CONSILIUL CONSULTATIV AL JUDECĂTORILOR EUROPENI

(CCJE)

ŞI

CONSILIUL CONSULTATIV AL PROCURORILOR EUROPENI

(CCPE)

AVIZUL Nr.12 (2009)

AL CONSILIULUI CONSULTATIV AL JUDECĂTORILOR EUROPENI (CCJE)

ŞI

AVIZUL Nr. 4 (2009)

AL CONSILIULUI CONSULTATIV AL PROCURORILOR EUROPENI (CCPE)

ÎN ATENŢIA COMITETULUI DE MINIŞTRI

AL CONSILIULUI EUROPEI

PRIVIND

PRIVIND RELAŢIILE DINTRE JUDECĂTORI ŞI PROCURORI

Acest Aviz, adoptat în comun de CCJE şi CCPE cuprinde:

§ o declaraţie, denumită „Declaraţia de la Bordeaux”;

§ o notă explicativă.

DECLARAŢIA DE LA BORDEAUX

„JUDECĂTORII ŞI PROCURORII ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ”

20 Septembrie 2009

DECLARAŢIA DE LA BORDEAUX

„JUDECĂTORII ŞI PROCURORII ÎNTR-O SOCIETATE DEMOCRATICĂ”1

La solicitarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei de a-şi exprima AVIZUL cu privire la relaţia dintre judecători şi procurori, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) şi Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) au fost de acord cu următoarele:

1. Interesul societăţii necesită ca statul de drept să fie garantat de către o justiţie echitabilă, imparţială şi eficientă. Procurorii şi judecătorii se vor asigura că drepturile şi libertăţile individuale vor fi garantate în toate fazele procedurii şi că ordinea publică este protejată. Acest lucru implică respectul absolut al drepturilor învinuiţilor şi victimelor. Decizia procurorului de netrimitere în judecată trebuie să poată fi supusă revizuirii judiciare. Una din opţiuni ar putea fi să i se permită victimei să înainteze cauza direct instanţei.

2. O justiţie echitabilă necesită respectarea egalităţii de arme dintre acuzare şi apărare, cât şi respectarea independenţei curţii, a principiului separării puterilor şi a forţei obligatorii a hotărârilor definitive ale instanţei.

3. Rolul distinct, dar complementar al procurorilor şi judecătorilor este o garanţie necesară pentru o justiţie echitabilă, imparţială şi eficientă. În exerciţiul funcţiilor lor, judecătorii şi procurorii trebuie să se bucure de independenţă, şi, de asemenea, trebuie să fie şi să apară independenţi unii de ceilalţi.

4. Resurse organizaţionale, financiare, materiale şi umane adecvate trebuie puse la dispoziţia sistemului naţional de justiţie.

5. Rolul judecătorilor – şi, unde este cazul, al juraţilor - este să judece corect cauzele aduse înaintea lor de către serviciul procuraturii, fără nici o influenţă ilicită din partea acuzării sau a apărării sau din orice altă sursă.

6. Aplicarea legii şi , unde este cazul, puterile discreţionare ale procurorilor din faza premergătoare a procesului impun ca statutul procurorilor să fie garantat prin lege, la cel mai înalt nivel posibil, într-o manieră similară cu cel al judecătorilor. Aceştia vor fi independenţi şi autonomi în luarea deciziilor şi îşi vor exercita atribuţiile într-un mod echitabil, obiectiv şi imparţial.

7. CCJE şi CCPE fac referire la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene pentru Drepturile Omului în ceea ce priveşte articolul 5 alineatul 3 şi articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În special, se referă la deciziile în care Curtea a recunoscut exigenţa independenţei de puterea executivă şi de partide, pentru toţi ofiţerii autorizaţi prin lege să exercite puterea judiciară, ceea ce nu exclude, însă, subordonarea către o autoritate judiciară superioară independentă. Orice competenţă a funcţiilor judiciare ale procurorilor trebuie să fie limitată la cauzele implicând, în special, sancţiuni minore, nu ar trebui să fie exercitată cumulativ cu puterea de a efectua urmărirea penală în aceeaşi cauză şi nu ar trebui să aducă atingere dreptului învinuiţilor de a obţine în aceleaşi cauze o decizie din partea unei autorităţi independente şi imparţiale exercitând atribuţii judiciare.

8. Statutul independent al procurorilor necesită unele exigenţe minime, în special:

    - poziţia şi activităţile lor nu trebuie supuse influenţei sau imixtiunii din partea niciunei surse din afara serviciului de procuratură;

    - recrutarea lor, evoluţia carierei, siguranţa postului, cât şi transferul se vor îndeplini numai în conformitate cu legea sau prin consimţământul lor, cât şi remunerarea lor trebuie să fie asigurată prin garanţii prevăzute de lege.

9. Într-un stat de drept, când structura serviciului de procuratură este ierarhizată, eficienţa cercetării este, în ceea ce priveşte procurorul, puternic legată de necesitatea unor instrucţiuni transparente emanând de la autoritatea ierarhică, de obligaţia de a răspunde în faţa acesteia şi de răspunderea profesională. Instrucţiunile către procurori trebuie să fie scrise, conform legii şi, unde este cazul, în conformitate cu directivele şi criteriile de cercetare disponibile în mod public. Orice reexaminare în concordanţă cu legea a unei decizii a procurorului de începere sau de neîncepere a urmăririi penale trebuie să fie îndeplinită într-un mod imparţial şi obiectiv. În orice caz, se vor avea în vedere interesele victimei.

10. Împărtăşirea unor principii juridice şi valori etice comune de către toţi profesioniştii implicaţi în procesul judiciar, este esenţială pentru administrarea adecvată a justiţiei. Formarea, inclusiv formarea în domeniul managementului, este atât un drept cât şi o obligaţie pentru judecători şi procurori. O astfel de formare trebuie să fie organizată într-o manieră imparţială, şi evaluată într-o manieră obiectivă şi regulată în ceea ce priveşte eficienţa ei. Unde este cazul, formările comune pentru judecători, procurori şi avocaţi pe teme de interes comun, pot contribui la realizarea unei justiţii de înaltă calitate.

11. De asemenea, interesul societăţii impune ca presei să i se furnizeze informaţiile necesare pentru a informa publicul cu privire la funcţionarea sistemului de justiţie. Autorităţile competente vor oferi aceste informaţii respectând în special prezumţia de nevinovăţie a învinuitului, dreptul la un proces echitabil, şi dreptul la viaţa privată şi de familie al tuturor persoanelor implicate în procedură. Atât judecătorii, cât şi procurorii ar trebuie să elaboreze un cod de bune practici sau de linii directoare pentru fiecare profesie în relaţia sa cu mass-media.

12. Atât judecătorii, cât şi procurorii sunt actorii cheie în privinţa cooperării internaţionale în materie judiciară. Îmbunătăţirea încrederii reciproce între autorităţile competente din diverse ţări este necesară. În acest context, este imperativ ca informaţiile strânse de procurori prin intermediul cooperării internaţionale şi utilizate în cadrul procedurilor judiciare să fie transparente în ceea ce priveşte conţinutul şi originea lor, şi puse la dispoziţia judecătorilor şi tuturor părţilor, având în vedere protejarea eficientă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

13. În Statele Membre, în care procurorii au atribuţii şi în afara domeniului dreptului penal, principiile menţionate aici se aplică şi acestor atribuţii.

NOTĂ EXPLICATIVĂ

I. INTRODUCERE

    a. Scopul Avizului

1. Una din sarcinile esenţiale ale unui stat democratic fondat pe principiul statului de drept este să garanteze că atât drepturile şi libertăţile fundamentale, cât şi egalitatea în faţa legii sunt respectate în deplinătate conform, în special, Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (CEDO), cât şi jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului (Curtea). În acelaşi timp, este foarte importantă garantarea securităţii şi justiţiei în societate prin asigurarea unor măsuri eficiente în ceea ce priveşte comportamentul infracţional. Securitatea în cadrul societăţii trebuie să fie de asemenea garantată într-un stat democratic prin aplicarea eficientă a pedepselor impuse pentru comportamentul infracţional (alineatul 1 din Declaraţie).

2. Aşadar, este misiunea Statului să stabilească şi să garanteze funcţionarea unui sistem de justiţie eficient care să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale. În ceea ce priveşte numărul de actori participanţi la această misiune, care aparţin fie organismelor publice, fie celor private cum ar fi avocaţii, un rol cheie în garantarea funcţionării justiţiei, într-o manieră independentă şi imparţială, este jucat de judecători şi de procurori.

3. În Avizele lor anterioare, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) şi

Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE) s-au concentrat pe mai multe aspecte importante privind eficienţa justiţiei cu accent pe drepturile omului şi pe libertăţile fundamentale. Trebuie subliniat că scopul comun al judecătorilor şi al procurorilor, inclusiv al procurorilor care au atribuţii în afara domeniului dreptului penal, este garantarea unei justiţii echitabile, imparţiale şi eficiente. Noutatea acestui Avizul este că a fost elaborat de judecători şi de procurori reprezentându-i pe colegii lor naţionali şi se preocupă de chestiuni asupra cărora judecătorii şi procurorii au convenit, pe baza experienţei lor practice.

4. Aşadar, textul este concentrat asupra aspectelor esenţiale ale celor două misiuni şi anume: independenţa, respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale, obiectivitatea şi imparţialitatea, etica şi deontologia, formarea şi relaţia cu mass-media.

5. Conţinutul prezentului Aviz trebuie considerat în contextul relaţiilor judecătorilor şi procurorilor cu ceilalţi profesionişti care intervin în diferite faze ale procedurilor judiciare, cum ar fi avocaţii, experţii judiciari, grefierii, aprozii, poliţia, aşa cum se arată în Programul Cadru de Acţiune Globală pentru judecători în Europa, adoptat de Comitetul de Miniştri la 7 februarie 2001 şi Recomandarea (2000)19 privind rolul procuraturii în sistemul justiţiei penale, adoptat de Comitetul de Miniştri la 6 octombrie 2000.

    b. Diversitatea sistemelor naţionale

6. În cadrul Statelor Membre ale Consiliului Europei, coexistă mai multe sisteme judiciare:

    (i) sistemele „common law” în care există o separare clară între judecători şi procurori şi alte sisteme în care puterea de a investiga nu este combinată cu alte funcţii;

    (ii) sistemele dreptului continental în care se pot observa mai multe modalităţi în care judecătorii şi procurorii fac parte din „corpul judiciar” sau, dimpotrivă, acelea în care numai judecătorii fac parte din acest corp.

În plus, în diferite sisteme, autonomia procuraturii faţă de executiv poate fi totală sau limitată.

7. Scopul acestui Aviz este să identifice, în lumina jurisprudenţei Curţii Europene pentru Drepturile Omului, o bază de principii şi abordări aplicabile ţinând cont în acelaşi timp de punctele comune, dar şi de diferenţe.

8. Garanţia separării funcţiilor reprezintă o condiţie esenţială a imparţialităţii judecătorului faţă de părţile din proces. Imparţialitatea, aşa cum este enunţată în Avizul nr.1 a CCJE referitoare la standardele privind independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor (2001), este prima dintre garanţiile instituţionale care defineşte poziţia judecătorului. Mai mult, implică faptul ca procuraturii să-i fie repartizată sarcina probei şi emiterea rechizitoriilor, care constituie una din primele garanţii procesuale a deciziei finale.

9. În fiecare sistem, rolul judecătorului este, deci, diferit de cel al procurorului. Cu toate acestea, sarcinile lor rămân complementare. Nu există legături ierarhice între judecători şi procurori.

10. Independenţa procuraturii constituie un corolar indispensabil al independenţei autorităţii judecătoreşti. Rolul procurorului de a afirma şi de a proteja drepturile omului, atât ale suspecţilor şi învinuiţilor, cât şi ale victimelor, poate fi desfăşurat în cea mai bună modalitate, când procurorul este independent în luarea deciziilor faţă de puterea executivă şi legislativă şi când rolul diferit al judecătorilor şi procurorilor este vegheat în mod corect. Într-o democraţie bazată pe statul de drept, legea este cea care oferă baza politicii procuraturii (alineatul 3 din Declaraţie).

    c. Particularităţile funcţiilor

11. Procurorii şi judecătorii trebuie să-şi exercite funcţiile într-o manieră echitabilă, imparţială, obiectivă şi coerentă, trebuie să respecte şi să se străduiască să protejeze drepturile omului şi să caute să garanteze că sistemul justiţiei operează prompt şi eficient.

12. În exercitarea funcţiilor lor, procurorii se bazează fie pe un sistem al investigării discreţionare (principiul oportunităţii) sau pe un sistem al investigării obligatorii (principiul legalităţii), dar în ambele cazuri procurorii nu acţionează numai în numele societăţii ca întreg, de asemenea desfăşoară obligaţii faţă de anumite persoane, respectiv faţă de învinuit căruia i se datorează o obligaţie de corectitudine, cât şi victimelor infracţiunii cărora li se datorează obligaţia de a garanta că drepturile lor sunt avute în vedere. În acest sens şi fără a aduce atingere respectării principiului egalităţii de arme, procurorul nu poate fi considerat egal cu celelalte părţi (alineatul 2 din Declaraţie). De asemenea, procurorul trebuie să ţină cont în mod adecvat de părerile şi preocupările victimelor şi să iniţieze sau să încurajeze acţiuni care să garanteze că victimele sunt informate atât despre drepturile lor, cât şi despre evoluţia procedurii. Aceştia nu trebuie să iniţieze sau să continue cercetarea, atunci când investigaţia imparţială sau probele disponibile indică faptul că acuzaţia este netemeinică.

d. Instrumentele internaţionale existente

13. La nivel european, câteva texte cât şi jurisprudenţa Curţii se preocupă direct sau implicit de subiectele legate de relaţia dintre judecători şi procurori.

14. Mai întâi, Curtea atribuie sarcini judecătorilor în calitatea lor de garanţi ai drepturilor şi libertăţilor, în special în articolul 5 (dreptul la libertate şi securitate) şi în articolul 6 (dreptul la un proces echitabil), şi de asemenea, procurorilor (ca rezultat al articolului 5 alineatele 1a) şi 3, şi 6).

15. Curtea, printre ale cărei sarcini se află şi interpretarea CEDO, s-a pronunţat prin mai multe hotărâri asupra unor chestiuni privind relaţia dintre judecători şi procurori.

16. În special a tratat problema potrivit căreia aceeaşi persoană a desfăşurat succesiv funcţia de procuror şi de judecător în aceeaşi cauză (hotărârea de la 1 octombrie 1982, în cauza Piersack v. Belgia, §§ 30-32), necesitatea de a garanta că nici o presiune politică nu va fi exercitată asupra instanţelor şi autorităţilor procuraturii (hotărârea din 12 februarie 2008, în cauza Guja v. Moldova, §§ 85-91), necesitatea de a proteja judecătorii şi procurorii în contextul libertăţii de opinie (hotărârea din 8 ianuarie 2008, în cauza Saygili şi alţii v. Turcia, §§ 34-40), obligaţiile procesuale ale instanţelor şi departamentelor procuraturii de a cerceta, investiga şi pedepsi încălcarea drepturilor omului (hotărârea din 15 mai 2007, în cauza Ramsahai şi alţii v. Olanda, §§ 321-357), şi în sfârşit, contribuţia autorităţilor procuraturii la standardizarea jurisprudenţei (hotărârea din 10 iunie 2008, în cauza Martins de Castro şi Alves Correia de Castro v. Portugalia, §§ 51-66).

17. În domeniul procedurii penale, Curtea a examinat statutul şi puterile departamentelor procuraturii şi cerinţele din articolul 5 alineatul 3 CEDO (cu privire la alţi ofiţeri „autorizaţi prin lege să exercite puterea judiciară”), în contextul diferitelor circumstanţe faptice (din, inter alia, hotărârile din 4 decembrie 1979, în cauza Schiesser v. Elveţia, §§ 27-38, în cauza De Jong, Baljet şi Van den Brink v. Olanda, §§ 49-50, în cauza Assenov şi alţii v. Bulgaria, §§ 146-150, în cauza Niedbala v. Polonia, §§ 45-47, în cauza Pantea v. România, §§ 232-243 şi 10 iulie 2008, în cauza Medvedyev şi alţii v. Franţa, §§ 61,67-69). De asemenea, Curea a examinat statutul, jurisdicţia şi puterile de control ale autorităţilor procuraturii în cazurile privind supravegherea convorbirilor telefonice (hotărârea din 26 aprilie 2007, în cauza Dumitru Popescu v. România, §§ 68-86) şi prezenţa autorităţilor procuraturii la deliberările Curţii Supreme (hotărârile din 30 octombrie 1991, în cauza Borgers v. Belgia, §§ 24-29 şi din 8 iulie 2003, în cauza Fontaine şi Berlin v. Franţa, §§ 57-67).

18. În cele din urmă, în afara sferei penale, Curtea a stabilit foarte bine o jurisprudenţă cu privire la „doctrina aparenţelor”, conform căreia prezenţa procurorilor la deliberările instanţelor este contrară articolului 6 alineatul 1 al CEDO (hotărârile din 20 februarie 1996, în cauza Lobo Machado v. Portugalia, §§ 28-32 şi din 12 aprilie 2006, în cauza Martinie v. Franţa [GC], §§ 50-55).

19. Alte texte au fost elaborate de Consiliul Europei:

    - Recomandarea Rec(94)12 a Comitetului de Miniştri privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, recunoaşte că legăturile dintre judecători şi procurori, cel puţin în ţările în care cei din urmă au autoritate judiciară în sensul dat acestei expresii de către Curte;

    - Recomandarea Rec(2000)19 a Comitetului de Miniştri privind rolul procuraturii în sistemul justiţiei penale, subliniază explicit relaţia dintre judecători şi procurori, în timp ce evidenţiază principiile generale care sunt cruciale pentru a garanta că aceste relaţii contribuie într-o manieră neechivocă la îndeplinirea adecvată a sarcinilor judecătorilor şi procurorilor. Subliniază în special, obligaţia Statelor de a „lua măsurile adecvate pentru a garanta că statutul juridic, competenţele şi rolul procesual al procurorilor să fie stabilite prin lege, într-o manieră în care să nu permită îndoieli întemeiate cu privire la independenţa şi imparţialitatea judecătorilor de la instanţă. ”

- Recomandarea Rec(87)18 a Comitetului de Miniştri privind simplificarea justiţiei penale oferă diferite exemple ale unor atribuţii anterior date numai în competenţa judecătorilor şi, în prezent, atribuite procuraturii (a cărei sarcini principale constă, încă, în iniţierea şi coordonarea urmăririi). Aceste noi atribuţii creează exigenţe suplimentare privind organizarea serviciilor de procuratură şi selectarea persoanelor care să-şi asume aceste funcţii.

II. STATUTUL JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR

    a. Garanţiile independenţei interne şi externe a judecătorilor şi procurorilor; statul de drept ca o condiţie necesară a independenţei lor

20. Judecătorii şi procurorii trebuie să fie independenţi unii de alţii şi, de asemenea, să se bucure de independenţă efectivă în exerciţiul funcţiilor lor respective. Aceştia desfăşoară funcţii diferite în cadrul sistemului de justiţie şi în societate, în ansamblul său. De aceea, există perspective diferite cu privire la independenţa instituţională şi funcţională (alineatul 3 din Declaraţie).

21. Puterea judecătorească se bazează atât pe principiul independenţei de orice putere externă şi de orice comandă venită din orice sursă, cât şi pe absenţa ierarhiei interne. Rolul său şi, unde este cazul, cel al juraţilor, este judecarea corectă a cauzelor aduse înaintea lor de către serviciul procuraturii sau de către părţi. Aceasta implică absenţa oricărei influenţe ilicite din partea procurorului sau a apărătorului. Judecătorii, procurorii şi avocaţii apărării trebuie să respecte fiecare rolul celuilalt(alineatul 5 din Declaraţie).

22. Principiul fundamental al independenţei judecătorilor este consacrat în articolul 6 din CEDO şi subliniat în avizele anterioare ale CCJE.

23. Funcţia de a judeca implică responsabilitatea de a lua o decizie obligatorie pentru persoanele în cauză şi rezolvarea litigiului în baza legii. Ambele sunt prerogativele judecătorului, autoritate judiciară independentă de celelalte puteri ale Statului2. Aceasta nu este, în general, sarcina procurorilor, care sunt responsabili de iniţierea şi continuarea cercetării penale.

24. CCJE şi CCPE se referă la jurisprudenţa constantă a Curţii cu privire la articolul 5, alineatele 3 şi 6 din CEDO. În special, se referă la hotărârea din cauza Schiesser v. Elveţia, prin care Curtea a recunoscut exigenţa independenţei faţă de executiv şi de partide pentru toţi „ofiţerii autorizaţi de lege să exercite puteri judiciare”, dar care nu exclude, totuşi, subordonarea către o autoritate ierarhică judiciară independentă. (alineatul 7 din Declaraţie)

25. Unele state membre atribuie procurorilor puterea de a lua decizii obligatorii în unele domenii în locul urmăririi penale sau în vederea protejării anumitor interese. CCJE şi CCPE consideră că toate atribuirile de funcţii judiciare procurorilor ar trebui limitate la cauzele care implică sancţiuni minore, nu ar trebuie să fie exercitate cumulativ cu puterea de cercetare penală în aceeaşi cauză şi nu ar trebui să aducă atingere drepturilor învinuitului la o hotărâre din partea unei autorităţi independente şi imparţiale exercitând funcţii judiciare, într-o astfel de cauză. Sub nici o formă, aceste sarcini nu vor permite procurorilor să ia măsuri de natură să restrângă libertăţile individuale şi să ia decizii definitive privative de libertate fără dreptul de a apela la un judecător sau la o instanţă (alineatul 7 din Declaraţie).

26. Serviciul de procuratură este o autoritate independentă a cărei existenţă trebuie bazată pe lege la cel mai înalt nivel posibil. În statele democratice, nici Parlamentul şi nici o altă instituţie guvernamentală nu ar trebui să încerce să influenţeze în mod ilicit anumite decizii luate de procurori în legătură cu o anumită cauză pentru a determina cum ar trebui condusă cercetarea într-o cauză anume, sau pentru a forţa procurorii să-şi modifice deciziile (alineatele 8 şi 9 din Declaraţie).

27. Independenţa procurorilor este indispensabilă pentru a le permite să-şi desfăşoare sarcinile. Consolidează rolul lor în statul de drept şi în societate şi, de asemenea, garantează că sistemul de justiţie va funcţiona echitabil şi eficient şi că toate beneficiile independenţei judiciare vor fi realizate (alineatele 3 şi 8 din Declaraţie). Astfel, asemănătoare independenţei asigurate judecătorilor, independenţa procurorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu conferit în interesul procurorilor, ci o garanţie în interesul unei justiţii echitabile, imparţiale şi eficiente care protejează atât interesele publice, cât şi cele private ale persoanelor în cauză.

28. Funcţia procurorului care poate fi caracterizată de principiile investigării discreţionare sau obligatorii diferă în funcţie de sistemul naţional existent, statutul procurorului în cadrul instituţional şi în procesul penal.

29. Oricare ar fi statutul lor, procurorii trebuie să se bucure de o independenţă funcţională totală în desfăşurarea atribuţiilor lor legale penale sau extrapenale ). Fie că se află sau nu sub o autoritate ierarhică pentru a permite răspunderea şi pentru prevenirea instituirii procedurilor într-o manieră arbitrară sau netemeinică, procurorii trebuie să ofere linii directoare clare şi transparente în ceea ce priveşte cercetarea (alineatul 9 din Declaraţie).

30. În privinţa aceasta, CCJE şi CCPE doresc să amintească în special Recomandarea (2000)19, care recunoaşte că pentru a favoriza echitatea, coerenţa şi eficienţa în activitatea procuraturii, statele trebuie să încerce să definească principii şi criterii generale care să fie utilizate ca referinţă la deciziile luate de procurori în cauzele individuale.

31. Instrucţiunile către procurori trebuie date în scris, conform legii şi, unde este cazul, în conformitate cu liniile şi criteriile directoare trasate în mod public pentru procuratură (alineatul 9 din Declaraţie)3.

32. Orice decizie de începere sau de neîncepere a urmăririi penale trebuie să fie întemeiată legal. Orice revizuire în conformitate cu legea a deciziei procurorului de a începe sau nu urmărirea penală trebuie îndeplinită cu imparţialitate şi obiectivitate, fie că se desfăşoară în cadrul procuraturii, fie că este îndeplinită de o autoritate judiciară independentă. Interesul victimei, cât şi interesul legal al altor persoane trebuie avut în vedere în mod corespunzător (alineatul 9 din Declaraţie).

33. Complementaritatea funcţiilor judecătorului şi procurorului implică faptul că fiecare dintre aceştia este conştient că o justiţie imparţială necesită egalitatea de arme între serviciul procuraturii şi apărare, şi că procurorii trebuie să acţioneze întotdeauna cu onestitate, obiectivitate şi imparţialitate. Întotdeauna, judecătorii şi procurorii trebuie să respecte atât integritatea suspecţilor, persoanelor acuzate şi victimelor, cât şi dreptul la apărare (alineatele 2 şi 6 din Declaraţie).

34. Independenţa judecătorilor şi a procurorilor este inseparabilă de statul de drept. Judecătorii, cât şi procurorii acţionează pentru binele comun, în numele societăţii şi ai cetăţenilor ei, care îşi doresc garantarea drepturilor şi libertăţilor lor sub toate aspectele lor. Aceştia intervin în domenii în care cele mai sensibile drepturile ale omului (libertatea individuală, viaţa privată, protecţia bunurilor, etc.) merită cea mai bună protecţie. Procurorul trebuie să verifice că probele sunt strânse conform legii şi că procedura este iniţiată şi continuată conform legii. În desfăşurarea acestei activităţi, trebuie să respecte principiile consacrate de CEDO şi de celelalte instrumente juridice internaţionale, mai ales, respectarea prezumţiei de nevinovăţie, dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Judecătorul trebuie să vegheze la respectarea acestor principii în procedurile care îi sunt înaintate.

35. Dacă procurorilor le este permis să se adreseze judecătorului cu acţiuni şi cereri definite prin lege, aceştia nu pot interveni în nici un fel în procesul decizional al judecătorului şi sunt obligaţi să respecte hotărârile judecătorului. Nu se pot opune aplicării hotărârilor, decât dacă o fac în exerciţiul unei acţiuni prevăzute de lege (alineatele 4 şi 5 din Declaraţie).

36. Acţiunea şi conduita procurorului şi judecătorului nu trebuie să lase nici o urmă de îndoială cu privire la obiectivitatea şi imparţialitatea acestora. Judecătorii şi procurorii trebuie să se bucure de independenţă în ceea ce priveşte funcţiile lor şi trebuie să fie şi să apară independenţi unii de ceilalţi. În ochii justiţiabililor şi ai societăţii ca întreg, nu trebuie să fie nici o suspiciune a complicităţii între judecători şi procurori sau vreo confuzie între cele două funcţii.

37. Respectarea principiilor de mai sus înseamnă ca statutul procurorilor să fie garantat prin lege la nivelul cel mai înalt posibil, într-o manieră similară cu cel al judecătorilor. Proximitatea şi complementaritatea naturii sarcinilor judecătorilor şi procurorilor creează exigenţe şi garanţii similare în ceea ce priveşte statutul lor şi condiţiile de angajare, respectiv cu privire la recrutare, formare, dezvoltarea carierei, disciplină, transferul numai în condiţiile legii sau prin consimţământ, remunerarea, încheierea funcţiei şi libertatea de a înfiinţa asociaţii profesionale (alineatul 8 din Declaraţie).

38. Conform sistemelor naţionale în vigoare, atât judecătorii, cât şi procurorii trebuie să fie direct asociaţi administraţiei şi managementului serviciilor lor respective. În acest scop, mijloace financiare suficiente, cât şi infrastructură şi resurse materiale şi umane adecvate trebuie puse la dispoziţia judecătorilor şi a procurorilor şi trebuie utilizate şi gestionate sub autoritatea lor (alineatul 4 din Declaraţie).

b. Etica şi deontologia judecătorilor şi procurorilor

39. Judecătorii şi procurorii trebuie să fie persoane cu o integritate deosebită şi cu aptitudini profesionale şi organizaţionale adecvate. Datorită naturii funcţiei lor pe care au acceptat-o în cunoştinţă de cauză, judecătorii şi procurorii sunt expuşi constat criticilor publice şi, în consecinţă, trebuie să stabilească ei înşişi datoria de a-şi restrânge, fără prejudiciu, în cadrul legal, dreptul de a face comunicări cu privire la cauzele lor. Principalii actori din administrarea justiţiei trebuie să menţină întotdeauna onoarea şi demnitatea profesiei lor şi trebuie să se comporte în orice situaţie într-o manieră demnă pentru funcţia lor4 (alineatul 11 din Declaraţie).

40. Judecătorii şi procurorii trebuie să se abţină de la orice acţiune sau conduită care le-ar putea afecta imparţialitatea. Aceştia trebuie să aibă în vedere cauzele înaintate lor cu diligenţă şi într-un timp rezonabil.

41. Procurorii trebuie să se abţine de la comentariile şi declaraţiile publice prin intermediul mass-media, care ar putea crea impresia că instanţa este supusă unei presiuni directe sau indirecte în vederea luării unei anumite decizii sau care poate afecta echitatea procedurii.

42. Judecătorii şi procurorii trebuie să facă tot posibilul pentru a se familiariza cu normele etice care guvernează funcţia celuilalt. Acest lucru va spori înţelegerea şi respectul pentru sarcinile celuilalt, ceea ce ar putea conduce către garantarea unei relaţii adecvate între judecători şi procurori.

c. Formarea judecătorilor şi procurorilor

43. Cel mai înalt nivel al aptitudinilor profesionale este una din condiţiile prealabile încrederii publice atât în judecători, cât şi în procurori, şi pe care îşi fundamentează, în principal, rolul şi legitimitatea. Formarea profesională adecvată joacă un rol crucial din moment ce permite îmbunătăţirea activităţii acestor două categorii de protagonişti ai justiţiei, astfel sporind calitatea actului de justiţie în ansamblu. (alineatul 10 din Declaraţie).

44. Formarea judecătorilor şi procurorilor nu vizează numai însuşirea aptitudinilor profesionale necesare accesului în cadrul profesiei, dar, în egală măsură, şi o formare permanentă de-a lungul carierei lor. Aceasta înfăţişează cele mai diverse aspecte ale vieţii lor profesionale, inclusiv managementul administrativ al instanţelor şi departamentelor procuraturii, şi trebuie, de asemenea, să răspundă necesităţilor de expertiză. În interesul unei administrări adecvate a justiţiei, formarea permanentă cerută pentru a menţine nivelul ridicat de calificare profesională şi pentru a o completa este atât un drept, cât şi o obligaţie pentru judecători şi procurori (alineatul 10 din Declaraţie).

45. Când se consideră adecvat, formări comune pentru judecători, procurori şi avocaţi pe teme de interes comun pot contribui la îndeplinirea unei justiţii de cea mai înaltă calitate. Această formare comună trebuie să facă posibilă crearea unei baze pentru o cultură juridică comună (alineatul 10 din Declaraţie).

46. Diferitele sisteme juridice europene se ocupă de formarea judecătorilor şi procurorilor potrivit mai multor modele. Unele ţări au înfiinţat o Academie, o Şcoală Naţională sau alte instituţii specializate; altele au atribuit competenţa unor organisme specifice. Ar trebui organizate cursuri de formare profesională internaţională a judecătorilor şi procurorilor. În toate cazurile, este esenţial caracterul autonom al instituţiei însărcinate cu organizarea acestei formări, ca o garanţie a pluralismului cultural şi a independenţei5.

47. În acest context, o importanţă mare s-a acordat participării directe a judecătorilor şi procurorilor la cursurile de formare, din moment ce le permite să-şi exprime opiniile formate pe baza experienţei lor profesionale. Cursurile trebuie să cuprindă nu numai domenii precum dreptul şi protecţia libertăţilor individuale, dar să includă şi module privind practicile de management şi să cuprindă o reflectare asupra sarcinilor judecătorilor şi procurorilor. În acelaşi timp, contribuţia suplimentară a avocaţilor şi academicienilor este esenţială pentru a evita o abordare îngustă. În sfârşit, calitatea şi eficienţa formării trebuie evaluate în mod regulat şi într-o manieră obiectivă.

III. ROLURILE ŞI FUNCŢIILE JUDECĂTORILOR ŞI PROCURORILOR ÎN PROCEDURA PENALĂ

a. Rolurile judecătorilor şi procurorilor în faza premergătoare

48. În faza premergătoare, judecătorul în mod independent sau uneori împreună cu procurorul supraveghează legalitatea acţiunilor investigative în principal în ceea ce priveşte cercetările care afectează drepturile fundamentale (decizia cu privire la arestarea preventivă, luarea în custodie, sechestrul, implementarea tehnicilor speciale de investigare, etc.).

49. Ca regulă generală, procurorii trebuie să controleze legalitatea investigaţiilor şi să monitorizeze respectarea drepturilor omului de către anchetatori, atunci când aceştia se vor pronunţa dacă urmărirea penală trebuie să înceapă sau să continue.

50. Recomandarea Rec(2000)19 prevede că atunci când poliţia se află sub autoritatea procurorilor sau când cercetările poliţiei sunt fie conduse, fie supravegheate de procuror, statul trebuie să ia măsuri eficiente pentru a garanta că procurorul poate da instrucţiuni şi poate desfăşura evaluări şi controale şi poate sancţiona încălcările legii. Când poliţia este independentă faţă de procurori, recomandarea prevede numai că statele trebuie să ia măsuri eficiente pentru a garanta că există o cooperare adecvată şi funcţională între procurori şi autorităţile investigative.

51. Chiar şi în sistemele în care investigaţia este supravegheată de către procuror al cărui statut îl învesteşte cu autoritatea judiciară, este esenţial ca măsurile luate în acest context şi care constituie importante încălcări ale libertăţilor, în special când este vorba despre detenţia provizorie, să fie monitorizate de judecător sau de instanţă.

    b. Relaţiile dintre judecători şi procurori pe parcursul investigaţiei şi audierilor în faţa instanţei

52. În unele state, procurorii pot regla fluxul cauzelor exercitând puterea discreţionară care le permite să decidă ce cauze vor ajunge în faţa instanţei şi ce cauze vor fi administrate prin alte metode decât procedurile în faţa instanţei (împăcarea dintre acuzat şi victimă, înţelegeri preprocesuale în cauză cu acordul părţilor, negocieri referitoare la proceduri simplificate sau scurtate, mediere, etc.) – care contribuie la reducerea încărcăturii de dosare şi permite stabilirea priorităţilor de trimitere în judecată.

53. Aceste metode utilizate de procurori, care reflectă modernizarea, socializarea, umanizarea şi raţionalizarea administrării justiţiei penale, sunt utile pentru reducerea încărcăturii cu dosare în instanţe. Pe de altă parte, având în vedere că au şi dreptul de a nu prezenta o anume cauză în instanţă, este necesară evitarea acţiunilor arbitrare, a discriminării sau a posibilelor presiuni nelegale din partea puterii politice pentru a proteja drepturile victimelor. De asemenea, este necesar să se permită oricărei persoane interesate, în special victimei, să atace decizia procurorului de neîncepere a urmăririi penale. O opţiune ar fi să se permită victimei să prezinte cauza direct în faţa curţii.

54. În consecinţă, în ţările în care operează un sistem al investigării discreţionare, procurorul trebuie să acorde o atenţie deosebită începerii sau neînceperii urmăririi, având în vedere orice linie directoare sau criteriu, care au fost adoptate pentru a asigura coerenţa deciziilor referitoare la urmărire.

55. Imparţialitatea procurorilor pe parcursul procedurii trebuie înţeleasă în sensul că aceştia trebuie să acţioneze într-o manieră echitabilă şi obiectivă pentru a garanta că instanţei i se prezintă toate faptele relevante şi argumentele juridice şi, în special, să garanteze că probele favorabile acuzatului vor fi relevate; trebuie să aibă în vedere şi poziţia persoanei acuzate şi a victimei; să verifice că toate probele au fost obţinute prin mijloace care vor fi admise de judecător conform regulilor unui proces echitabil şi să refuze administrarea probelor obţinute prin încălcarea drepturilor omului, cum ar fi tortura (alineatul 6 din Declaraţie).

56. Atunci când o investigaţie imparţială sau o revizuire a probelor arată că acuzaţiile sunt neîntemeiate, procurorii nu vor iniţia sau continua urmărirea penală şi vor face toate eforturile pentru a pune capăt procedurii judiciare.

57. În esenţă, pe parcursul procedurilor judecătorii şi procurorii îşi îndeplinesc funcţiile în vederea unui proces penal echitabil. Judecătorii veghează asupra respectării legalităţii probelor strânse de procurori sau de anchetatori şi pot achita inculpatul de acuzaţii atunci când probele sunt obţinute nelegal sau sunt insuficiente. Procurorii au, de asemenea, dreptul de a face apel împotriva hotărârii instanţei.

    c. Drepturile apărării în toate fazele procedurii

58. Judecătorii trebuie să aplice regulile procedurii penale respectând totodată drepturile apărării (acordându-le învinuiţilor posibilitatea de a-şi exercita drepturile, încunoştinţându-i pe învinuiţi de acuzaţiile ce li se aduc, etc.), drepturile victimelor în procedură, principiul egalităţii de arme şi dreptul la o audiere publică, pentru ca astfel să fie garantat un proces echitabil în toate cazurile6 (alineatele 1,2,6 şi 9 din Declaraţie).

59. Rechizitoriul joacă un rol important în procedura penală: din momentul emiterii lui învinuiţii sunt încunoştinţaţi oficial prin notificare scrisă de motivele legale şi faptice ale acuzaţiilor împotriva lor (Hotărârea din 18 decembrie 1989 a Curţii Europene pentru Drepturile Omului în cauza Kamasinski v. Austria, § 79). În materie penală, o „audiere echitabilă”cerută conform articolul 6 alineatul 1 din CEDO prevede că învinuiţii trebuie să aibă dreptul de a ataca atât probele împotriva lor, cât şi baza legală a acuzaţiilor.

60. În ţările în care procurorii supraveghează investigaţia, este sarcina procurorului să se asigure că drepturile apărării sunt respectate. În ţările în care ancheta penală este supravegheată de poliţie sau de alte autorităţi de aplicare a legii, judecătorii intervin ca garanţi ai libertăţilor individuale (habeas corpus), în special în ceea ce priveşte detenţia provizorie, şi lor le revine sarcina de a se asigura că drepturile învinuitului sunt respectate.

61. Totuşi, în multe ţări, judecătorul şi procurorul devin răspunzători pentru monitorizarea exercitării drepturilor apărării numai în momentul în care investigaţia a fost încheiată şi a început examinarea acuzaţiilor ce se aduc. În acest moment, procurorul este cel care primeşte procesele-verbale de la anchetatori, şi judecătorul este cel care cercetează acuzaţiile aduse şi probele strânse, pentru a garanta mai ales că toţi cei acuzaţi de săvârşirea unei infracţiuni au fost informaţi în mod adecvat, într-o limbă pe care aceştia o înţeleg, şi detaliat despre natura şi cauza acuzaţiilor împotriva lor.

62. În funcţie de rolul lor într-o ţară anume, procurorii şi judecătorii trebuie să se asigure, apoi, că persoana a beneficiat de suficient timp şi de facilităţile necesare în vederea pregătirii apărării sale, că este apărată în mod corespunzător, dacă este necesar de către un avocat numit din oficiu plătit de stat şi să aibă acces, dacă este necesar, la un interpret şi să poată solicita luarea unor măsuri necesare aflării adevărului.

63. De îndată ce cauza a fost înaintată instanţei, puterile judecătorului şi procurorului variază în funcţie de rolul pe care îl joacă în cursul procesului. În orice caz, dacă lipseşte una din componentele respectării drepturilor apărării, fie judecătorul, fie procurorul, sau amândoi, în funcţie de specificul sistemului naţional, trebuie să atragă atenţia cu privire la această situaţie şi să o soluţioneze în mod obiectiv.

IV. RELAŢIA DINTRE JUDECĂTORI ŞI PROCURORI ÎN AFARA DOMENIULUI DREPTULUI PENAL ŞI ÎN FAŢA CURŢILOR SUPREME

64. În funcţie de statul în care îşi desfăşoară activitatea, procurorii pot să aibă sau să nu aibă sarcini şi funcţii în afara domeniului dreptului penal7. Acolo unde au astfel de sarcini şi funcţii, acestea pot include inter alia, procedura civilă, dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul comercial, dreptul social, dreptul electoral, cât şi protecţia mediului, drepturile sociale ale unor grupuri vulnerabile precum minorii, persoanele cu handicap şi persoanele cu un venit foarte scăzut. Rolul procurorului în acest sens nu trebuie să permită acestuia să exercite o influenţă nepotrivită asupra procesului decizional final al judecătorilor (alineatul 13 din Declaraţie).

65. De asemenea, este de menţionat rolul pe care îl au procurorii în faţa instanţei supreme în unele ţări. Acest rol este comparabil cu cel al avocaţilor generali în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. În faţa acestor jurisdicţii, procurorul general (sau echivalentul) nu este parte şi nu reprezintă Statul. Acesta este un organ independent care pune concluzii în fiecare cauză sau numai în cauzele care prezintă un interes special pentru ca instanţa să clarifice cu privire la toate aspectele juridice care îi sunt înaintate în vederea aplicării corecte a legii.

66. Conform regulilor unui stat de drept într-o societate democratică toate aceste competenţe ale procurorilor, cât şi procedurile de exercitare a acestor competenţe trebuie să fie stabilite cu precizie de către lege. Când procurorii acţionează în afara sistemului justiţiei penale, ei trebuie să respecte competenţa exclusivă a judecătorului sau a instanţei şi să ia în considerare principiile expuse în special în jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului, după cum urmează:

    i. Participarea procuraturii la şedinţele de judecată nu trebuie să afecteze independenţa instanţei;

    ii. Principiul separării puterilor trebuie respectat în legătură cu sarcinile şi activităţile procurorilor în afara domeniului dreptului penal, pe de-o parte, şi pe de altă parte, şi în legătură cu rolul instanţelor de a proteja drepturile omului;

    iii. Fără a aduce atingere prerogativelor lor de a reprezenta interesul public, procurorii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca orice altă parte şi nu ar trebui să se bucure de o poziţie privilegiată în cadrul şedinţelor de judecată (principiul egalităţii de arme);

    iv. Acţiunea serviciilor de procuratură în numele societăţii de a apăra interesul public şi libertăţile individuale nu va încălca principiul forţei obligatorii a hotărârilor judecătoreşti definitive (res judicata) cu unele excepţii stabilite conform obligaţiilor internaţionale inclusiv jurisprudenţa Curţii.

Celelalte principii menţionate în Declaraţie se aplică tuturor funcţiilor procurorilor în afara domeniului dreptului penal mutatis mutandis (alineatul 13 din Declaraţie).

V. JUDECĂTORII, PROCURORII ŞI MASS-MEDIA (alineatul 11 din Declaraţie)

67. Mass-media joacă un rol esenţial într-o societate democratică, în general şi în special, în relaţie cu sistemul judiciar. Percepţia societăţii privind calitatea justiţiei este influenţată masiv de evaluarea mass-media a felului în care operează sistemul de justiţie. De asemenea, publicitatea contribuie la realizarea unui proces echitabil, deoarece protejează justiţiabilii şi învinuiţii de o administrare netransparentă a justiţiei.

68. Atenţia opiniei publice şi a presei mereu în creştere asupra procedurilor penale şi civile a condus la nevoia crescândă de furnizare a informaţiei obiective către mass-media atât din partea instanţelor, cât şi din partea procurorilor.

69. Este de o importanţă fundamentală ca instanţele dintr-o societate democratică să inspire încredere publicului8. Caracterul public al şedinţelor este unul din mijloacele esenţiale de a menţine încrederea în instanţe.

70. În cadrul Consiliului Europei există două documente principale care se ocupă de această problemă: a) Recomandarea Rec(2003)13 privind furnizarea informaţiilor referitoare la procesul penal prin mass-media, b) Avizul nr. 7 a CCJE privind justiţia şi societatea (2005).

71. Având în vedere dreptul publicului de a primi informaţii de interes general, jurnaliştilor trebuie să li se ofere informaţiile necesare pentru a putea comunica şi comenta cu privire la funcţionarea sistemului de justiţie, să fie supuşi obligaţiilor discreţiei judecătorilor şi procurorilor privind cauzele pe rol şi restricţiilor prevăzute de legile naţionale şi în conformitate cu jurisprudenţa Curţii.

72. Mass-media, cât şi judecătorii şi procurorii, vor respecta principiile fundamentale precum prezumţia de nevinovăţie9 şi dreptul la un proces echitabil, dreptul la viaţa privată al persoanelor în cauză, necesitatea de a evita o încălcare a principiului şi de aparenţa de imparţialitate a judecătorilor şi a procurorilor implicaţi în cauză.

73. Reportajele mass-media despre cauzele în curs de cercetare sau în curs de judecată pot constitui o cale de imixtiune pertinentă şi pot exercita o influenţă inadecvată şi o presiune la adresa judecătorilor, juraţilor şi procurorilor care se ocupă de anumite cauze. Pentru a putea face faţă acestei provocări, judecătorilor şi procurorilor le sunt necesare aptitudini profesionale corespunzătoare, standarde etice ridicate şi auto-controlul puternic de a nu face comentarii premature cu privire la cauzele în curs de soluţionare.

74. Legăturile cu media, cum ar fi ofiţerii de informare publică sau un grup de judecători sau procurori instruiţi pentru contactul cu mass-media, ar putea ajuta presa să ofere informaţii corecte referitoare la lucrările şi hotărârile instanţei, şi, de asemenea, ar putea ajuta judecătorii şi procurorii.

75. Judecătorii şi procurorii trebuie să respecte reciproc rolul specific al celuilalt în sistemul de justiţie. Atât judecătorii, cât şi procurorii ar trebui să întocmească linii directoare sau un cod de bune practici pentru fiecare profesie privind relaţia cu mass-media10. Unele coduri naţionale de etică impun judecătorilor să se abţină de la comentariile publice privind cauzele în curs de soluţionare, pentru a nu face afirmaţii care ar putea determina publicul să pună sub semnul întrebării imparţialitatea11 judecătorilor şi să evite încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. În orice caz, judecătorii trebuie să se exprime înainte de toate prin hotărârile lor; dacă vor da declaraţii presei, conform legii, referitoare la cauzele în curs de soluţionare sau la cauzele soluţionate12, discreţia şi cuvintele alese de judecători sunt foarte importante. Procurorii trebuie să fie precauţi dacă vor comenta procedura urmată de judecător sau hotărârea emisă, afirmându-şi dezaprobarea privind hotărârea prin căile de atac.

VI. JUDECĂTORII, PROCURORII ŞI COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ

(alineatul 12 din Declaraţie)

76. În vederea garantării unei protecţii eficiente a drepturilor umane şi libertăţilor fundamentale, este important să subliniem necesitatea unei cooperări internaţionale eficiente mai ales între statele membre ale Consiliului Europei pe baza valorilor consacrate de instrumentele internaţionale relevante, în special CEDO. Cooperarea internaţională trebuie să se întemeieze pe încredere reciprocă. Informaţiile strânse prin intermediul cooperării internaţionale şi utilizate în procedurile judiciare trebuie să fie transparente cu privire la conţinutul şi originea lor şi de asemenea să fie puse la dispoziţia judecătorilor, procurorilor şi celorlalte părţi. Este necesar să se prevină înfăptuirea cooperării internaţionale fără o monitorizare judiciară şi fără a lua în considerare, în mod corespunzător, în special drepturile apărării şi protecţia datelor personale.

1 Această declaraţie este însoţită de o Notă Explicativă. Această declaraţie a fost întocmită în cooperare de Grupurile de Lucru ale CCJE şi CCPE la Bordeaux (Franţa) şi a fost adoptată oficial de CCJE ŞI CCPE la Brdo (Slovenia) la data de 18 noiembrie 2009.

2 Vezi în special Avizul nr. 1 (2001) a CCJE despre standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor şi Recomandarea Rec(94)12 privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor.

3 Vezi, de asemenea şi Avizul nr. 3 (2008) privind rolul procurorului în afara domeniului dreptului penal.

4 Pentru judecători vezi de exemplu Avizul nr. 3 (2002) a CCJE privind principiile şi regulile care guvernează conduita profesională a judecătorilor, în special etica, comportamentul incompatibil şi imparţialitatea (2002) şi Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (adoptată de UN ECOSOC în 2006) şi Carta Universală a Judecătorului, adoptată de Consiliul Central al Asociaţiei Internaţionale a Judecătorilor la data de 17 noiembrie 1999 la Taipei (Taiwan). Pentru procurori, pe lângă Liniile directoare ale ONU privind rolul procurorului (1990), vezi Liniile directoare europene privind etica şi conduita procurorilor (Liniile directoare de la Budapesta) adoptate de Procurorii Generali ai Europei la 31 mai 2005, la conferinţa lor de la Budapesta.

5 Vezi Avizul nr. 4 (2003) a CCJE despre formarea iniţială şi continuă corespunzătoare pentru judecători la nivel naţional şi european şi Avizul nr.10 (2007) a CCJE privind Consiliul Puterii Judecătoreşti în serviciul societăţii, alineatele 65-72.

6 Vezi Avizul nr.8 (2006) a CCJE privind rolul judecătorilor în protejarea statului de drept şi drepturilor omului în contextul terorismului.

7 Vezi, ex. Avizul nr. 3 a CCPE privind „rolul procuraturii în afara domeniului dreptului penal”

8 Cu privire la această chestiune, vezi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Olujic v. Croaţia, (Cererea nr.22330/05).

9 Vezi printre altele: principiul I din anexa Recomandării Rec (2003) 13 şi Memorandumul Explicativ corespunzător.

10 Acestea au fost propuse judecătorilor şi jurnaliştilor în Avizul nr. 7 a CCJE privind justiţia şi societatea, alineatul 39 (2005)

11 Vezi, ex. Avizul nr.3 a CCJE privind etica şi răspunderea judecătorilor, alineatul 40 (2003).

12 Vezi, ex. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Daktaras v. Lituania (Cererea nr.42095/98) şi Olujic v. Croaţia, (Cererea nr.22330/05).



 Top