Traducere din limba franceză

Strasbourg, 23 noiembrie 2007

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)

Avizul nr. 10(2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei referitor la Consiliul Justiţiei în serviciul societăţii

Prezentul Aviz a fost adoptat de CCJE cu prilejul celei de-a

8-a reuniuni (Strasbourg, 21-23 noiembrie 2007)

I. INTRODUCERE

1. În 2007 Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a însărcinat Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) să adopte un Aviz asupra structurii şi rolului Consiliului Superior al Magistraturii sau al unui alt organ independent echivalent în calitate de element indispensabil într-un stat de drept al unui echilibru între puterile legislativă, executivă şi judiciară.

2. Diversitatea sistemelor europene se reflectă în alegerea statelor şi discuţiile privind denumirea instanţelor garante a independenţei judecătorilor. Pentru a facilita lecturarea prezentului Aviz, CCJE a decis să folosească în continuare termenul unic de “Consiliu al Justiţiei”1.

3. Conform mandatului său, CCJE s-a concentrat asupra punctelor următoare ce apar în Programul cadru de acţiune globală pentru judecători în Europa2:

· garanţiile independenţei puterii judiciare în statele membre la nivelurile constituţional, legislativ şi instituţional (a se vedea partea I (a), (b), (c) şi (d) din program);

· punerea în practică sau întărirea cu instanţe independente a puterilor legislativă şi/sau executivă, desemnate cu gestionarea carierei judecătorilor (a se vedea partea I (e) din program).

4. Scopul prezentului Aviz este de a identifica elementele cheie privind misiunea generală, structura şi funcţiile Consiliului Justiţiei, în vederea întăririi democraţiei şi protejării independenţei puterii judiciare. Acest Aviz nu îşi propune să prezinte o descriere detaliată a principiilor ce trebuie să reglementeze structura sau sarcinile Consiliului Justiţiei, nici să creeze un model unic de Consiliu al Justiţiei în Europa.

5. Structura şi funcţiile Consiliului Justiţiei pot varia de la un stat la altul3. Conştient de această diversitate dar constatând o tendinţă generală spre crearea Consiliilor indepentente ale Justiţiei, CCJE a considerat necesar:

· să afirme importanţa existenţei unei instanţe specifice garantă a independenţei judecătorilor, în cadrul respectării principiilor separării puterilor;

· să supună liniile directoare şi normele fundamentale atenţiei statelor membre care doresc să pună la punct sau să îşi reformeze propriul Consiliu al Justiţiei.

6. Dispoziţiile prezentului Aviz sunt pertinente pentru toate ordinele judiciare, în special în statele în care există un sistem de justiţie administrativă separat, indiferent dacă acesta este prezent în cadrul unui Consiliu al Justiţiei unic (competent pentru justiţia ordinară şi administrativă) sau în cadrul Consiliilor separate4.

7. Pentru a pregăti prezentul Avis, CCJE a examinat în special şi a ţinut cont aşa cum trebuie:

· de acquis-ul Consiliului Europei şi în special de Recomandarea nr. R(94)12 a Comitetului de Miniştri adresată statelor membre asupra independenţei, eficienţei şi rolului judecătorilor5, de Carta europeană asupra statutului judecătorilor din 1998 precum şi de Avizele nr. 1, 2, 3, 4, 6 şi 7 ale CCJE;

· de raportul asupra numirilor judiciare adoptate în martie 2007 de Comisia de la Veneţia cu prilejul celei de-a 70-a sesiuni plenare drept contribuţie la lucrările CCJE6;

· de răspunsurile a 40 de delegaţii la un chestionar referitor la Consiliile Superioare ale Magistraturii adoptat de CCJE cu prilejul celei de-a 7-a reuniuni plenare (8-10 noiembrie 2006);

· de rapoartele pregătite de specialişti ai CCJE: Doamna Martine Valdès-Boulouque (Franţa) asupra situaţiei actuale în statele membre ale Consiliului Europei ce dispun de un Consiliu Superior al Magistraturii sau de un organ echivalent; Lord Justice Thomas (Regatul Unit al Marii Britanii) asupra situaţiei actuale în statele ce nu dispun de asemenea organe;

· de contribuţiile participanţilor la cea de-a 3-a Conferinţă europeană a judecătorilor pe tema “Ce fel de Consiliu pentru Justiţie?”, organizată de Consiliul Europei în cooperare cu Reţeaua europeană a Consiliilor Justiţiei (RECJ), Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei italiene (Roma, 26-27 martie 2007).

II. MISIUNE GENERALĂ: GARANTAREA INDEPENDENŢEI SISTEMULUI JUDICIAR ŞI STATUL DE DREPT

8. Consiliul Justiţiei vizează garantarea în acelaşi timp a independenţei sistemului judiciar şi independenţei fiecărui judecător. În cadrul statului de drept existenţa unei puteri judiciare independente şi imparţiale este o cerinţă structurală a statului.

9. Independenţa judecătorilor, într-o societate globalizată şi interdependentă, ar trebui să apară în ochii fiecărui cetăţean drept o garanţie a adevărului, libertăţii, respectării drepturilor omului şi a justiţiei imparţiale nesupusă influenţelor externe. Independenţa judecătorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul lor propriu, ci le este garanţie în interesul supremaţiei dreptului şi al celor care caută şi cer dreptate. Independenţa drept condiţie a imparţialităţii judecătorilor este, prin urmare, o garanţie a egalităţii cetăţenilor în faţa justiţiei.

10. CCJE consideră de asemenea că Consiliul Justiţiei ar trebui să promoveze eficienţa şi calitatea justiţiei, contribuind astfel la vegherea respectării articolulul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi la întărirea încrederii beneficiarilor în justiţie. În această optică, Consiliul Justiţiei este obligat să dezvolte instrumentele necesare evaluării justiţiei, să prezinte situaţia serviciilor şi să ceară autorităţilor competente să ia măsurile necesare pentru a îmbunătăţi gestionarea justiţiei.

11. CCJE recomandă Consiliului Justiţiei să fie, cel puţin în ţările ce au o Constituţie scrisă, precizat în aceasta din urmă sau, în lipsa acesteia, în instrumentul legislativ sau constituţional echivalent. Dispoziţiile ar trebui să prevadă crearea acestui tip de organ, stabilirea funcţiilor sale, originea membrilor care il compun, punerea în practică a criteriilor privind structura sa şi modul de desemnare a membrilor7.

12. Consiliul Justiţiei, dincolo de funcţiile de gestionare şi administrare a corpului judiciar, ar trebui de asemenea să întruchipeze guvernarea autonomă a puterii judiciare, permiţând judecătorilor să-şi exercite funcţiile în afara controlului puterilor executivă şi legislativă şi a oricărei presiuni nepotrivite, din interiorul puterii judiciare.

13. În această optică, CCJE consideră că ar fi inadecvat pentru Consiliul Justiţiei ca acesta să fie limitat de alte puteri în autonomia sa de a-şi stabili modalităţile de funcţionare sau temele de discuţie. Relaţiile dintre Consiliul de Justiţie şi Ministrul Justiţiei, Şeful de Stat şi Parlament vor trebui stabilite. În plus, relaţiile cu instanţele şi, în special, cu judecătorii, ar trebui să fie analizate cu atenţie în măsura în care Consiliul Justiţiei nu face parte din ierarhia instanţelor şi, ca atare, nu poate statua asupra fondului deciziilor.

14. Consiliul Justiţiei este de asemenea obligat să garanteze, împotriva tuturor presiunilor sau prejudiciilor de ordin politic, ideologic sau cultural, libertatea absolută pentru judecători de a statua imparţial în privinţa cauzelor asupra cărora sunt sesizaţi, conform convingerii lor lăuntrice şi propriei lor interpretări a faptelor şi în conformitate cu regulile de drept în vigoare8.

III. STRUCTURA: PERMITEREA FUNCŢIONĂRII OPTIME A UNUI CONSILIU AL JUSTIŢIEI INDEPENDENT ŞI TRANSPARENT

III.A. Un Consiliu al Justiţiei compus în majoritate din judecători

15. Structura Consiliului Justiţiei trebuie să-i permită să i se garanteze independenţa şi să-şi îndeplinească funcţiile efectiv.

16. Consiliul Justiţiei poate fi format fie în exclusivitate din judecători, fie alternativ din judecători şi nejudecători. În aceste două situaţii trebuie evitat orice corporatism.

17. Când Consiliul Justiţiei este format în exclusivitate din judecători, CCJE consideră că aceşti judecători trebuie aleşi de egalii lor.

18. Când structura este mixtă (judecători şi nejudecători) CCJE consideră că pentru a evita orice manipulare sau presiune inadecvată, Consiliul Justiţiei trebuie să numere o majoritate substanţială de judecători aleşi de egalii lor9.

19. În opinia CCJE, o asemenea componenţă mixtă prezintă avantajul pe de o parte de a evita corporatismul şi pe de altă parte de a reflecta diferitele curente de opinie ale societăţii şi de a apărea astfel drept o sursă suplimentară de legitimare a puterii judiciare. Chiar şi cu o componenţă mixtă, Consiliul Justiţiei trebuie să funcţioneze fără cea mai mică concesie acordată jocului majorităţilor parlamentare şi presiunilor executivului, în afara oricărei subordonări logicilor de partid, pentru a putea fi garantul valorilor şi principiilor esenţiale ale justiţiei.

20. Atunci când Consiliul Justiţiei are o componenţă mixtă, CCJE consideră că unele din sarcinile sale ar putea fi rezervate unui complet al Consiliului constituit numai din judecători.

III.B. Calificarea membrilor

21. Selecţia membrilor judecători sau nejudecători trebuie să se facă pe baza competenţei lor, experienţei lor, aptitudinii lor de înţelegere a vieţii judiciare şi de discutare precum şi a culturii lor asupra independenţei.

22. Membrii nejudecători pot fi aleşi din rândul juriştilor emeriţi şi profesorilor universitari cu o anumită vechime profesională sau din rândul cetăţenilor de cu prestigiu recunoscut. Gestionarea modernă a corpului judiciar poate necesita de asemenea contribuţia membrilor dotaţi cu o experienţă în domenii nejuridice (de exemplu în materie de gestiune, de finanţe, de tehnologie a informaţiei şi de ştiinţe sociale).

23. Indiferent dacă sunt judecători sau nejudecători, viitorii membri ai Consiliului Justiţiei nu ar trebui să fie lideri politici, membri ai Parlamentului, ai executivului sau ai administraţiei. Aceasta înseamnă că nici Şeful statului, dacă este Şeful Guvernului, nici un alt ministru nu poate fi membrul Consiliului Justiţiei. Fiecare stat ar trebui să emită reguli juridice pentru a se asigura că va fi aşa.

24. CCJE consideră că structura Consiliilor Justiţiei ar trebui pe cât posibil să respecte diversitatea societăţii.

III.C. Modalităţile de selecţie

III.C.1. Selecţia membrilor judecători

25. Pentru a asigura independenţa autorităţii competente în materie de selecţie şi de carieră a judecătorilor, ar trebui să fie prevăzute nişte dispoziţii pentru a veghea ca membrii săi să fie desemnaţi de puterea judiciară.

26. Desemnarea poate consta într-o alegere sau, pentru un număr restrâns de membri (de exemplu: preşedinţii Curţilor Supreme / de Casaţie sau de Apel), într-o desemnare “ex officio”.

27. Fără a impune un fel de scrutin deosebit, CCJE consideră că judecătorii care statuează la Consiliul de Justiţie trebuie să fie aleşi de egalii lor urmând modalităţile care garantează reprezentarea cea mai amplă a sistemului judiciar la toate nivelurile10.

28. Chiar dacă asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi Consiliul Justiţiei au roluri şi misiuni diferite, independenţa sistemului judiciar constituie cheia de boltă a intereselor unora şi ale altora. Organizaţiile profesionale sunt deseori cele mai bine plasate în dezbaterile privind politica judiciară. Cu toate acestea, în numeroase State, s-a constata că o amplă majoritate a judecătorilor nu sunt membri ai unei asociaţii. Participarea celor două categorii de judecători (membri şi nemembri ai unei asociaţii) la un complet pluralist al Consiliului Justiţiei ar reprezenta mai bine universul judiciar. De aceea, asociaţiile judecătorilor ar trebui să aibă posibilitatea să prezinte la alegeri candidaţi judecători (sau o listă de candidaţi); aceeaşi posibilitate trebuie să fie acordată judecătorilor neasociaţi. Statelor le revine obligaţia de a pune la punct un sistem electoral incluzând aceste posibilităţi.

29. Pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor referitoare la depolitizarea Consiliului Justiţiei, CCJE consideră că competiţia în cadrul alegerilor ar trebui să se conformeze regulilor definite de Consiliul Justiţiei însuşi, pentru a diminua riscurile de a pune în discuţie încrederea publicului în sistemul judiciar.

30. CCJE nu vede nicio obiecţie în faptul că statele concep modalităţi, altele decât alegerea directă, garantând reprezentarea cea mai amplă a egalilor lor în cadrul Consiliului Justiţiei. Ar fi de luat în considerare împrumutarea metodei care să garanteze o bună reprezentare teritorială ţărilor experimentate în materie de constituire a grupurilor de judecători: tragerea la sorţi a membrilor înscrişi pe una sau mai multe liste teritoriale de candidaţi eligibili, stabilite ca atare printr-un număr suficient de egali.

31. CCJE nu este favorabilă sistemelor implicând autorităţile politice, cum ar fi Parlamentul şi puterea executivă, într-un stadiu oarecare al procesului de selecţie. Orice amestec al eşaloanelor superioare ale ierarhiei judiciare în proces ar trebui să fie evitată. Orice formă de desemnare a judecătorilor de către autorităţile judiciare sau nejudiciare ar trebui să fie exclusă.

III.C.2. Selecţia membrilor nejudecători

32. Membrii nejudecători nu ar trebui să fie desemnaţi de puterea executivă. Chiar dacă fiecărui stat îi revine sarcina de a găsi un echilibru între imperative adesea contradictorii, CCJE recomandă punerea în practică a sistemului care încredinţează selecţia membrilor nejudecători autorităţilor nepolitice. Dacă într-un stat membrii nejudecători sunt aleşi de Parlament, ei nu ar trebui să fie membri ai Parlamentului, ar trebui să fie aleşi cu o majoritate calificată necesitând o susţinere semnificativă din partea opoziţiei şi ar trebui să permită o reprezentare diversificată a societăţii în structura globală a Consiliului Justiţiei.

III. C.3. Selecţia Preşedintelui

33. Trebuie vegheat ca preşedinţia Consiliului Justiţiei să fie exercitată de o persoană imparţială care să nu fie apropiata partidelor politice. În consecinţă, în regimurile parlamentare în care Preşedintele / Şeful statului, are puteri mai degrabă protocolare, nimic nu împiedică atribuirea acestuia a preşedinţiei, în condiţiile în care în celelalte regimuri Preşedintele Consiliului Justiţiei ar putea fi ales de Consiliul însuşi, şi ar trebui să fie un judecător.

III.D. Numărul de membri şi durata mandatului lor

34. CCJE consideră că structura Consiliului de Justiţie ar trebui să reflecte importanţa corpului său judiciar şi, în consecinţă, volumul sarcinilor de îndeplinit. Deşi statele trebuie să decidă dacă membrii Consiliului Justiţiei trebuie să statueze cu program normal sau redus, CCJE subliniază că faptul de a statua cu program normal înseamnă o eficienţă mai mare a muncii şi o apărare mai crescută a independenţei. Cu toate acestea, este important ca judecătorii care statuează în Consiliul Justiţiei să nu fie prea mult timp ţinuţi departe de profesia lor pentru a păstra legătura cu practica jurisdicţională pe cât posibil. Mandatele care cer ca membrii Consiliului Justiţiei să se consacre în exclusivitate acestor sarcini ar trebui să fie limitate ca număr şi durată11.

35. Pentru a asigura continuitatea activităţilor Consiliului Justiţiei CCJE recomandă ca membrii să nu fie toţi înlocuiţi în acelaşi timp.

III.E. Statutul membrilor

36. Membrii Consiliului Justiţiei (judecători şi nejudecători) ar trebui să beneficieze de garanţiile de independenţă şi imparţialitate. Remuneraţia de atribuit membrilor Consiliului Justiţiei ar trebui să fie proporţională cu funcţia pe care o ocupă şi sarcina muncii în cadrul Consiliului.

IV. RESURSELE (ALOCAREA FINANŢĂRII, PERSONALULUI NECESAR ŞI EXPERTIZEI TEHNICE) ŞI LEGITIMITATEA DECIZIILOR CONSILIULUI JUSTIŢIEI

IV.A. Buget şi personal

37. CCJE constată că este foarte important să se asigure finanţarea Consiliului Justiţiei pentru a-i permite buna funcţionare. Ar trebui să dispună de mijloace adecvate pentru a acţiona în mod independent şi autonom şi a fi capabil să negocieze şi să-şi organizeze bugetul propriu.

38. Consiliul Justiţiei ar trebui să aibă clădiri puse la dispoziţia sa, un secretariat, dotări informatice, libertatea de a se organiza fără a se justifica în faţa unei autorităţi politice sau de alt gen, libertatea de a-şi organiza şedinţele şi de a stabili ordinea de zi a reuniunilor sale, precum şi dreptul de a comunica direct cu instanţele pentru a-şi îndeplini sarcinile. Consiliul Justiţiei ar trebui să aibă personal propriu în funcţie de necesităţi şi fiecare membru ar trebui să aibă personal propriu în sarcinile ce-i sunt repartizate.

IV.B. Decizii ale Consiliului Justiţiei

39. Unele decizii ale Consiliului Justiţiei în materie de gestionare şi administrare a serviciilor justiţiei, precum şi deciziile de numire, de mobilitate, de promovare, de disciplină şi de revocare a judecătorilor (dacă dispune de una din aceste puteri) ar trebui să fie motivate, să aibă o valoare de constrângere sub rezerva posibilităţii unui recurs contencios; într-adevăr, independenţa Consiliului Justiţiei nu înseamnă sustragerea de la drept şi lipsa unui control jurisdicţional.

IV.C. Expertiza tehnică

40. Consiliul Justiţiei poate apela la experienţa altor profesionişi pentru probleme specifice. Aceşti experţi nu sunt desigur membri ai Consiliului Justiţiei şi nu participă la procesul decizional.

V. O COMPETENŢĂ AMPLĂ PENTRU A GARANTA INDEPENDENŢA ŞI EFICIENŢA JUSTIŢIEI

41. În general, Consiliul Justiţiei joacă un rol important în exercitarea competenţelor legate între ele, pentru a-i permite să protejeze mai bine şi să promoveze independenţa judiciară şi eficienţa justiţiei.

42. CCJE recomandă ca Consiliul Justiţiei să vegheze ca sarcinile următoare, exercitate de preferat chiar de Consiliu sau în cooperare cu alte instanţe, să fie îndeplinite în mod independent.

· selecţia şi numirea judecătorilor (a se vedea punctul V.A.);

· promovarea judecătorilor (a se vedea punctul V.A.);

· evaluarea judecătorilor (a se vedea punctul V.B.);

· disciplina şi deontologia (a se vedea punctul V.C.);

· pregătirea judecătorilor (a se vedea punctul V.D.);

· controlul şi gestiunea unui buget propriu (a se vedea punctul V.E.);

· administrarea şi gestionarea instanţelor (a se vedea punctul V.F.);

· protecţia imaginii judecătorilor (a se vedea punctul V.G.);

· puterea de a emite avize în atenţia altor puteri ale statului (a se vedea punctul V.H.);

· cooperarea cu alte instanţe pertinente la nivel naţional, european şi internaţional (a se vedea punctul V.I.);

· responsabilitatea faţă de public: transparenţa, capacitatea de a-şi justifica activitatea, prezentarea de rapoarte (a se vedea punctul VI).

43. Trebuie să se acorde atenţie şi să se ţină cont de faptul că pot exista conflicte între diferitele funcţii ale Consiliului Justiţiei, în special, între funcţia de numire a judecătorilor şi cea de pregătire; sau între funcţia de pregătire şi cea disciplinară, la fel ca şi între funcţia de pregătire şi cea de evaluare a judecătorilor. Un mijloc de a evita aceste conflicte constă în separarea diferitelor sarcini în cadrul diferitelor secţiuni ale Consiliului Justiţiei12.

44. CCJE subliniază că diferitele sarcini ale Consiliului Justiţiei sunt strâns legate de rolurile constituţionale ale Consiliului Justiţiei şi, în consecinţă, aceste sarcini ar trebui să fie menţionate în Constituţie sau într-un instrument legislativ fundamental sau constituţional. Pentru a permite răspunderilor să fie exercitate, dificultăţile referitoare la eventualele presiuni externe/interne (de exemplu, presiunea exercitată de legiuitor/executiv) ar trebui să fie evitate delimitând strict sarcinile şi stabilind felul în care trebuie îndeplinite.

45. Ar trebui de asemenea să existe o legătură strânsă între structura şi competenţele Consiliului Justiţiei. Structura ar trebui în special să rezulte din sarcinile Consiliului. Unele funcţii ale Consiliului Justiţiei au nevoie de exemplu de prezenţa membrilor profesiilor juridice, profesorilor de drept, ba chiar a reprezentanţilor societăţii civile.

46. Se poate face de asemenea o distincţie, conform Consiliilor Justiţiei, între cei ce deţin funcţii tradiţionale (de exemplu, modelul denumit “Europa de Sud” competent în materie de desemnare a judecătorilor şi de evaluare a sistemului judiciar) şi cei ce îndeplinesc funcţii noi (de exemplu, modelul denumit “Europa de Nord” competent în materie de gestiune şi bugetară). CCJE încurajează atribuirea celor două tipuri de funcţii Consiliului Justiţiei.

47. În plus, competenţele Consiliului Justiţiei ar putea fi legate de funcţionarea altor instanţe echivalente dacă este vorba despre un Consiliu al procurorilor sau, în unele ţări, despre un Consiliu distinct pentru judecătorii administrativi. Consiliului Justiţiei îi revine de asemenea sarcina de a dezvolta relaţiile cu diferite organe precum şi de a extinde contactele şi cooperarea europeană/internaţională.

V.A. Selecţia, numirea şi promovarea judecătorilor

48. Pentru a menţine independenţa sistemului judiciar, este esenţial ca selecţia şi promovarea judecătorilor să se facă în mod independent, în afara competenţei puterii legislative sau executive şi de preferinţă de Consiliul Justiţiei13.

49. Dacă se poate admite că, ţinând cont de locul important al judecătorului în societate şi pentru a sublinia caracterul eminent al funcţiei sale, numirea sau promovarea ia forma unui act oficial eliberat de Şeful de Stat, trebuie ca acesta să fie legat de o propunere formulată de Consiliul Justiţiei. Nu este suficient într-adevăr ca acest organ să fie consultat pentru avizul asupra unui proiect de numire pregătit de puterea executivă, deoarece simplul fapt că proiectul provine de la o autoritate politică este de natură să afecteze imaginea de independenţă a judecătorului, indiferent care ar fi calităţile personale ale candidatului propus pentru numire.

50. Dacă acest sistem de numire şi de promovare este esenţial, el nu este totuşi suficient. Trebuie să se asigure de asemenea o transparenţă totală în privinţa condiţiilor de selecţie a candidaţilor, pentru ca ansamblul de judecători şi, dincolo de ei, societatea însăşi, să poată verifica dacă această selecţie este în exclusivitate bazată pe meritele candidaţilor, apreciaţi după calificările lor, după competenţă, integritate, spirit de independenţă, imparţialitate şi eficienţă. În acest scop, este indispensabil ca, în conformitate cu practica instaurată în unele state, criteriile publice de numire şi de promovare să fie difuzate de fiecare Consiliu al Justiţiei. Consiliul Justiţiei trebuie de asemenea să permită, prin rolul său privind în special gestionarea instanţelor şi pregătirea, ca procedurile de numire şi de promovare bazate pe merit să fie deschise unui grup de candidaţi pe cât se poate de divers şi reprezentativ pentru societate.

51. De asemenea, pentru posturile cele mai importante, îndeosebi cele de şefi de instanţe, Consiliul Justiţiei trebuie să difuzeze, pe cale oficială, profilurile generale ce descriu caracteristicile postului de prevăzut şi calităţile aşteptate de la candidaţi, pentru a permite o alegere transparentă şi responsabilă, care va fi efectuată de autoritatea de numire, această alegere trebuind să intervină în exclusivitate în urma analizei meritelor candidatului şi nu pe baza datelor cele mai subiective, amicale, politice, asociative sau de sindicat.

V.B. Evaluarea profesională a judecătorilor

52. Problema evaluării profesionale a judecătorilor implică în realitate un aspect dublu: evaluarea calităţii sistemului judiciar şi cea a aptitudinilor profesionale ale judecătorilor.

53. Problema evaluării calităţii sistemului judiciar a fost deja examinată sub unele aspecte de CCJE în Avizul său nr. 614. În privinţa subiectului prezentului Aviz, este indispensabil ca în fiecare stat Consiliul Justiţiei să deţină un rol esenţial, pe de o parte în stabilirea criteriilor şi normelor care permit să se aprecieze calitatea serviciului justiţiei, pe de altă parte în aplicarea sau urmărirea datelor calitative puse în practică de diferite instanţe.

54. Calitatea justiţiei se poate evident măsura în funcţie de datele obiective cum ar fi condiţiile de acces la justiţie şi primirea publicului în instanţe, facilităţile punerii în practică a procedurilor ce le sunt oferite şi termenele de obţinere şi de executare a hotărârilor aşteptate. Dar ea implică se asemenea o apreciere mai subiectivă privind în special valoarea deciziilor pronunţate şi perceperea lor de către public. Ea trebuie de asemenea să ţină cont de datele cele mai politice cum ar fi partea alocată justiţiei în bugetul de stat şi perceperea independenţei judiciare de către celelalte puteri. Ansamblul acestor consideraţii justifică implicarea activă a Consiliului Justiţiei în munca de apreciere a calităţii justiţiei şi în punerea în aplicare a tehnicilor destinate să asigure eficienţa muncii judecătorului.

55. La nevoie problema distinctă a evaluării profesionale a judecătorilor se pune în termeni diferiţi în funcţie de faptul că judecătorul este recrutat la începutul carierei din rândul candidaţilor fără experienţă profesională sau, după numeroşi ani de practicare a unei profesii juridice din rândul practicienilor cei mai experimentaţi şi merituoşi. Dacă necesitatea unei evaluări a calităţilor profesionale se impune în primul caz pentru a se asigura aptitudini ce nu au putut fi apreciate într-o activitate anterioară, această evaluare nu pierde orice fel de utilitate pentru judecătorii recrutaţi conform celei de-a doua formule, ţinând cont de specificul funcţiei de a judeca, de reînnoirea constantă a practicilor şi de cunoaşterea pe care o implică.

56. Trebuie subliniat că evaluarea judecătorilor presupune examinarea nu numai a competenţei juridice şi a aptitudinilor profesionale generale ale judecătorilor, ci şi a datelor cele mai personale, cum ar fi calităţile lor umane şi simţul lor în relaţiile cu terţii. Dacă exercitarea funcţiilor judiciare presupune un grad înalt de competenţe tehnice şi personale, ar fi de dorit ca identificarea lor să facă obiectul unui consens la nivel european. În această privinţă, Consiliul Justiţiei ar trebui să joace un rol esenţial în vederea identificării criteriilor generale de evaluare pertinente. Nu s-ar putea totuşi substitui autorităţii judiciare competente pentru evaluarea individuală a judecătorilor.

V.C. Deontologia şi disciplina judecătorilor

V.C.1. Deontologia

57. CCJE, abordând probleme de etică şi de disciplină în Avizul său nr. 3(2002), a subliniat necesitatea de a distinge clar cele două chestiuni.

58. Din această distincţie dintre disciplină şi deontologie decurge necesitatea de a oferi judecătorului o colecţie de principii deontologice, concepută ca un document de lucru pentru pregătirea şi exercitarea zilnică a funcţiilor. Difuzarea de către organele judiciare de disciplină a jurisprudenţei disciplinare constituie un progres de dorit pentru informarea oferită judecătorilor; ea le permite să declanşeze discuţii asupra practicilor lor şi facilitează astfel difuzarea unei culturi de reflecţie în materie. Ea nu ar putea fi totuşi suficientă: deciziile disciplinare nu acoperă ansamblul domeniului de aplicare al deontologiei; ele nu constituie nici ghidul bunelor practici de care judecătorii au nevoie.

59. Mai flexibil decât un cod a cărui rigiditate şi caracter fals exhaustiv sunt criticate pe bună dreptate, colecţia de principii deontologice ar trebui să implice un enunţ al acestor bune practici urmate de exemple şi de comentarii. Elaborarea acestei colecţii de principii deontologice trebuie să fie opera judecătorilor înşişi, cărora nu li s-ar putea impune o deontologie de către terţi, îndeosebi de celelalte puteri ale statului.

60. Ţinând cont de distincţia dorită de CCJE dintre deontologie şi disciplină, redactarea acestei colecţii de principii ar trebui să revină unui alt organ decât cel desemnat cu disciplina judecătorilor. Există mai multe soluţii pentru a determina organul care ar putea fi competent pentru deontologie:

(i) fie să se încredinţeze această misiune Consiliului Justiţiei, dacă acest Consiliu nu asigură o funcţie disciplinară sau dacă implică o instanţă specifică în materie disciplinară având o componenţă diferită în cadrul Consiliului (a se vedea paragraful 64 de mai jos);

(ii) fie să se creeze, alături de Consiliul Justiţiei, un comitet de etică având drept funcţie exclusivă elaborarea şi controlul regulilor deontologice. Dificultatea acestei ultime opţiuni ţine de criteriile de desemnare şi de modurile de selecţie a membrilor comitetului şi de riscul de conflict sau divergenţa de apreciere dintre acest comitet şi Consiliu.

Organul desemnat cu deontologia ar putea de asemenea, aşa cum CCJE a sugerat în Avizul său nr. 3, să consilieze judecătorii asupra acestor chestiuni de deontologie cu care s-ar putea confrunta în cursul carierei lor.

61. În plus, CCJE consideră că se poate justifica asocierea, la elaborarea principiilor deontologice, a personalităţilor din afara sistemului judiciar (avocaţi, profesori universitari, personalităţi reprezentând societatea, alte autorităţi ale statului) pentru a lupta împotriva corporatismului, veghind ca judecătorii să nu fie privaţi de dreptul lor de a decide asupra deontologiei lor.

V.C.2. Disciplina

62. Problema responsabilităţii judecătorilor a fost tratată de CCJE în Avizul său nr. 3(2002). Experienţele recente cunoscute de unele state arată necesitatea de a apăra judecătorul împotriva tentaţiei de a extinde domeniul răspunderii sale pentru activitatea sa strict jurisdicţională. Rolul Consiliului Justiţiei este de a arăta că un judecător nu-şi poate asuma aceleaşi răspunderi ca membrii altor profesii: el îndeplineşte o misiune de serviciu public şi nu poate refuza să statueze asupra conflictelor asupra cărora este sesizat. De altfel, dacă acest judecător este expus la sancţiuni jurisdicţionale sau disciplinare împotriva deciziilor sale, nici independenţa judecătorului, nici echilibrul democratic al puterilor nu vor putea fi menţinute. Consiliul Justiţiei trebuie deci să condamne fără echivoc proiectele politice privind restrângerea puterii de apreciere a judecătorilor. Aceasta nu înseamnă că judecătorii nu pot acţiona în afara funcţiilor lor şi fără respectarea legii.

63. Un judecător care nu soluţionează cu celeritate dosarele ce-i sunt încredinţate cu sau care face dovada incompetenţei grosolane şi evidente în îndeplinirea sarcinilor sale trebuie să fie supus la o procedură disciplinară. Dar, aşa cum Avizul nr. 3(2002) al CCJE a subliniat deja, e necesar ca judecătorul să fie protejat de o procedură disciplinară care să garanteze respectarea principiului independenţei judiciare, dusă de un organ nesupus oricărei influenţe politice statuând asupra greşelilor disciplinare clar definite: Şeful de stat, Ministrul Justiţiei sau orice alt reprezentant al autorităţilor politice nu trebuie să facă parte din instanţa disciplinară.

64. Consiliul Justiţiei este competent în materie de deontologie; el poate primi, în plus, plângeri ale beneficiarilor justiţiei. Pentru a evita conflicte de interese, ar trebui ca, în primă instanţă, procedura disciplinară, când nu ţine de competenţa unui tribunal disciplinar, să fie pusă în practică de o comisie disciplinară formată, în mod substanţial15, din judecători aleşi de egalii lor, diferiţi de membrii Consiliului Justiţiei, cu posibilitatea unui recurs în faţa unei instanţe judiciare superioare.

V.D. Pregătirea judecătorilor16

65. Responsabilităţile privind organizarea şi controlul pregătirii judiciare ar trebui să revină, în fiecare stat, nu Ministerului Justiţiei sau unei alte autorităţi care ar fi subordonate puterii legislative sau executive, ci puterii judiciare însăşi sau de preferat Consiliului Justiţiei: asociaţiile judecătorilor pot juca de asemenea un rol important în această privinţă. În plus, conceperea programelor de pregătire şi punerea lor în practică ar trebui încredinţate, sub autoritatea puterii judiciare sau de preferat a Consiliului Justiţiei, unui organ autonom specific (de exemplu, un centru de pregătire), dotat cu un buget propriu şi funcţionând cu concursul judecătorilor. O repartiţie clară a sarcinilor între Consiliul Justiţiei şi centrele de pregătire, atunci când există, ar trebui să fie încurajată.

66. CCJE consideră că, dacă Consiliul Justiţiei este competent pentru pregătire şi numire, sau pentru promovare, ar trebui să se prevadă o separare clară între diferitele departamente desemnate cu aceste sarcini şi să se evite legăturile prea strânse cu Ministerul Justiţiei (privind numirea formatorilor, alocarea bugetului, etc.) sau Ministerul Educaţiei (acreditarea sau recunoaşterea diplomelor, etc.).

67. Consiliul Justiţiei ar trebui să coopereze cu organismul de pregătire pe toată durata pregătirii iniţiale şi continue, pentru a fi eficientă şi de calitate, garantând că judecătorii sunt selectaţi pe baza criteriilor obiective şi măsurabile, în funcţie de un sistem bazat pe merit şi pregătire adecvată.

V.D.1. Pregătirea iniţială

68. Pentru a asigura candidaţilor la magistratură o pregătire de calitate, CCJE recomandă Consiliului Justiţiei să participe direct sau să coopereze cu organismele de pregătire la crearea şi la dezvoltarea programului de pregătire iniţială care va permite candidaţilor să-şi dezvolte şi să-şi aprofundeze nu numai cunoştinţele de drept procedural sau substanţial la nivel naţional sau internaţional şi al practicii juridice, ci şi de a dezvolta competenţe suplimentare, cum ar fi cunoaşterea limbilor străine, etica, modurile alternative de soluţionare a litigiilor. Aceasta va permite societăţii să fie servită de judecători capabili să aplice legea corect, având o privire critică şi independentă, sensibilă şi deschisă problemelor societăţii.

69. În plus, Consiliul Justiţiei ar trebui să procedeze la o evaluare din afară a pregătirii iniţiale, astfel încât să urmărească evoluţia şi reuşita profesională a judecătorilor în munca lor zilnică în primii ani de la desemnarea lor, pentru a măsura eficienţa pregătirii iniţiale şi a face propuneri în vederea îmbunătăţirii acesteia.

V.D.2. Pregătirea continuă

70. Consiliul Justiţiei ar trebui să stimuleze participarea judecătorilor la toate aceste activităţi de pregătire, în calitate de parte importantă a activităţii lor profesionale. Judecătorii au dreptul şi datoria legală şi etică de a-şi întreţine evoluţia profesională datorită participării la pregătiri continue, considerate drept un proces de ucenicie pe durata vieţii. Judecătorii, în îndeplinirea îndatoririlor lor, ar trebui în special să urmeze evoluţia dreptului – în teorie şi în practică – la nivel naţional şi internaţional17, să fie la zi cu tendinţele sociale şi să fie sensibilizaţi asupra modalităţilor alternative de soluţionare a litigiilor. CCJE recomandă ca Consiliul Justiţiei să ia în considerare participarea judecătorilor la programele de pregătire în cadrul examenului promovării lor.

71. Rapoartele şi statisticile de evaluare a muncii judecătorilor şi instanţelor, pregătite anual de Consiliul Justiţiei, ar trebui să includă informaţii referitoare la problemele cruciale pe care ar trebui să se axeze18 pregătirea, cum ar fi gestionarea cauzelor, gestionarea timpului, prevederile bugetare, îmbunătăţirea tehnicilor de muncă, tehnicile relaţiilor publice, tehnicile de comunicare, cercetarea juridică, etc.

72. În general, Consiliul Justiţiei ar trebui să fie amplu consultat cu ocazia procesului de selecţie a subiecţilor care vor fi incluşi în programul anual de pregătire; ar trebui de asemenea să urmărească realizarea programului şi să evalueze efectele sale asupra calităţii activităţii judiciare.

V.E. Bugetul instanţelor

73. Deşi finanţarea instanţelor este un element al bugetului de stat, această finanţare nu ar trebui să fie supusă fluctuaţiilor politice. Deciziile în materie de alocare a fondurilor instanţelor trebuie să fie luate cu respectarea cea mai riguroasă a independenţei judecătorilor. Dispoziţiile în materie de votare a bugetului justiţiei de către Parlament trebuie să implice o procedură care ţine cont de avizul puterii judiciare19. Dacă Consiliul Justiţiei nu are un rol în administrarea şi gestionarea instanţelor, el trebuie cel puţin să fie în măsură să emită avize asupra sumei bugetare minime necesară funcţionării justiţiei şi să precizeze nevoile acesteia pentru a justifica această sumă.

74. În opinia CCJE instanţele nu sunt cu adevărat independente decât dacă dispun de un buget propriu, administrat de o instanţă independentă a puterii executive sau legislative, indiferent dacă este vorba despre Consiliul Justiţiei sau o agenţie independentă.

75. Deşi pentru unele state Ministerul Justiţiei ar fi cel mai în măsură să negocieze bugetul instanţelor cu celelalte puteri, în special Ministerul Finanţelor, CCJE consideră că un sistem în care Consiliul Justiţiei dispune de ample competenţe financiare, este un sistem care trebuie privit cu atenţie de statele în care în prezent nu este cazul. Trebuie subliniat că puterile financiare ample atribuite Consiliului Justiţiei implică necesitatea de a se justifica nu numai faţă de puterile executivă şi legislativă ci şi faţă de instanţe şi public.

V.F. Administrarea şi gestionarea instanţelor

76. Stabilirea condiţiilor de alocare a bugetului diferitelor instanţe şi stabilirea instanţei competente să examineze şi să justifice eficienţa instanţelor constituie chestiuni sensibile. CCJE consideră că Consiliul Justiţiei ar trebui să aibă competenţe în materie.

77. Consiliul Justiţiei nu ar trebui să aibă competenţă în materie de gestionare a performanţelor judecătorilor cu titlu individual.

78. CCJE consideră că domeniul promovării calităţii justiţiei este un domeniu în care Consiliul Justiţiei poate contribui pozitiv. În afara dezvoltării politicilor în materie, trebuie să se acorde atenţie ca instanţele să dispună de fonduri suficiente pentru a le permite să-şi îndeplinească obligaţiile. În unele state au fost puse la punct sisteme pentru a justifica şi a măsura calitatea justiţiei; este important să se ţină cont de rezultatele acestor evoluţii. În privinţa punerii la punct a politicilor privind calitatea şi măsura sa, este important ca Consiliul Justiţiei să aibă posibilitatea de a obţine, din partea instanţelor, date pertinente şi statistici.

79. Consiliul Justiţiei ar trebui să supravegheze organizarea serviciilor de inspecţie pentru a fi compatibile cu independenţa judecătorilor. Acest lucru este extrem de important atunci când serviciile de inspecţie ţin de executiv.

V.G. Protejarea imaginii justiţiei

80. În avizul său nr. 7(2005) CCJE recomandă ca puterile judiciare europene şi statele membre să pună la punct, pe ansamblu, programe vizând nu numai informarea publicului asupra justiţiei, ci şi definirea unei idei mai juste asupra rolului judecătorului în societate. CCJE consideră că instanţele însele ar trebui să fie recunoscute drept organ adecvat pentru a pune în practică programe care îşi propun să îmbunătăţească înţelegerea şi încrederea societăţii faţă de sistemul său judiciar. În paralel, un rol de coordonare a diferitelor iniţiative locale, la fel ca şi promovarea “programelor de popularizare” la scară naţională, ar trebui să fie atribuit Consiliului Justiţiei care poate de asemenea, alăturându-se serviciilor profesioniştilor obişnuiţi cu exercitarea sa, să răspundă unei nevoi complexe de informare.

81. De asemenea în Avizul său nr. 7(2005) CCJE face aluzie la rolul unui organ independent - care ar putea fi chiar Consiliul Justiţiei sau unul din comitetele sale, dacă este necesar cu concursul profesioniştilor din mass media – în a soluţiona dificultăţile provocate de acoperirea cauzelor judiciare de mass media sau întâlnite de ziarişti în îndeplinirea misiunii lor.

82. În fine, în acelaşi Aviz, CCJE consideră că, atunci când un judecător sau o instanţă este contestat sau atacat de mass media (sau de actori politici – sau alţii – ai societăţii, prin intermediul mass media), judecătorii implicaţi ar trebui să se abţină de la a reacţiona folosind aceleaşi canale, dar că ar fi de dorit ca Consiliul Justiţiei sau o autoritate judiciară să poată să reacţioneze în mod rapid şi eficient la asemenea contestaţii sau atacuri, dacă este nevoie.

83. Consiliul Justiţiei ar trebui să fie abilitat nu numai să-şi exprime public punctul de vedere, ci şi să facă toate demersurile utile pe lângă public, autorităţi publice şi, atunci când este necesar, instanţe pentru a apăra reputaţia instituţiei judiciare şi/sau a membrilor săi.

84. Consiliul Justiţiei ar putea fi organul capabil să joace direct un rol mai amplu în protecţia şi promovarea imaginii justiţiei, acest rol implicând găsirea unui echilibru între, pe de o parte, drepturile şi libertăţile aflate în conflict, actorii sociali şi politici şi mass media şi, pe de altă parte, interesul publicului pentru o funcţionare independentă şi eficientă a sistemului judiciar.

85. În acest cadru, Consiliul Justiţiei ar putea soluţiona de asemenea plângerile beneficiarilor justiţiei (a se vedea de asemenea paragraful 64 de mai sus).

86. CCJE recomandă ca Consiliul Justiţiei să îndeplinească această sarcină alăturându-se serviciilor tuturor profesioniştilor necesari; astfel, personalul atribuit Consiliului Justiţiei nu ar trebui să se limiteze numai la jurişti ci să cuprindă de asemenea ziarişti, experţi în ştiinţe sociale, statisticieni, etc.

V.H. Posibilitatea de a elibera avize altor puteri de stat

87. Orice proiect de lege raportat la statutul judecătorului, la administrarea justiţiei, la dreptul procedural şi în general orice proiect de lege ce ar putea avea o incidenţă asupra puterii judiciare şi în special independenţei judecătorilor sau ar conduce la o diminuare a garanţiilor de acces al cetăţenilor (inclusiv judecătorii înşişi) la justiţie, ar trebui obligatoriu să fie supus, înainte de deliberarea Parlamentului, avizului Consiliului Justiţiei. Această funcţie consultativă ar trebui să fie admisă de ansamblul statelor şi consacrată de Consiliul Europei sub forma recomandării.

V.I. Activităţile de cooperare cu alte instanţe la nivel naţional, european şi internaţional

88. CCJE constată că în unele state sarcinile Consiliului Justiţiei se repartizează între mai multe instanţe. Multitudinea de cazuri naţionale reprezentative creşte în complexitate datorită faptului că în unele domenii, de exemplu cel al pregătirii, o singură instituţie este deseori competentă în timp ce în altele, competenţa se împarte între mai multe instituţii. În acest stadiu CCJE nu trebuie să se pronunţe asupra unei scheme optime de relaţii între diferite instanţe. Conştient de rolul important jucat de cultura juridică a fiecărui stat în schema sa, CCJE intenţionează totuşi să recomande stabilirea, sub egida Consiliului Justiţiei, cadrelor de cooperare vizând asigurarea îndeplinirii armonioase a sarcinilor împărţite între Consiliu şi celelalte instanţe. Acest proces poate favoriza de asemenea evoluţia instituţională a organelor către unificarea progresivă (de exemplu în domeniul pregătirii). Aceasta priveşte de asemenea cooperarea cu Consiliile Justiţiei administrative. O cooperare cu Consiliile pentru procurori, dacă există asemenea instanţe distincte, ar putea fi de asemenea adecvată.

89. CCJE subliniază de asemenea importanţa cooperării dintre Consiliile Justiţiei la nivel european şi internaţional, în toate domeniile în care aceste Consiluu activează la nivel naţional.

90. CCJE constată că activităţile Reţelei Europene a Consiliilor Justiţiei, care joacă un rol general în punerea în practică a cooperării dintre Consiliile Justiţiei şi activităţile Reţelei de la Lisabona şi a Reţelei Europene de Pregătire Judiciară, ambele competente în materie de pregătire judiciară, merită recunoştinţa şi susţinerea. Aceste reţele au devenit într-adevăr interlocutori importanţi pentru CCJE.

VI. CONSILIUL JUSTIŢIEI: SĂ PERMITĂ SISTEMELOR JUDICIARE SĂ-ŞI JUSTIFICE ACŢIUNILE ŞI SĂ FIE TRANSPARENTE

91. Ţinând cont de implicarea deosebită aşteptată din partea Consiliului Justiţiei în gestionarea corpului judiciar, trebuie asigurată transparenţa acţiunilor întreprinse de acest Consiliu. Această transparenţă este o condiţie esenţială a încrederii pe care cetăţenii trebuie să o aibă în funcţionarea justiţiei şi o garanţie împotriva riscului politizării sau tentaţiei corporatismului.

92. Toate deciziile, pronunţate de Consiliul Justiţiei, privind numirea, promovarea, evaluarea, disciplina şi toate celelalte decizii asupra carierei judecătorilor trebuie să fie motivate (a se vedea de asemenea paragraful 39 de mai sus).

93. Pentru problema numirii şi promovării judecătorilor s-a indicat deja că transparenţa va fi asigurată de publicitatea criteriilor de numire şi de difuzarea fişelor posturilor. Orice persoană interesată ar trebui să aibă posibilitatea de a examina alegerile făcute şi de a verifica aplicarea de către Consiliul Justiţiei a regulilor privind selecţia bazată pe merit precum şi orice decizie de numire sau promovare.

94. Atunci când Consiliul Justiţiei este învestit cu atribuţii bugetare, este normal să justifice folosirea fondurilor în faţa adunării parlamentare care a votat bugetul justiţiei şi să fie supus controlului Curţii de Conturi însărcinată să supravegheze gestionarea banului public, atunci când există.

95. Atunci când Consiliul Justiţiei este învestit cu atribuţii disciplinare, judecătorii supuşi procedurii disciplinare trebuie să poată şti cu exactitate ce fapte justifică decizia pentru a aprecia dacă e cazul să examineze posibilitatea înaintării unui recurs împotriva deciziei (a se vedea paragraful 39 de mai sus). În plus, Consiliul Justiţiei poate lua în considerare publicarea deciziilor luate, formale şi definitive, pentru a informa nu numai ansamblul corpului judiciar ci şi publicul asupra condiţiilor în care justiţia trebuie administrată şi a arăta că acest corp nu încearcă să acopere şi să înăbuşe acţiunile vinovate de care sunt responsabili unii din membrii săi.

96. Consiliul Justiţiei ar trebui să publice un raport de activitate periodică destinat, pe de o parte cunoaşterii importanţei acţiunilor sale şi dificultăţilor întâlnite, pe de altă parte sugerării dispoziţiilor proprii pentru a îmbunătăţi, în interesul utilizatorilor, funcţionarea justiţiei. Publicarea acestui raport poate fi însoţită de conferinţe de presă cu ziarişti, de reuniuni de muncă cu judecători şi interlocutori ai instituţiei judiciare care sunt de natură să îmbunătăţească circulaţia informaţiilor şi să favorizeze schimburile în cadrul instituţiei judiciare.

REZUMATUL CONCLUZIILOR ŞI RECOMANDĂRILOR

În Avizul nr. 10(2007) intitulat “Consiliul Justiţiei în serviciul societăţii”, CCJE recomandă următoarele:

A. În general:

a) este important să se pună la punct în state un organism specific garant al independenţei judecătorilor, cum ar fi Consiliul Justiţiei, în calitate de element indispensabil al statului de drept şi respectând principiul separării puterilor;

b) Consiliul Justiţiei trebuie să aibă drept funcţie protejarea independenţei în acelaşi timp a sistemului judiciar şi a fiecărui judecător şi să garanteze, în acelaşi timp, eficienţa şi calitatea justiţiei în conformitate cu articolul 6 al CEDO pentru a întări încrederea beneficiarilor în justiţie;

c) Consiliul Justiţiei ar trebui să fie protejat împotriva riscului de a-şi vedea autonomia limitată de puterile legislativă şi executivă figurând la nivelul cel mai ridicat al ierarhiei normelor;

B. Asupra componenţei Consiliului Justiţiei:

a) pentru a evita corporatismul şi a reflecta diferitele curente de opinie ale societăţii, Consiliul Justiţiei ar trebui să aibă o componenţă mixtă cuprinzând o majoritate substanţială de judecători, chiar dacă unele sarcini pot fi rezervate unui complet constituit numai din judecători. Consiliul Justiţiei poate fi de asemenea format în exclusivitate din judecători;

b) desemnarea membrilor (judecători sau nejudecători) trebuie să se facă pe baza competenţei lor, experienţei lor, înţelegerii din partea lor a vieţii judiciare şi culturii independenţei şi ar trebui să elimine orice responsabil politic sau membru al executivului sau legislativului;

c) membrii judecători ar trebui să fie aleşi de egalii lor, fără amestecul autorităţilor politice sau ale ierarhiei judiciare, prin metode care să garanteze cea mai amplă reprezentare a sistemului judiciar; dacă selecţia se face prin intermediul unei alegeri directe, Consiliul Justiţiei ar trebui să enunţe regulile vizând minimalizarea oricărei atingeri adusă încrederii beneficiarilor justiţiei;

d) membrii nejudecători, cu sau fără experienţă juridică, ar trebui să fie desemnaţi de autorităţile nepolitice; dacă totuşi sunt aleşi de Parlament, ei nu ar trebui să fie membri ai Parlamentului, ar trebui să fie aleşi de o majoritate calificată necesitând o susţinere semnificativă a opoziţiei şi ar trebui să permită o reprezentare diversificată a societăţii în structura globală a Consiliului Justiţiei;

C. Asupra funcţionării Consiliului Justiţiei:

a) mandatele membrilor ar putea necesita o muncă cu program normal, dar limitate ca număr şi durată pentru a păstra contactul cu practica jurisdicţională; membrii (judecători şi nejudecători) ar trebui să beneficieze de garanţiile de independenţă şi imparţialitate;

b) Consiliul Justiţiei ar trebui să-şi administreze propriul buget şi să dispună de mijloace financiare adecvate permiţându-i o funcţionare optimă şi independentă;

c) unele decizii ale Consiliului Justiţiei trebuie să fie motivate şi să aibă valoare de constrângere dar să fie supuse căii de atac;

d) drept condiţie esenţială a încrederii beneficiarilor în justiţie, Consiliul Justiţiei ar trebui să acţioneze cu toată transparenţa şi trebuie să se justifice pentru activităţile sale, îndeosebi prin intermediul unui raport de activitate periodic destinat de asemenea să sugereze îmbunătăţiri în privinţa funcţionării justiţiei.

D. Asupra competenţei Consiliului Justiţiei:

a) Consiliul Justiţiei ar trebui să aibă o gamă amplă de sarcini permiţându-i să protejeze şi să promoveze independenţa judiciară şi eficienţa justiţiei, veghind în acelaşi timp la evitarea conflictelor de interese cu ocazia îndeplinirii acestor sarcini diferite;

b) selecţia, numirea şi promovarea judecătorilor ar trebui, de preferinţă, să ţină de competenţa Consiliului Justiţiei, efectuată cu toată independenţa faţă de puterea legislativă sau executivă şi cu toată transparenţa, în special pentru criteriile de selecţie a judecătorilor;

c) Consiliul Justiţiei ar trebui să se implice activ în munca de evaluare a calităţii justiţiei şi în punerea în practică a tehnicilor destinate să asigure eficienţa muncii judecătorului, fără a se substitui totuşi autorităţii judiciare competente pentru evaluarea individuală a judecătorilor;

d) Consiliul Justiţiei ar putea fi instanţa competentă în materie de deontologie; el poate primi, între altele, plângerile beneficiarilor justiţiei;

e) Consiliul Justiţiei ar putea fi organismul însărcinat cu organizarea şi controlul pregătirii, chiar dacă concepţia şi punerea în practică a programelor de pregătire revine unui centru de pregătire, cu care trebuie să coopereze pentru a garanta calitatea pregătirii iniţiale şi continue a judecătorilor;

f) Consiliul Justiţiei ar putea avea competenţe financiare extinse privind negocierea şi administrarea bugetului justiţiei precum şi competenţe privind administrarea şi gestionarea instanţelor în vederea îmbunătăţirii calităţii justiţiei;

g) Consiliul Justiţiei ar putea fi organul capabil să joace un rol direct mai amplu în protejarea şi promovarea imaginii justiţiei;

h) orice proiect de lege ce ar putea avea incidenţă asupra puterii judiciare şi independenţei judecătorilor sau asupra garanţiei de acces a cetăţenilor la justiţie ar trebui obligatoriu să fie supus, înainte de deliberarea Parlamentului, avizului Consiliului Justiţiei;

i) trebuie încurajată cooperarea dintre Consiliile Justiţiei la nivel european şi internaţional.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Subsemnata Mioara Cioranu, titulară a autorizaţiei cu nr. 2885 eliberată de Ministerul Justiţiei, certific exactitatea acestei traduceri cu textul documentului din limba franceză, care a fost vizat de mine.

1 Denumire folosită deja de Reţeaua europeană a Consiliilor Justiţiei (RECJ).

2 Adoptat de Comitetul de Miniştri cu prilejul celei de-a 740-a reuniuni, document CCJE(2001)24.

3 Situaţia detaliată în statele membre este descrisă în rapoartele experţilor (a se vedea paragraful 7) şi în răpunsurile naţionale la chestionar, care pot fi consultate pe site-ul internet al CCJE (www.coe.int/ccje).

4 Unele Consilii sunt desemnate să garanteze independenţa judecătorilor dar sunt de asemenea competente pentru procurori. CCJE a ales să se concentreze asupra rolului Consiliilor Justiţiei în privinţa judecătorilor, în conformitate cu misiunea sa generală. Aceasta nu împiedică aplicarea prezentului Aviz la Consiliile comune judecătorilor şi procurorilor, în orice caz în ce priveşte judecătorii. Posibilele întrebări referitoare la procurori nu sunt abordate în prezentul Aviz. Ele ar putea fi examinate într-o etapă ulterioară, eventual în cooperare cu Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).

5 În special Principiul I. 2.c şi Principiul VI.3.

6 A ve vedea documentul CDL-AD(2007)028.

7 Principiu elaborat deja în Avizul nr. 1(2001) al CCJE.

8 A se vedea Recomandarea nr. R(94)12.

9 CCJE nu a luat aici în calcul problema eventuală a unui Consiliu al Justiţiei format în acelaşi timp din judecători şi procurori – a se vedea de asemenea nota din josul paginii 4.

10 A se vedea de asemenea Carta europeană asupra statutului judecătorilor, principiul 1.3.

11 A se vedea, în privinţa judecătorilor desemnaţi cu activităţi de pregătire, avizul nr. 4(2003) al CCJE, paragraful 21.

12 A se vedea de asemenea Avizul nr. 4(2003) al CCJE.

13 A se vedea de asemenea Avizul nr. 1(2001) al CCJE.

14 Avizul nr. 6(2004) arată că această chestiune nu trebuie confundată cu aprecierea aptitudinilor profesionale ale judecătorilor înşişi şi că ar trebui să ţină cont de specificitatea acţiunii judiciare, pentru a nu fi asimilată celei unui serviciu public obişnuit.

15 A se vedea asupra acestui punct paragraful 71 al Avizului nr. 3(2003) al CCJE.

16 Importanţa pregătirii pentru întreţinerea şi dezvoltarea competenţelor profesionale ale judecătorilor este subliniată în numeroase documente ale Naţiunilor Unite şi ale Consiliului Europei. A se vedea Avizul nr. 4(2003) al CCJE şi Raportul Reţelei de la Lisabona asupra contribuţiei structurilor de pregătire a magistraţilor la concretizarea Avizului nr. 4(2003) al CCJE din 11.10.2006.

17 A se vedea Avizul nr. 9(2006) al CCJE.

18 Îndeosebi problema duratei procedurilor în cadrul unor litigii, încălcările cele mai curente ale drepturilor omului, volumul întârzierilor în soluţionarea dosarelor, încălcările legii care conduc în general la anularea şi modificarea deciziilor judiciare, modificările legislaţiei, vidurile juridice care provoacă diferenţele de interpretare ale dreptului, necesitatea unei armonizări a jurisprudenţei, procedurile disciplinare şi consecinţele lor.

19 A se vedea de asemenea Avizul nr. 2(2001) al CCJE.



 Top