Strasbourg, 18 decembrie 2008

CCJE (2008)5

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)

Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti

Pentru a facilita difuzarea prezentului Aviz, Statele membre ar trebui, pe cât posibil, să asigure traducerea în diferite limbi naţionale.

INTRODUCERE GENERALĂ

1. Calitatea justiţiei este o preocupare veche şi constantă a Consiliului Europei, după cum atestă în special convenţiile, rezoluţiile sau recomandările date sub egida Consiliului asupra mijloacelor de facilitare a accesului la justiţie, îmbunătăţirea şi simplificarea procedurilor, reducerea suprasarcinii de lucru a instanţelor şi redirecţionarea intervenţiei judecătorilor spre o activitate pur jurisdicţională1.

2. În acest context şi pentru a da curs prevederilor mandatului său Consiliul consultativ al judecătorilor europeni (CCJE) a decis să consacre avizul nr. 11 calităţii hotărârilor judecătoreşti, care este o componentă majoră a calităţii justiţiei.

3. O motivaţie şi o analiză clare sunt cerinţele fundamentale ale hotărârilor judecătoreşti şi un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare denumită CEDH), de exemplu, dispune obligaţia statelor de a institui instanţe independente şi imparţiale şi de a promova instaurarea procedurilor eficiente. Îndeplinirea acestei obligaţii capătă sens când are drept rezultat autorizarea judecătorilor de a administra în mod just şi corect justiţia, atât în drept cât şi în fapt, în avantajul strict al cetăţenilor. O hotărâre judecătorească de mare calitate este cea care conduce la un rezultat bun – câtă vreme judecătorul dispune de mijloacele necesare atingerii acestui scop – în mod echitabil, rapid, clar şi definitiv.

4. În această perspectivă, CCJE a subliniat deja că independenţa judiciară trebuie concepută ca un drept al cetăţenilor, enunţând în avizul său cu nr. 1 (2001) că această independenţă a judecătorilor “nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul lor personal, ci le este garantată în interesul supremaţiei dreptului celor caută şi cer dreptatea”. CCJE, în avizele sale din 2001, a formulat un anumit număr de sugestii care permit fiecărui sistem nu numai să asigure justiţiabililor un drept de acces la justiţie ci şi, prin calitatea hotărârilor pronunţate, să facă în aşa fel încât justiţiabilii să aibă încredere în succesul procesului judiciar2.

5. Obiectul prezentului aviz nu este de a reanaliza principiul fundamental potrivit căruia aprecierea calităţii intrinsece a fiecărei hotărâri judecătoreşti ţine numai de exercitarea căilor de atac instaurate de lege. Acest principiu este o consecinţă esenţială a garanţiei constituţionale a independenţei judecătorilor, concepută drept una din caracteristicile majore ale statului de drept în societăţile democratice.

6. CCJE a constatat că judecătorii, având sarcina de a elabora hotărâri jidecătoreşti de calitate, sunt în măsură să înceapă să cugete asupra calităţii hotărârilor judecătoreşti şi să definească factorii acestei calităţi şi condiţiile evaluării sale.

7. Indiferent de caracteristicile proprii fiecărui sistem judiciar şi de practicile puse în aplicare de instanţele diferitelor state, hotărârea judecătorească trebuie să îndeplinească un anumit număr de cerinţe din care să reiasă principii comune. Hotărârile judecătoreşti au drept scop primordial nu numai soluţionarea unui anumit litigiu asigurându-le părţilor securitatea juridică, ci şi, deseori, stabilirea jurisprudenţei pentru a evita apariţia altor contencioase şi a asigura pacea socială.

8. Raportul doamnei GIULIANA CIVININI, pregătit pe baza răspunsurilor date de membrii CCJE la un chestionar3 evidenţiază o foarte mare diversitate de abordări ale statelor în privinţa evaluării şi ameliorării calităţii hotărârilor judecătoreşti. El subliniază de asemenea că, dacă modalităţile de apreciere a acestei calităţi depind de tradiţiile specifice ale fiecărui sistem judiciar, există totuşi în toate statele o dorinţă comună de a urmări îmbunătăţirea condiţiilor în care judecătorii trebuie să-şi pronunţe hotărârile.

9. În prezentul aviz, prin “hotărâri judecătoreşti” se înţeleg hotărârile care statuează asupra cauzelor sau problemelor specifice şi care sunt pronunţate de instanţe independente şi imparţiale, în temeiul art. 6 al CEDH, în special:

    · hotărâri pronunţate în materie civilă, socială, penală şi în cea mai mare parte a problemelor administrative;

    · hotărâri pronunţate în primă instanţă, în apel sau hotărâri ale instanţelor superioare şi ale curţilor constituţionale;

    · hotărâri provizorii;

    · hotărâri definitive;

    · hotărâri luate sub formă de sentinţă sau de ordonanţă, de instanţele care statuează în completul de judecată sau cu un singur judecător;

    · hotărâri pronunţate cu sau fără posibilitatea de exprimare a opiniilor minoritare;

    · hotărâri pronunţate de judecătorii specializaţi sau nespecializaţi sau de instanţe având componenţă mixtă (sistemul completului de judecată şi al curţii cu juri).

PARTEA I. FACTORI DE CALITATE A HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

A. Mediul extern: legislaţia şi contextul economic şi social

10. Calitatea hotărârilor judecătoreşti depinde nu numai de fiecare judecător implicat, ci şi de un anumit număr de variabile care sunt în afara procesului de administrare a justiţiei, cum ar fi calitatea legislaţiei, resursele adecvate alocate sistemului judiciar, calitatea pregătirii juridice.

1. Legislaţia

11. Hotărârile judecătoreşti se bazează în primul rând pe legile adoptate de Parlament sau, în sistemul common low, pe acele legi sau principii stabilite de regula practicii anterioare. Aceste surse ale dreptului stabilesc nu numai drepturile de care dispun justiţiabilii şi acţiunile pedepsite de legea penală, ci definesc de asemenea cadrul procedural în care se iau hotărârile judecătoreşti. Prin urmare, opţiunile Parlamentelor condiţionează genul şi volumul cauzelor care vor fi duse în faţa instanţelor, precum şi felul cum vor fi soluţionate. Calitatea hotărârilor judecătoreşti poate fi afectată de schimbările prea dese ale legislaţiei, de o redactare prea puţin satisfăcătoare sau de un conţinut neclar al legilor sau de un cadru procedural insuficient.

12. CCJE consideră de asemenea că este de dorit ca Parlamentele naţionale să evalueze şi să controleze impactul legilor existente şi în curs de elaborare asupra sistemului judiciar şi să introducă dispoziţii tranzitorii şi procedurale adecvate pentru a se asigura că judecătorii sunt în măsură să le aplice prin hotărâri judecătoreşti de calitate. Legiuitorul trebuie să acţioneze în aşa fel încât legislaţia să fie clară şi simplu de folosit şi să fie conformă cu CEDH. Pentru a facilita interpretarea, lucrările pregătitoare ale legilor trebuie să fie accesibile într-un limbaj inteligibil. Orice proiect de legislaţie privind administrarea justiţiei şi legile procedurale ar trebui să facă obiectul unui aviz al Consiliului Justiţiei sau al unui organ echivalent mai înainte ca Parlamentul să delibereze asupra sa.

13. În vederea asigurării unor hotărâri de calitate în consens cu interesele puse în joc, judecătorii trebuie să acţioneze în cadrul structurilor legale care să le permită să decidă liber şi să dispună efectiv, de exemplu, de timpul necesar examinării corecte a cauzei. CCJE reaminteşte discuţia privind “gestionarea cauzelor” despre care se face menţiune în avizul său cu nr. 6 (2004)4.

2. Resursele

14. Calitatea hotărârilor judecătoreşti este direct condiţionată de mijloacele bugetare atribuite sistemului judiciar. Instanţele nu pot acţiona eficient cu resurse umane şi materiale inadecvate. Este necesară o retribuţie adecvată a judecătorilor pentru a-i pune la adăpostul presiunilor vizând influenţarea sensului hotărârilor lor şi, în general, a comportamentului lor5 şi asigurarea intrării în magistratură a celor mai buni candidaţi. Asistenţa din partea unui personal administrativ de grefieri calificaţi precum şi colaborarea asistenţilor judiciari, care uşurează judecătorii de munca de rutină şi pregătesc dosarele, pot ajuta în mod evident la favorizarea calităţii hotărârilor pronunţate de o instanţă. În lipsa resurselor financiare adecvate, funcţionarea efectivă a sistemului judiciar în vederea obţinerii unui produs de calitate este imposibilă6.

3. Slujitorii sistemului judiciar şi pregătirea juridică

15. Chiar dacă sistemul judiciar se sprijină numai pe slujitorii săi, calitatea funcţionării sistemului judiciar depinde evident de interacţiunea dintre numeroşi intervenienţi: poliţia, procurorii, avocaţii, grefierii, membrii completului de judecată la nevoie etc. Judecătorul nu este decât una din verigile acestui lanţ de slujitori şi nu neapărat ultimul deoarece etapa executării hotărârii are aceeaşi importanţă. Chiar dacă ne concentrăm numai asupra calităţii hotărârilor judecătoreşti, din cele menţionate rezultă deja că performanţa judecătorilor este, fără îndoială, primordială, dar nu este singurul factor care condiţionează pronunţarea hotărârilor judecătoreşti de calitate.

16. Calitatea hotărârilor judecătoreşti depinde, între altele, de pregătirea juridică a ansamblului de specialişti în drept care intervin în cursul procedurii. Acesta este motivul pentru care CCJE doreşte să insiste asupra rolului predării dreptului şi al pregătirii în general.

17. În special pentru judecători aceasta implică o pregătire juridică de nivel înalt la începutul carierei juridice7, urmată de un program de pregătire continuă pentru a menţine şi a îmbunătăţi tehnicile profesionale. Prin aceste pregătiri nu ar trebui numai să se acorde judecătorilor competenţele necesare pentru a pune în practică schimbările în cadrul legislaţiei şi regulile de drept naţionale şi internaţionale, ci ar trebui de asemenea să se promoveze alte capacităţi şi cunoştinţe suplimentare în materii nejuridice, permiţând judecătorului să aibă o mai bună înţelegere a situaţiilor supuse aprecierii sale.

18. Judecătorii ar trebui de asemenea să dispună de o pregătire privind etica şi comunicarea pentru a-i ajuta în relaţiile cu părţile implicate în proces, precum şi cu publicul şi mass-media. Pregătirile vizând îmbunătăţirea capacităţilor organizatorice au o importanţă deosebită pentru pregătirea şi gestionarea eficientă a cauzelor (de exemplu, informatica, gestionarea cauzelor, tehnicile de lucru, tehnicile de redactare a sentinţelor/hotărârilor – incluzând liniile directoare cu modelele generale pentru redactarea hotărârilor, lăsând evident judecătorului posibilitatea de a-şi alege stilul personal), toate acestea în scopul de a administra cauzele fără întârziere şi a evita acţiunile inutile8.

19. De asemenea vor trebui pregătiţi preşedinţii instanţelor în gestionarea resurselor umane, în organizarea strategică pentru a regulariza şi administra circulaţia cauzelor, precum şi în planificarea şi folosirea eficientă a bugetului şi resurselor financiare. Personalul administrativ şi asistenţii judecătorilor vor trebui să beneficieze de un instructaj special privind pregătirea şedinţelor şi controlul şi urmărirea bunei derulări a cauzelor (de exemplu în ceea ce priveşte utilizarea informaticii, tehnicile de gestionare a cauzei şi a timpului, redactarea hotărârilor, limbile străine, comunicarea cu părţile şi cu publicul, cercetarea juridică). Aceasta vizează uşurarea judecătorilor de sarcinile administrative şi tehnice şi permite concentrarea acestora asupra aspectului intelectual şi asupra gestionării procedurii şi luării deciziei.

B. Mediul intern: profesionalismul, procedura, şedinţa şi hotărârea

20. Calitatea hotărârilor judecătoreşti depinde de asemenea de elementele interne cum ar fi profesionalismul judecătorului, procedura, gestionarea cauzelor, şedinţa şi elementele legate de hotărâre.

1. Profesionalismul judecătorului

21. Profesionalismul judecătorului este prima garanţie a unei hotărâri de calitate. Aceasta include pregătirea juridică de înalt nivel, potrivit principiilor formulate de CCJE în avizele sale nr. 4 (2003) şi nr. 9 (2005), precum şi dezvoltarea unei culturi de independenţă, de etică şi deontologie potrivit principiilor formulate în Avizele nr. 1 (2001) şi nr. 3 (2002).

22. Hotărârea nu trebuie numai să ia în calcul instrumentele juridice relevante, ci şi noţiunile şi realităţile nejuridice proprii contextului controversei, cum ar fi, de exemplu, consideraţiile etice, sociale sau economice. Aceasta necesită din partea judecătorului o sensibilizare asupra acestor consideraţii în momentul luării deciziei.

23. Procedurile de evaluare sau faptul de a oferi orientări în privinţa performanţelor judecătorilor de către autorităţile judiciare sunt de natură să le îmbunătăţească competenţa şi calitatea hotărârilor judecătoreşti.

2. Procedura şi instrumentarea dosarului

24. Pentru a ajunge la o hotărâre de calitate, acceptată atât de justiţiabil cât şi de societate, este nevoie de o procedură clară, transparentă şi conformă cu cerinţele CEDH.

25. Cu toate acestea, simpla existenţă a unei legi procedurale care să răspundă cerinţelor nu este suficientă. CCJE este de părere că judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a organiza şi de a orienta procedura într-un mod activ şi prompt. Buna derulare a procedurii este într-adevăr de natură a favoriza calitatea produsului final care va fi hotărârea9.

26. Faptul că o hotărâre este pronunţată într-un termen rezonabil în temeiul art. 6 al CEDH poate fi de asemenea considerat drept un element important al calităţii. Cu toate acestea, poate exista o nepotrivire între rapiditatea cu care se derulează procesul şi alte aspecte relevante ale calităţii, cum ar fi dreptul la un proces echitabil garantat tot de art. 6 al CEDH. Importanţa de a asigura pacea socială şi securitatea juridică include obligatoriu dar nu în exclusivitate elementul timp. CCJE doreşte să se refere la Avizul său nr. 6 (2004), în care subliniază că elementul “calitate” în justiţie nu poate fi asimilat simplei “productivităţi”. Abordarea calitativă trebuie de asemenea să ia în calcul capacitatea sistemului judiciar de a soluţiona cererea potrivit obiectivelor generale ale acestui sistem a cărui rapiditate a procedurii nu constituie decât un aspect.

27. Unele ţări au stabilit modele standardizate de bună practică în materie de gestionare a procedurii şi de conduită a şedinţei. Asemenea iniţiative trebuie încurajate deoarece favorizează o bună gestionare a procedurilor din partea fiecărui judecător.

28. Trebuie de asemenea subliniată importanţa consultărilor dintre judecători, în cursul cărora pot avea loc schimburi de informaţii şi de experienţe. Acestea permit judecătorilor să discute despre gestionarea cauzelor şi să abordeze dificultăţile întâlnite în aplicarea regulilor de drept şi a eventualelor divergenţe de jurisprudenţă.

3. Şedinţa

29. Şedinţa trebuie să dea curs tuturor cerinţelor CEDH, asigurând atât justiţiabililor cât şi societăţii în ansamblul său respectarea standardelor minime ale unui proces bine condus şi echitabil. De buna sa derulare va depinde buna înţelegere şi acceptarea de către justiţiabil şi de către societate a hotărârii finale. Ea trebuie să ofere de asemenea judecătorului toate elementele de apreciere necesare şi are deci un efect hotărâtor asupra calităţii hotărârilor judecătoreşti. În toate cazurile prevăzute de jurisprudenţa CEDH ar trebui să existe o şedinţă.

30. O şedinţă transparentă şi deschisă precum şi respectarea contradictorialităţii şi egalităţii armelor constituie cerinţele preliminare necesare pentru ca părţile însele şi publicul în general să recunoască şi să accepte hotărârea.

4. Elementele inerente hotărârii

31. Pentru a fi de calitate, hotărârea judecătorească trebuie percepută de justiţiabil şi de societate în general drept rezultatul unei aplicări pertinente a regulilor de drept, al unei proceduri echitabile şi al unei aprecieri convingătoare a faptelor, fiind executabilă. Justiţiabilul va avea atunci convingerea că a fost examinată cauza sa şi că a fost soluţionată corect şi societatea va percepe hotărârea ca pe un factor ce poate restabili pacea socială. Pentru a atinge aceste obiective trebuie respectat un anumit număr de condiţii.

a. Claritatea

32. Orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, condiţie esenţială pentru a fi înţeleasă de părţi şi de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii şi enumerarea argumentaţiei într-un stil clar şi accesibil tuturor10.

33. Fiecare judecător îşi poate alege propriul stil şi propria structură sau se poate baza în acest sens pe modelele standardizate, dacă există. CCJE recomandă ca autorităţile judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilita redactarea hotărârilor.

b. Motivaţia

34. Hotărârea trebuie, în principiu, să fie motivată11. Calitatea hotărârii depinde în principal de calitatea motivaţiei. O motivaţie bună este o necesitate imperioasă care nu poate fi neglijată în favoarea celerităţii. O motivaţie bună cere ca judecătorul să aibă timpul necesar pregătirii hotărârii.

35. Motivaţia permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este mai ales o garanţie împotriva arbitrarului. Pe de o parte, ea obligă judecătorul să distingă mijloacele de apărare ale părţilor şi să precizeze elementele care îi justifică decizia şi o fac să fie conformă legii şi, pe de altă parte, ea permite o înţelegere a funcţionării justiţiei de către societate.

36. Motivaţia trebuie să fie coerentă, clară şi lipsită de ambiguităţi şi de contradicţii. Ea trebuie să permită urmărirea unui raţionament care a condus judecătorul la aceasta.

37. Motivaţia trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în special respectarea drepturilor la apărare şi dreptul la un proces echitabil). Atunci când hotărârile provizorii afectează libertatea individuală (de exemplu mandatele de arestare) sau pot afecta drepturile persoanei sau bunurilor (de exemplu dreptul de încredinţare provizorie a unui copil, sechestrul asigurător al unui imobil sau poprirea conturilor bancare), se cere o motivaţie adecvată.

38. Motivaţia trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloacelor de apărare. Această garanţie este esenţială, deoarece permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate şi deci că judecătorul a ţinut cont de ele. Motivaţia trebuie să fie lipsită de orice apreciere jignitoare sau neplăcută a justiţiabilului.

39. Fără să aducă atingere posibilităţii, ba chiar obligaţiei din partea judecătorului de a acţiona în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenţa asupra soluţionării litigiului.

40. Motivaţia nu trebuie neapărat să fie lungă. Trebuie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

41. Obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. Întinderea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului12, întinderea motivaţiei depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivaţia ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate13. În cazul unui complet, judecătorul responsabil de completul de judecată trebuie să explice clar faptele şi chestiunile asupra cărora completul trebuie să se pronunţe.

42. În ceea ce priveşte conţinutul său, hotărârea judecătorească cuprinde examinarea chestiunilor în fapt şi în drept aflate la baza controversei.

43. La examinarea chestiunilor în fapt judecătorul va întâlni contestaţii referitoare la probă, mai exact asupra legalităţii acesteia. El va examina de asemenea valoarea probantă a elementelor ce ar putea avea utilitate pentru soluţionarea litigiului.

44. Examinarea chestiunilor în drept trebuie să cuprindă aplicarea regulilor de drept naţional, european14 şi internaţional15. Motivaţia va trebui neapărat să facă referire la prevederile constituţionale relevante şi la dreptul naţional sau european şi internaţional aplicabil. La nevoie, orice referire la jurisprudenţa naţională, europeană sau internaţională, inclusiv referirea la jurisprudenţa instanţelor altor ţări, precum şi la doctrină se poate dovedi preţioasă, ba chiar esenţială într-un sistem de common law.

45. În ţările common low-ului hotărârile instanţelor superioare care soluţionează o chestiune în drept au valoare de precedent constrângător în litigiile ulterioare identice. Dacă în ţările de drept civil hotărârea nu are acest efect, ea poate totuşi să constituie o învăţătură specială pentru alţi judecători confruntaţi cu un caz sau o chestiune similară, în cauzele care ridică o problemă de societate sau o chestiune în drept importantă. De aceea motivaţia, fructul unui studiu aprofundat al chestiunilor în drept care se pun, va trebui să fie extrem de îngrijită în aceste cazuri pentru a răspunde aşteptărilor părţilor şi societăţii.

46. Examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulei de drept.

47. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conţinutului regulei de drept cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar.

48. În acest scop, judecătorul va aplica principiile interpretative aplicabile atât în dreptul naţional cât şi internaţional. În ţările common low-ului, se va lăsa condus de regula practicii anterioare. În ţările de drept civil, se va inspira din jurisprudenţă, îndeosebi din cea a instanţelor superioare a căror misiune este în special de a veghea la unitatea jurisprudenţei.

49. În general, judecătorii ar trebui să aplice legea în mod constant. Cu toate acestea, atunci când o instanţă decide o schimbare a jurisprudenţei, aceasta va trebui clar indicată în hotărârea sa. În împrejurări excepţionale ar fi potrivit ca instanţa să indice că această nouă interpretare nu este aplicabilă decât începând cu data hotărârii sau cu o dată precizată în aceasta.

50. Volumul cauzelor care ajung la instanţele superioare poate afecta de asemenea celeritatea şi calitatea luării deciziilor. CCJE recomandă introducerea de mecanisme proprii tradiţiilor juridice ale fiecărui stat, reglementând accesul ca aceste instanţe.

c. Opinii separate

51. Unele ţări prevăd posibilitatea din partea judecătorilor de a exprima o opinie diferită sau separată. În aceste cazuri, opinia separată va trebui publicată odată cu opinia majoritară. Astfel, aceşti judecători fac cunoscută dezaprobarea lor totală sau parţială faţă de hotărârea luată cu majoritate de voturi de instanţa care a pronunţat hotărârea şi din care fac parte precum şi motivele acestei dezaprobări sau menţionează că hotărârea luată de instanţă poate de asemenea sau trebuie să se bazeze pe alte motive decât cele reţinute. Aceasta poate contribui la îmbunătăţirea conţinutului hotărârii şi poate permite înţelegerea în acelaşi timp a hotărârii şi a evoluţiei dreptului.

52. Opinia separată trebuie să fie motivată adecvat, reflectând o apreciere gândită de judecător asupra chestiunilor în fapt şi în drept.

d. Executarea

53. Orice dispozitiv al unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să fie redactat în termeni clari şi lipsiţi de orice ambiguitate astfel încât să poată produce uşor efecte sau, în cazul unui dispozitiv ce conduce la obligaţia de a face, de a nu face sau de a plăti, să fie uşor de executat.

54. Potrivit interpretării pe care o dă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDH implică nu numai ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată într-un termen rezonabil, ci şi ca ea să poată face obiectul unei executări efective în avantajul părţii câştigătoare, când acest lucru este adecvat. Într-adevăr, Convenţia nu instaurează o protecţie teoretică a drepturilor omului, din contră, încearcă să permită o realizare concretă a protecţiei pe care o instaurează în favoarea cetăţenilor Europei.

55. În această perspectivă, acest dispozitiv trebuie să prezinte caracteristicile majore următoare:

(i) El trebuie mai întâi, atunci când este adecvat, să fie executabil: aceasta înseamnă că hotărârea trebuie să conţină un dispozitiv care să enunţe clar, fără niciun dubiu sau confuzie, condamnările, obligaţiile sau somaţiile pronunţate de instanţă. Orice hotărâre neclară, duce la interpretări diferite, dăunează eficienţei şi credibilităţii intervenţiei judiciare.

(ii) Dispozitivul trebuie de asemenea să fie executoriu: prin caracterul său executoriu hotărârea judecătorească va putea primi o execuţie efectivă. În cea mai mare parte a sistemelor judiciare există proceduri prin care executarea poate fi oprită sau suspendată. O hotărâre sau o suspendare are incontestabil un caracter legitim în unele cazuri. Dar poate fi folosit drept un mijloc tactic şi o hotărâre sau o suspendare inadecvată poate conduce la o blocare a acţiunii judiciare şi permite strategii procedurale care tind să priveze de orice interes hotărârile pronunţate de judecători. Pentru a asigura eficienţa justiţiei, toate statele ar trebui să aibă proceduri de executare provizorie16.

56. O hotărâre de calitate (în materie nepenală) ar fi inutilă fără o procedură simplă şi eficientă care să permită executarea ei. E necesar ca această procedură să fie supervizată de puterea judiciară, căreia îi revine sarcina de a reglementa toate dificultăţile ce pot apărea în cursul executării hotărârilor judecătoreşti, potrivit procedurilor eficiente care nu implică supracosturi procedurale excesive pentru părţi.

PARTEA A II-A. EVALUAREA CALITĂŢII HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI

57. CCJE subliniază că meritele fiecărei hotărâri individuale sunt înainte de toate controlate de căile de atac oferite de procedurile naţionale şi de accesul justiţiabililor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Statele ar trebui să vegheze ca procedurile lor naţionale să respecte cerinţele impuse de hotărârile acestei Curţi.

A. Obiectul evaluării

58. Din anii 1990 s-a conştientizat faptul că nu poate fi evaluată corect calitatea hotărârilor judecătoreşti controlând numai valoarea juridică intrinsecă a hotărârilor. Calitatea hotărârilor judecătoreşti este influenţată, aşa cum o demonstrează prima parte a acestui aviz, de cea a tuturor etapelor pregătitoare care le preced. Organizarea judiciară în ansamblul său trebuie să fie astfel examinată. Mai mult, din punct de vedere al justiţiabililor, nu numai calitatea juridică stricto sensu a hotărârii contează; trebuie de asemenea să se ţină cont de alte aspecte cum ar fi durata, transparenţa şi conduita procedurilor, de felul în care judecătorul comunică cu părţile şi de felul în care puterea judiciară justifică în faţa societăţii funcţionarea sa.

59. CCJE subliniază că nicio procedură de evaluare a calităţii hotărârilor judecătoreşti nu trebuie să ameninţe independenţa puterii judecătoreşti în ansamblul său sau a judecătorilor luaţi separat.

60. Evaluarea calităţii hotărârilor judecătoreşti trebuie realizată înainte de toate pe baza principiilor fundamentale consacrate de CEDH. Nu va putea fi făcută numai în lumina consideraţiilor de natură economică sau de gestionare a procedurilor. Folosirea anumitor metode reieşite din lumea economică trebuie analizată cu prudenţă. Rolul sistemului judiciar este într-adevăr înainte de toate de a aplica legea şi de a-i conferi efecte şi nu poate fi analizat în termeni de eficienţă economică.

61. Orice sistem de evaluare a calităţii ar trebui să încerce să promoveze calitatea hotărârilor judecătoreşti şi nu poate servi drept instrument pur birocratic sau ca scop în sine. Nu este un instrument de control exterior al puterii judiciare.

62. CCJE reaminteşte că evaluarea calităţii justiţiei, în special a funcţionării instenţelor în ansamblul lor sau a oricărei instanţe luate separat sau a unui grup de instanţe, nu trebuie confundată cu evaluarea, făcută în alte scopuri, capacităţilor profesionale ale oricărui judecător luat separat17.

63. Orice procedură de evaluare trebuie să vizeze înainte de toate identificarea nevoilor de amendare a legislaţiei, de schimbare sau îmbunătăţire a procedurilor sau de pregătire continuă a judecătorilor sau personalului administrativ al instanţelor.

64. Obiectul, metodele şi procedura de evaluare trebuie să fie definite corect şi să fie inteligibile. Ar trebui să fie stabilite de judecători sau în colaborare strânsă cu judecătorii.

65. Evaluarea trebuie să fie transparentă. Datele personale privindu-i pe judecători sau permiţând identificarea acestora trebuie să rămână confidenţiale.

66. Evaluarea calităţii hotărârilor judecătoreşti nu trebuie să constrângă judecătorii să urmeze o anumită apreciere a faptei sau să decidă asupra fondului în mod uniform, fără a ţine cont de circumstanţele proprii fiecărei cauze.

67. Orice evaluare a hotărârilor judecătoreşti trebuie să ia în calcul diferitele tipuri şi grade de instanţe, competenţele acestora, felurile controverselor şi capacităţile diferite de a le soluţiona.

B. Metodele de evaluare (inclusiv instanţele desemnate cu evaluarea calităţii hotărârilor judecătoreşti)

68. CCJE subliniază că este de dorit să se combine mai multe metode de evaluare (îndeosebi dacă se folosesc metode statistice calitative şi cantitative) legate de diverşi indicatori de calitate şi obţinând mai multe surse de informare. Într-adevăr, nicio metodă deosebită nu ar trebui să prevaleze asupra altora. Pot fi acceptate metode de evaluare cu condiţia să fie analizate cu rigoarea, cunoştinţele şi precauţiile ştiinţifice cerute şi definite în mod transparent. Nu pot repune în discuţie legitimitatea hotărârilor judecătoreşti.

69. CCJE consideră că dacă statele nu sunt obligate să adopte acelaşi sistem de evaluare şi aceeaşi abordare metodologică şi chiar dacă scopul prezentului aviz nu este de a comenta în detaliu diferitele sisteme de evaluare a calităţii, cu toate acestea este posibil să se întocmească, pornind de la experienţele naţionale, o listă cu metodele cele mai adecvate.

1. Evaluarea de către judecători şi alţi slujitori ai sistemului judiciar

70. CCJE încurajează evaluarea de către egali şi autoevaluarea de către judecători, precum şi participarea persoanelor “din afară” (de exemplu avocaţi, procurori, profesori de la facultăţile de drept, cetăţeni, organizaţii neguvernamentale naţionale şi internaţionale) la evaluare, cu condiţia ca independenţa judecătorilor să fie respectată din plin. O asemenea evaluare din afară nu poate fi evident folosită drept metodă vizând punerea în discuţie a independenţei judiciare sau a integrităţii procesului judiciar. Elementul de referinţă principal al evaluării hotărârilor judecătoreşti trebuie să fie existenţa unei proceduri de apel oportune şi eficiente.

71. Instanţele superioare, prin jurisprudenţa lor, examinarea practicilor judiciare şi raporturile lor anuale, pot contribui la calitatea hotărârilor judecătoreşti şi la evaluarea lor. De aceea este esenţial ca jurisprudenţa lor să fie clară, coerentă şi constantă. Instanţele superioare pot contribui de asemenea la calitatea hotărârilor judecătoreşti pregătind ghiduri metodologice în atenţia instanţelor inferioare, în care principiile aplicabile sunt reamintite în conformitate cu jurisprudenţa relevantă.

2. Metodele statistice

72. Metoda cantitativă statistică conduce la intervenţia statisticilor la nivelul instanţei (statistici asupra stocului de cauze la instanţă, numărului de cauze noi şi de cauze judecate, asupra numărului de şedinţe pentru fiecare cauză, asupra invalidărilor şedinţelor, asupra duratei procedurii etc.). Calitatea muncii depuse de instanţă constituie unul din criteriile care permit asigurarea măsurării capacităţii de administrare a justiţiei care să răspundă nevoilor cetăţenilor. Această capacitate este unul din indicatorii calităţii justiţiei. Această metodă de analiză evidenţiază activitatea instanţelor, dar ea singură nu este suficientă pentru a aprecia dacă hotărârile sunt pronunţate în condiţii satisfăcătoare. Natura hotărârilor depinde de temeinicia fiecărei cauze luată separat. Un judecător poate, de exemplu, să fie chemat să pronunţe o serie de hotărâri legate între ele privind cauze de importanţă mică. Statisticile nu pot fi utile în toate situaţiile şi trebuie de fiecare dată să fie puse într-un anumit context. Această metodă permite cel puţin să se analizeze dacă termenele de soluţionare a dosarelor sunt convenabile sau dacă există întârzieri care să justifice acordarea mijloacelor suplimentare şi punerea la punct a metodelor capabile să le reducă sau să le elimine.

73. În metoda calitativă statistică hotărârile sunt clasificate în funcţie de categoria lor, de obiectul lor şi de complexitatea lor. Această metodă permite un echilibru al diferitelor categorii de cauze pentru a determina o repartizare eficientă şi corectă a muncii precum şi a sarcinii de lucru minime şi maxime ce poate fi cerută unei instanţe. Această metodă prezintă interesul de a lua în considerare caracteristicile specifice ale unor dosare sau contencioase, astfel încât să se evidenţieze cele care, în ciuda numărului redus de hotărâri pronunţate, reprezintă o sarcină de lucru considerabilă. Inconvenientul aprecierii statistice calitative se leagă în schimb de dificultatea de a defini parametrii de luat în considerare şi de stabilirea autorităţilor abilitate să le conceapă.

74. Numărul mic de recursuri şi numărul de recursuri respinse pot fi de asemenea şi unul şi celălalt indicatori ai calităţii ce se pot stabili în mod obiectiv şi care sunt relativ fiabili. CCJE subliniază totuşi că numărul de recursuri şi rata respingerilor nu reflectă neapărat o calitate slabă a hotărârilor luate. Într-adevăr, o respingere poate exprima pur şi simplu o evaluare diferită de o chestiune dificilă pentru judecătorul de apel, hotărârea de respingere putând fi ea însăşi contrazisă dacă respectiva cauză ar fi dusă în faţa unei instanţe superioare18.

3. Rolul Consiliului Justiţiei

75. Instanţele naţionale şi internaţionale desemnate să evalueze hotărârile judecătoreşti trebuie să fie formate din membri absolut independenţi de puterea executivă. În statele care au un Consiliu de Justiţie19, pentru a evita orice presiune, acesta ar trebui să fie desemnat cu evaluarea calităţii hotărârii. În cadrul Consiliului Justiţiei prelucrarea datelor şi evaluarea calităţii ar trebui încredinţate unor altor servicii decât cele desemnate cu disciplina judecătorilor. Din acelaşi motiv, în statele care nu au un Consiliu de Justiţie, evaluarea calităţii hotărârilor judecătoreşti ar trebui să ţină de competenţa unei instanţe specifice care dispune de garanţiile de independenţă a judecătorilor comparabile cu cele pe care le oferă un Consiliu de Justiţie.

PRINCIPALELE CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

a) Printre indicatorii externi de care depind calitatea hotărârilor judecătoreşti figurează calitatea legilor adoptate de Parlamente. De aceea este important ca Parlamentele naţionale să evalueze şi să controleze impactul legilor existente şi în curs de elaborare asupra sistemului.

b) Calitatea luăii deciziilor este condiţionată de atribuirea, fiecărui sistem judiciar, mijloacelor umane, bugetare şi materiale adecvate precum şi de menţinerea siguranţei financiare a fiecărui judecător în cadrul acestui sistem.

c) Calitatea predării dreptului şi a pregătirii judecătorilor şi a altor specialişti în drept este de o importanţă primordială pentru ca o hotărâre judecătorească să fie de calitate.

d) Este la fel de important să se asigure judecătorilor o pregătire privind materiile nejuridice, precum şi să se pregătească personalul instanţelor pentru a uşura judecătorii de sarcinile administrative şi tehnice şi a le permite să se concentreze asupra aspectului intelectual al luării deciziei.

e) Nivelul calităţii hotărârilor judecătoreşti reiese clar din interacţiunile dintre numeroşii slujitori ai sistemului judiciar.

f) Profesionalismul judecătorului este prima garanţie a unei hotărâri de calitate şi constituie o parte importantă a mediului intern care influenţează hotărârea judecătorească. Profesionalismul include o pregătire juridică de înalt nivel, precum şi evoluţia unei culturi de independenţă, de etică şi de deontologie. Aceasta necesită din partea judecătorului o sensibilizare nu numai asupra instrumentelor juridice ci şi asupra noţiunilor nejuridice.

g) Procedura şi instrumentarea dosarului constituie alte elemente ale mediului intern care afectează hotărârea judecătorească. Procedura trebuie să fie clară, transparentă şi previzibilă. Judecătorul trebuie să aibă posibilitatea de a organiza şi de a orienta procedura într-un mod activ şi prompt. Hotărârea trebuie pronunţată într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, rapiditatea procedurii nu este singurul factor de luat în calcul, în măsura în care hotărârea judecătorească trebuie să asigure dreptul la un proces echitabil, pacea socială şi securitatea juridică.

h) Trebuie încurajate modelele standardizate ale bunelor practici în materie de gestionare a procedurii precum şi consultările între judecători.

i) Şedinţa trebuie să existe în toate cazurile prevăzute de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi trebuie să răspundă tuturor cerinţelor CEDH, asigurând astfel justiţiabililor şi societăţii în ansamblul său respectarea standardelor minime ale unui proces bine desfăşurat şi echitabil.

j) O procedură desfăşurată echitabil, o aplicare corectă a regulei de drept, o bună apreciere a faptelor şi faptul de a fi executabilă sunt elemente cheie care permit unei hotărâri să fie de calitate.

k) Hotărârea trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar şi simplu, permiţând cu toate acestea fiecărui judecător să-şi aleagă liber stilul sau să se bazeze le modele standardizate.

l) CCJE recomandă ca autorităţile judiciare să instituie culegeri de bune practici pentru a facilita redactarea hotărârilor.

m) Hotărârea judecătorească trebuie în principiu să fie motivată. Calitatea sa depinde în principal de calitatea motivaţiei. Motivaţia înseamnă de asemenea interpretarea regulei de drept, asigurând securitatea juridică şi uniformitatea regulei de drept. Cu toate acestea, atunci când o instanţă decide o schimbare a jurisprudenţei, aceasta va trebui clar indicată în hotărârea sa.

n) CCJE recomandă introducerea de mecanisme proprii tradiţiilor juridice ale fiecărui stat, reglementând accesul la instanţele superioare.

o) Opiniile separate ale judecătorilor, atunci când sunt autorizate, pot contribui la îmbunătăţirea conţinutului hotărârii şi pot permite înţelegerea în acelaşi timp a hotărârii şi a evoluţiei dreptului. Aceste opinii trebuie motivate adecvat şi publicate.

p) Orice dispozitiv al unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să fie redactat în termeni clari şi lipsiţi de orice ambiguitate astfel încât să poată produce uşor efecte sau, în cazul unui dispozitiv ce conduce la obligaţia de a face, de a nu face sau de a plăti, să fie uşor de executat.

q) CCJE subliniază că meritele fiecărei hotărâri individuale sunt înainte de toate controlate de căile de atac oferite de procedurile naţionale şi de accesul justiţiabililor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

r) Organizarea judiciară în ansamblul său trebuie să fie examinată pentru a evalua calitatea hotărârilor judecătoreşti. Trebuie să se ţină cont de durata, transparenţa şi conduita procedurilor.

s) Evaluarea trebuie realizată pe baza principiilor fundamentale consacrate de CEDH. Nu va putea fi făcută numai în lumina consideraţiilor de natură economică sau de gestionare a procedurilor.

t) Procedurile de evaluare a a calităţii hotărârilor judecătoreşti nu trebuie să ameninţe independenţa puterii judiciare în ansamblul său sau a judecătorilor luaţi separat, nici nu poate servi drept instrument pur birocratic şi nu poate fi un scop în sine. Nu pot evalua capacităţile fiecărui judecător luat separat, nici nu pot pune în discuţie legitimitatea hotărârilor judecătoreşti.

u) Orice procedură de evaluare trebuie să vizeze înainte de toate identificarea nevoilor de amendare a legislaţiei, de schimbare sau îmbunătăţire a procedurilor sau de pregătire continuă a judecătorilor sau personalului administrativ al instanţelor.

v) CCJE subliniază că este de dorit să se combine mai multe metode. Acestea trebuie să fie analizate cu rigoarea, cunoştinţele şi precauţiile ştiinţifice cerute şi definite în mod transparent.

w) CCJE încurajează evaluarea de către egali şi autoevaluarea de către judecători, precum şi participarea persoanelor “din afară” la evaluare, cu condiţia ca independenţa judecătorilor să fie respectată din plin.

x) Instanţele superioare, prin jurisprudenţa lor, examinarea practicilor judiciare şi raporturile lor anuale, pot contribui la calitatea hotărârilor judecătoreşti şi la evaluarea lor. De aceea este esenţial ca jurisprudenţa lor să fie clară, coerentă şi constantă.

y) Evaluarea calităţii hotărârilor trebuie să facă parte din competenţele Consiliului de Justiţie atunci când există sau de o instanţă independentă care să dispună de aceleaşi garanţii de independenţă ca ale judecătorilor.

1 Ansamblul textelor consacrate acestor probleme arată spiritul potrivit căruia Consiliul Europei înţelege cerinţa calităţii justiţiei: “Pentru Consiliul Europei, abordarea calităţii nu poate fi cea a unei hotărâri izolate, ci depinde, în cadrul unei abordări globale, de calitatea sistemului judiciar, incluzând judecătorii, avocaţii, grefierii, precum şi calitatea procesului care conduce la luarea deciziilor. Aşadar asupra fiecăruia din aceste puncte Consiliul recomandă să se depună eforturi în vederea îmbunătăţirii”. (Jean-Paul JEAN, “Calitatea hotărârilor judecătoreşti în înţelesul Consiliului Europei”, seminar organizat în zilele de 8 şi 9 martie 2007 de Facultatea de drept şi ştiinţe sociale din Poitiers pe tema “Calitatea hotărârilor judecătoreşti”, a se vedea Studiile CEPRJ nr. 4).

2 A se vedea de asemenea concluziile Conferinţei asupra calităţii hotărârilor judecătoreşti care s-a ţinut la Curtea Supremă a Estoniei la Tartu (la data de 18 iunie 2008) şi care a reunit comunitatea judiciară estonă precum şi Grupul de lucru al CCJE.

3 A se vedea chestionarul asupra calităţii hotărârilor judecătoreşti şi răspunsurile asupra site-ului CCJE: www.coe.int/ccje.

4 În ceea ce priveşte în special legile procedurale, CCJE ţine să reamintească aici Avizul său nr. 6(2004) prin care recomandă, pentru a asigura hotărâri judecătoreşti de calitate pronunţate într-un termen rezonabil, ca legiuitoriul să facă cele mai bune alegeri în echilibrul dintre durata proceselor şi disponibilitatea modalităţilor alternative de reglementare a conflictelor, mecanismele de negociere a apărării, procedurile simplificate şi/sau accelerate şi procedurile sumare, precum şi drepturile procedurale ale părţilor, etc. De asemenea, ar trebui asigurată finanţarea modurilor alternative de reglementare a conflictelor.

5 A se vedea Avizul nr. 1(2001) al CCJE, paragraful 61.

6 A se vedea Avizul nr. 2 al CCJE.

7 A se vedea Avizul nr. 4(2003) al CCJE.

8 În rândul magistraţilor ar putea fi amplu difuzate broşuri, studii de caz cu exemple de practică bune şi rele, modele standard de redactare a sentinţelor însoţite de metodologie, de fişe tehnice, de cărţi de referinţă, elaborate în scopul pregătirii.

9 În Avizul său nr. 6 (2004), CCJE, care se bazează pe principiile enunţate în Recomandarea nr. R (84) 5, a subliniat importanţa rolului activ al judecătorului în gestionarea procesului civil (a se vedea în special paragrafele 90-102 şi 126).

10 În această privinţă se face trimitere la Avizul nr. 7 (2005) al CCJE, îndeosebi la paragrafele 56-61 ale acestuia.

11 Excepţiile pot include, între altele, hotărâri ale administraţiei judiciare (ca cele privind amânarea cauzei până la un termen ulterior), chestiuni procedurale minore sau în esenţă necontencioase (sentinţe pronunţate în contumacie sau cu acordul părţilor), decizii ale Curţilor de apel de confirmare a unei hotărâri pronunţate în primă instanţă după ascultarea argumentelor similare având aceleaşi temeiuri, hotărâri luate de un complet precum şi unele hotărâri privind permisiunea de a exercita un recurs sau de a intenta o acţiune, în ţările unde se cer asemenea permisiuni.

12 A se vedea în special Cr.EDH: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61.

13 A se vedea în special CrEDH: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997, paragraful 60.

14 Prin drept european se înţelege acquis-ul Consiliului Europei şi dreptul comunitar.

15 A se vedea Avizul nr. 9 (2006) al CCJE.

16 A se vedea Avizul nr. 6 (2004) al CCJE, paragraful 130.

17 A se vedea Avizul nr. 6 (2004) al CCJE, partea B, paragraful 34 şi Avizul nr. 10 (2007) al CCJE, paragrafele 52-56 şi 78.

18 A se vedea Avizul nr. 6 (2004) al CCJE, paragraful 36.

19 Aceste Consilii ale Justiţiei trebuie puse la punct şi să funcţioneze potrivit metodelor recomandate de CCJE în Avizul său nr. 10 (2007).



 Top