: cum poate fi remediată? Situaţia victimelor infracţiunilor penale” de Dna. Reeves.

 Top