Strasbourg, 10 Noiembrie 2006

CCJE (2006) OP 8

Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)

Opinia nr. 8 prov (2006) a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni spre atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cu privire la “rolul judecătorilor în protecţia domniei legii şi a drepturilor omului în contextul terorismului”

Această opinie a fost adoptată de CCJE la cea de-a 7-a întâlnire

(Strasbourg, 8-10 Noiembrie 2006).

Acest document poate fi supus unei revizuiri editoriale.


A.   INTRODUCERE

1.    Context general

1.         Pentru a implementa Planul de acţiune adoptat la cel de-al treilea summit al Şefilor de stat şi Guvern din cadrul Consiliului Europei[1], invitând statele europene să asigure o protecţie eficientă a drepturilor omului în timp ce intensifică lupta împotriva terorismului, Comitetul de Miniştri a însărcinat Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni cu misiunea de a adopta în 2005 o Opinie cu privire la rolul judecătorului şi echilibrul dintre protecţia publicului şi a dreptulurilor omului şi lupta împotriva terorismului.[2]

2.         Consiliul Europei a întreprins eforturi deosebite în lupta împotriva terorismului, pentru a ajunge la un echilibru între apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale şi securitatea publică. Acţiunile Consiliului Europei sunt bazate pe trei obiective:

3.         Această acţiune specifică s-a materializat într-un număr de instrumente legale ale Consiliului Europei, care inter alia sunt următoarele :

4.         În contextul acestei Opinii, CCJE face de asemenea referire la instrumentele internaţionale relevante ale Uniunii Europene (vezi în mod special Planul de Acţiune UE privind combaterea terorismului)[3] şi ale Naţiunilor Unite, şi inter alia:

5.         Întrucât unele dintre dispoziţiile acestor documente sunt relevante în acest context specific, CCJE doreşte, de asemenea, să amintească Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949:

6.         În plus, CCJE mai doreşte să amintească Opinia sa nr. 6 (2004) privind dreptul al un proces echitabil într-un timp rezonabil şi rolul judecătorului în procesele care au în vedere şi mijloacele de soluţionare alternativă a conflictelor şi Opiniaa Nr. 7 (2005) privind justiţia şi societatea.

B.   Concilierea drepturilor omului cu necesitatea de a adopta măsuri împotriva terorismului

7.         Consiliul Europei a subliniat deja, în câteva ocazii, faptul că lupta împotriva terorismului este posibilă în condiţiile respectării drepturilor omului.

8.         Cu acest scop, în iulie 2002, Comitetul Miniştrilor a adoptat[4] Liniile directoare privind drepturile omului şi lupta împotriva terorismului. Aceste linii directoare afirmă obligaţia statului de a proteja pe oricine împotriva terorismului, reiterând în acelaşi timp necesitatea de a evita măsurile arbitrare şi de a se asigura că toate măsurile luate pentru combaterea terorismului sunt legale şi că tortura este interzisă.

9.         Cadrul legal transpus în aceste linii directoare priveşte, în mod special, colectarea şi procesarea datelor personale, măsuri care interacţionează cu intimitatea, arestul, reţinerea şi arestarea preventivă, cu procedurile legale, extrădarea şi compensarea victimelor.

10.       Urmărind acest scop, în martie 2005, Comitetul de Miniştri a adoptat[5] Liniile directoare privind protecţia victimelor actelor teroriste, recunoscând suferinţa acestora şi necesitatea de a le sprijini.

11.       Experienţa de zi cu zi şi evenimentele curente au arătat că, în timp ce terorismul nu este o problemă nouă, recent a atins o scală internaţională fără precedent. Lupta împotriva terorismului este o provocare specifică şi foarte dificilă pentru state şi pentru agenţiile de aplicare a legii şi în mod subsecvent pentru sistemele judiciare care trebuie să reacţioneze cu creativitate, în cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

12.       Nu există nici un conflict evident între terorism şi exerciţiul individual al drepturilor şi libertăţilor, întrucât terorismul nu numai că pune serios în pericol drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la viaţă şi integritate corporală şi subminează principiile domniei legii şi ale democraţiei pluraliste, dar este de asemenea posibil să determine statele să impună restricţii care ele însele pot fi în detrimentul drepturilor fundamentale, dacă nu se are grijă grijă în acest sens.

13.       În acest cadru, CCJE a considerat adecvat, ca organism compus numai din judecători, să examineze rolul judecătorului în protecţia domniei legii şi a drepturilor omului în contextul terorismului.

14.       CCJE consideră că judecătorul, însărcinat cu dubla răspundere de a traspune legea şi de a proteja drepturile şi libertăţile individuale, trebuie să aibă un rol esenţial în cadrul legal creat de state şi trebuie să îi fie conferite toate puterile necesare pentru a-şi aduce la îndeplinire aceste  atribuţii.

15.       CCJE consideră că, în situaţia în care terorismul este privit ca generând o situaţie specifică care justifică măsuri temporare şi specifice care limitează anumite drepturi datorită pericolului dopsebit pe care îl impune, aceste măsuri trebuie determinate prin lege, să fie necesare şi proporţionale cu scopurile unei societăţi democratice (vezi, în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, articolul 10 alin.2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, în general, principiul 3 din Liniile Directoare privind drepturile omului şi lupta împotriva terorismului) şi să fie supuse scrutinului şi controlului cu privire la legitimitatea lor, de către acei judecptori care, potrivit tradiţiilor legale ale statelor, au în mod obişnuit competenţă în domeniul dreptului în cauză (instanţe civile, penale sau administrative – în opoziţie cu tribunalele excepţionale care funcţionează în afara sistemului judiciar obişnuit – vezi de asemenea paragrafele 16, 33-34 şi 42, precum şi următorul).

16.       Aceste măsuri nu pot în nici un caz să încalce drepturile şi libertăţile cetăţenilor într-o asemenea măsură încât principiile de bază ale societăţilor democratile să fie ele însele în pericol.

17.       În considerarea celor de mai sus, este adecvat să fie examinate implicaţiile măsurilor care pot fi adoptate în cadul dreptului administrativ (partea B) şi a dreptului penal (partea C) în lupta împotriva terorismului, şi, de asemenea, rolul judecătorului în protecţia libertăţii de exprimare (partea D).

B. MĂSURI DE DREPT ADMINISTRATIV

18.       În efortul lor de a a-şi îndeplini obligaţia de protejare a populaţiei prin prevenirea actelor teroriste, statele pot, prin intermediul autorităţilor lor administrative să adopte măsuri distincte de sancţiunile penale aplicate infracţiunilor de terorism deja comise.

19.       Deportarea străinilor, cerinţele de acordare a vizelor şi de acordare a permiselor de rezidenţă, controalele de identitate, interzicerea asociaţiilor, interzicerea adunărilor, înregistrarea, instalarea de camere video şi monitorizarea activităţilor prin intermediul tehnologiei informatice sunt toate exemple de astfel de măsuri preventive.

20.       Asemenea măsuri preventive – precum măsurile penale – cer să fie menţinut un echilibru între obligaţia de protejare a oamenilor împotriva actelor teroriste şi obligaţia de apărare a drepturilor omului.

21.       Judecătorii ar trebui să aibă un rol foarte important în asigurarea faptului că un astfel de echilibru este menţinut în mod corespunzător. Desigur, este primordial pentru state să adopte şi pentru autorităţile administrative să aplice măsurile necesare pentru păstrarea acestui echilibru. Atunci când instanţele vor lua în considerare legislaţia adoptată pentru a combate ameninţările teroriste, o astfel de legislaţie, precum şi acţiunile administrative trebuie să fie supuse scrutinului şi revizuirii judiciare pentru a se asigura că sunt legale, necesare şi proporţionale.

22.       În acest context, instrumentele legale internaţionale şi europene trebuie respectate, inclusiv obligaţiile care reies din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Protecţia securităţii naţionale se poate concretiza în restricţia unor drepturi individuale prevăzute de Convenţie[6].

23.       Măsurile preventive împotriva terorismului trebuie, cu toate acestea, să nu încalce niciodată drepturile fundamentale precum dreptul la viaţă (articolul 2 CEDO) sau interzicerea torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (articolul 3 CEDO).

24.       În ceea ce priveşte articolul 3, CCJE notează că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că terorismul nu poate justifica derogarea de la interzicerea absolută a torturii sau a tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei.[7] Curtea a pus în vedere că, evaluând dacă există un risc real de încălcare a articolului 3 al CEDO în cazurile de extrădare, faptul că persoana este percepută ca un pericol pentru siguranţa naţională a statutului nu este o consideraţie materială.[8]

25.       Accesul efectiv la controlul judiciar al actelor administrative menite să prevină terorismul ar trebui să fie asigurat astfel cum este prevăzut de Recomandarea Rec (2004) 20 a Comitetului de Miniştri a statelor membre privind controlul judiciar al actelor administrative.[9] Pentru a fi incident articolul 13 CEDO, remediul ar trebui să existe indiferent dacă persoana în cauză este privită ca un pericol pentru siguranţa naţională.[10]

26.       Controlul judiciar conţine controlul oricărei încălcări a legii, control realizat de către acei judecători care, potrivit tradiţiilor legale ale unora dintre state, au în mod normal competenţă în materia vizată (pentru aceasta şi cerinţele subsecvente, vezi Rec (2004) 20 menţionată în paragraful 24). Curtea – de obicei o instanţă civilă sau administrativă – ar trebui să fie în poziţia de a examina situaţia de fapt şi de drept şi nu ar trebui să fie ţinută de constatarea situaţiei de fapt de către autorităţi.

27.       Dreptul la un proces echitabil ar trebui în mod special garantat (art. 6 CEDO). Acest fapt implică inter alia că va exista egalitate de mijloace între părţile unui proces şi că procedura este interogatorie.

28.       Dreptul la un proces echitabil presupune ca toate probele admise de instanţă să fie în principiu puse la dispoziţia părţilor pentru a putea aduce argumente contra.[11] Întrebarea este însă, în ce măsură limitarea accesului la documente, martori şi alte surse ale probatoriului poate fi admisă, dacă este vorba în speţă de considerente de securitate. Atunci când accesul la probe este acordat avocaţilor şi nu părţilor personal, întrucât expunerea directă către persoanele implicate a surselor de probă poate periclita interesul public, se ridică întrebări deosebit de dificile, dacă nu cumva este vorba despre o limitare substanţială a remediului efectiv şi a apărării.[12] Oricare ar fi soluţia în ceea ce priveşte accesul la probe al părţilor şi al avocaţilor apărării, CCJE consideră că nu trebuie aplicată nici o limitare judecătorului care trebuie să aibă acces direct şi personal la documente, martori şi alte probe, pentru a permite instanţei să evalueze toate faptele relevante şi astfel să se pronunţe asupra unui remediu efectiv (articolul 13 CEDO).

29.       Principiul menţionat mai sus este de asemenea aplicabil deciziilor privind extrădarea sau deportarea unui străin sau refuzul unui permis de şedere sau a oricărei alte forme de protecţie (de exemplu statutul de refugiat sau protecţia subsecventă), dacă există acuzaţii privind un pericol terorist.

30. Deşi articolul 6 CEDO nu este aplicabil în ceea ce priveşte extrădarea şi deportarea străinilor[13], dreptul la un proces echitabil trebuie să fie de asemenea respectat cu privire la aceste măsuri (vezi Recomandarea Rec (2004) 20, paragraful 4).

31. CCJE consideră că atribuţii similare de supervizare judiciară ar trebui garantate efectiv şi în ceea ce priveşte aplicarea limitărilor libertăţii de circulaţie în cazul procedurilor în curs de soluţionare pentru extrădare şi deportare. În plus, controlul condiţiilor unor astfel de limitări ar trebui să fie garantat în mod similar pentru condiţiile de detenţie.

32.       În orice caz, nici o acţiune cu urmări ireversibile nu poate fi luată în timp ce procesul se află în curs de soluţionare.[14] Acest lucru presupune că o deportare în cursul procesului nu este niciodată adminisibilă, dacă drepturi absolute precum cele protejate de articolul 2 sau articolul 3 din CEDO se află în pericol. [15] Interese de ordine publică sau securitate naţională – precum cele menţionate în articolul 1 al Protocolului nr.7 al CEDO din 22 noiembrie 1984 – sunt imateriale, dacă drepturi absolute sunt implicate.

33.       CCJE consideră că, datorită sarcinii delicate de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, supravegherea tuturor măsurilor de drept administrativ privind extrădarea străinilor (precum şi supravegherea lor provizorie), cerinţele de acordare a vizei, controalele de identitate, interzicerea asocierii, interzicerea adunărilor, înregistrarea, instalarea de camere video, percheziţia persoanelor prin intermediul tehnologiei informatice, ar trebui să cadă în sarcina instanţelor ordinare (inclusiv a instanţelor administrative) formate din judecători profesionişti, înfiinţate prin lege, cu garanţii depline de independenţă.

34.       Sarcina de a furniza un remediu efectiv poate fi încredinţată numai sistemelor judiciare ordinare şi/sau  judecătorilor, întrucât sunt formate în conformitate cu tradiţiile legale ale statelor, având cunoştiinţe specializate (e.g. judecătorii adminstrativi – vezi paragraful 26 de mai sus ).

C.   MĂSURI DE DREPT PENAL

35.       Necesitatea de a răspunde actelor de terorism prin măsuri de drept penal a fost afirmată de mult timp în textele Consiliului Europei (vezi Recomandarea 703 (1973) a Adunării Parlamentare cu privire la terorismul internaţional); un asemenea răspuns atrage adoptarea de către state a măsurilor corespunzătoare privind dreptul substanţial (a); partea (b) va fi dedicată rolului neschimbat al judecătorului în procesele penale în care se judecă terorismul.

a)         Dreptul substanţial

36.       Multe state au inclus infracţiunea specifică de "terorism" în legile lor penale naţionale, reflectând astfel o dorinţă comună exprimată în diverse intrumente internaţionale ale Naţiunilor Unite, ale Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene.

37.       Având în vedere gravitatea infracţiunilor care sunt considerate terorism, precum şi consecinţele procedurale care rezultă din acestea, este important ca principiile de bază ale dreptului penal să fie aplicabile infracţiunilor de terorism asemenea oricărei alte infracţiuni şi ca elementele unei asemenea infracţiuni să fie clar şi precis definite.

38.       Conformitatea cu aceste criterii este esenţială, nu numai pentru dovedirea vinovăţiei în infracţiunile care implică un atac direct asupra persoanelor şi bunurilor, dar, de asemenea şi în orice altă situaţie în care legislaţiile naţionale clasifică anumite alte fapte, precum pregătirea sau finanţarea activităţilor teroriste, ca terorism.

39.       Întrucât terorismul nu ţine cont de frontierele naţionale, răspunsul legal al statelor la terorism trebuie să fie internaţional. Instrumentele legale internaţionale care există în domeniu furnizează o bază normativă comună pentru lupta împotriva terorismului. Dacă comunitatea internaţională ar crea definiţii comune ale infracţiunilor de terorism conform standardelor articolului 7 CEDO, judecătorii naţionali ar fi sprijiniţi, în special în domeniul cooperării interstatale (de exemplu în legătură cu schimbul de informaţii şi asistenţa judiciară). Judecătorii, ca interpreţi ai legii, ar trebui – în ceea ce îi priveşte – să ţină cont de dimensiunea internaţională a fenomenului atunci când aplică legea.

b)         Rolul judecătorului rămâne neschimbat în procesele penale de judecare a terorismului

40.       În contextul dreptului penal, judecătorii au de asemenea un rol central în asigurarea faptului că un echilibru adecvat este menţinut, atât în ceea ce priveşte dreptul substanţial, cât şi dreptul procedural, între necesitatea de a descoperi şi urmări infracţiunile de terorism şi apărarea drepturilor omului ale celor suspectaţi sau acuzaţi de astfel de infracţiuni.

41.       Având în vedere necesităţile menţionate mai sus, pot fi ridicate unele probleme privind rolul judecătorului în procesul de judecare a terorismului.

i) Refuzul tribunalelor excepţionale

42.       CCJE remarcă că un răspuns aproape universal al statelor europene la cerinţa de a asigura un echilibru între securitatea împotriva terorismului şi apărarea drepturilor omului, a fost refuzul de a înfiinţa tribunale extraordinare (vezi paragraful 15 de mai sus), ca o reacţie la ameninţarea actuală impusă de terorism.

43.       Statele ar trebui să aibă încredere în structurile lor judiciare existente pentru a asigura acest echilibru – în conformitate cu legea general aplicabilă în statele democratice, inclusiv convenţiile internaţionale şi în special Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

44.       CCJE consideră că rolul judecătorului în cauzele privind actele teroriste nu trebuie să difere de rolul pe care judecătorul îl are în judecarea oricăror altor infracţiuni şi că natura acestor infracţiuni nu justifică o derogare de la regulile obişnuite care guvernează competenţa instanţelor.

45.       Cu toate acestea, importanţa terorismului sugerează că infracţiunile din aceeaşi categorie ar trebui judecate de către instanţele care au competenţa de a audia şi soluţiona cele mai grave infracţiuni, atunci când această competenţă este împărţită între instanţele naţionale.

46.       CCJE recunoaşte că circumstanţele şi necesităţile locale privind securitatea judecătorilor pot uneori justifica recurgerea la instanţe specializate competente pentru judecarea terorismului.

47.       În orice caz, este important ca aceste instanţe speciale să fie alcătuite din judecători independenţi, membri ai sistemului judiciar în conformitate cu paragraful 15 de mai sus şi care să aplice reguli procedurale obişnuite respectând întru totul dreptul la apărare şi, în principiu, dreptul la o audiere publică, astfel încât echitatea procesului să fie în toate cazurile garantată.

48.       Este necesar să fie evitate situaţiile în care pe de o parte, cei care investighează infracţiunile de terorism au o experienţă specifică în acest domeniu, iar, pe de altă parte, judecătorii şi procurorii să întâmpine dificultăţi datorită lipsei de informaţii şi cunoştinţe.

49.       Formarea profesională a judecătorilor trebuie să abordeze toate domeniile de drept penal şi financiar relevante pentru înţelegerea activităţilor teroriste, şi trebuie să implice o dimensiune internaţională cu scopul de a promova crearea de reţele judiciare care sunt esenţiale pentru schimbul de informaţii şi alte forme de cooperare transfrontalieră.

50.       Iniţiativele de pregătire ar trebui să aibă de asemenea scopul de a pune accent pe funcţia deosebită pe care o au judecătorii, care trebuie întotdeauna să păstreze un echilibru între necesitatea de reprimare a infracţiunilor şi respectul drepturilor fundamentale chiar şi atunci când este vorba despre activităţile teroriste.

ii) Rolul judecătorului în cursul investigaţiilor

51.       CCJE consideră că, indiferent de gravitatea infracţiunilor, instanţele ar trebui, în orice fază a cercetărilor, să se asigure că restricţionările drepturilor individuale să fie limitate la acele acţiuni strict necesare pentru protejarea interesului public.[16] Instanţele ar trebui să evalueze valabilitatea şi legitimitatea probelor adunate de către organele de cercetare şi să aibă puterea legală de a refuza probele obţinute ca urmare a torturii sau tratamentelor inumane sau degradante, sau prin încălcarea dreptului la apărarea sau prin alte acţiuni ilegale. Instanţele ar trebuie să se asigure că deciziile privind cercetarea sunt în conformitate cu regulile unui proces echitabil şi a egalităţii de arme.

52.       Deşi cercetările sunt efectuate în unele state de către servicii speciale de informaţii, care sunt un instrument esenţial de investigare şi prevenire a infracţiunilor, activităţile unor astfel de servicii de infromaţii trebuie să nu aibă loc cu încălcarea legilor aplicabile şi trebuie să fie supuse controlului democratic conform cerinţelor CEDO[17].

Comisia Veneţia (Zalar) CDL Inf 98/6: servicii de securitate

53.       CCJE consideră că toate dispoziţiile de îngheţare, sechestru sau confiscare a bunurilor, menite să prevină finanţarea terorismului, ar trebui să fie prevăzute expres de lege şi, să fie supuse autorizării de către instanţe şi supravegherii regulate, întrucât pot încălca grav dreptul la intimitate şi dreptul de proprietate.

54.       Consiliul Europei a adoptat Recomandarea Rec (2005) 10 a Comitetului de Miniştri privind „tehnicile speciale de investigare” în cazul infracţiunilor grave, inclusiv actele de terorism.[18]

55.       Această recomandare subliniază faptul că utilizarea tehnicilor speciale de investigare este o unealtă crucială în contextul luptei împotriva infracţiunilor grave, comise efectiv sau aflate în faza de pregătire, dar, stipulează totodată că se poate recurge la asemenea tehnici în cadrul şi în condiţiile prevăzute expres de lege, sub supravegherea adecvată a autorităţilor judiciare sau a altor „autorităţi independente”. CCJE se îndoieşte că supravegherea poate fi încredinţată în competenţa „instituţiilor independente”, altele decât acei judecători care, conform tradiţiilor legale din unele state, au în mod obişnuit competenţă în materia de drept vizată (vezi paragraful 16 de mai sus; conceptului de „instituţii independente” îi lipseşte precizia şi nu garantează echitatea procesului cerută de articolul 6.1 CEDO.

56.       CCJE consideră că astfel de tehnici speciale de investigare trebuie să respecte principiile legalităţii şi proporţionalităţii, că trebuie în orice caz privite ca măsuri provizorii şi că aplicarea acestora trebui să fi supravegheată în mod regulat (inclusiv, în principiu, o autorizare prealabilă) de către instanţa competentă.

iii) Rolul judecătorului pe timpul deţinerii (arestării preventive)

57.       CCJE aminteşte că prevederile articolului 5 paragrafele 3 şi 4 din CEDO vor fi respectate şi în cazul deţinerii în timpul procesului în curs de desfăşurare sau ca urmare a condamnării persoanelor acuzate de terorism.[19] Detenţia este o sancţiune impusă de instanţă persoanelor a căror vinovăţie a fost stabilită. Cu toate acestea, în cazuri excepţionale, persoanele pot fi deţinute înainte ca o decizie să fie luată, ca o măsură preventivă (reţinere, refuzul de eliberare pe cauţiune, ambele înainte sau în cursul procesului).

Arestarea suspecţilor

58.       În privinţa reţinerii sau a arestării anterior unei decizii care să stabilească vinovăţia, practica diferă de la stat la stat cu privire la măsurile care restricţionează drepturile omului. Astfel, în timp ce anumite ţări au extins perioada de reţinere în arestul poliţiei, în cauzele de terorism, sau chiar arestarea la cerere, pe care legea o prevede, altele nu intenţionează să deroge de la prevederile legii ordinare.

59.       Întrucât libertatea de circulaţie este unul dintre drepturile fundamentale ale statelor democratice, CCJE consideră nu numai că măsurile de natură să aducă atingere exerciţiului acestui drept trebuie prevăzute expres de lege, dar şi că judecătorii – în capacitatea lor de garanţi ai libertăţilor fundamentale – trebuie să aibă sarcina de a superviza măsurile de reţinere şi arestare dispuse înainte ca vinovăţia să fie stabilită.

60.       Această supraveghere implică faptul că judecătorul va putea să verifice exsitenţa condiţiilor legale şi de fapt pentru detenţie (inclusiv şi verificarea suspiciunilor, pe baza acuzaţiilor care trebuie de îndată aduse la cunoştinţa persoanei reţinute), pentru a se asigura că demnitatea personală şi dreptul la apărare sunt garantate şi pentru ca restricţiile acestor drepturi impuse de natura faptelor să fie strict proporţionale cu scopul ce doreşte a fi atins şi să nu aibă efecte ele însele asupra principiului dreptului la apărare, precum şi pentru a testa că persona deţinută nu este supusă torturii sau vreunui tratament inuman sau degradant, pentru a declara măsurile de detenţie secrete sau nelimitate ca durată sau care nu permit înfăţişarea în faţa instanţei, ca fiind ilegale (revenind judecătorului atribuţia de a stabili perioada de deţinere). Dacă, în îndeplinirea acestor funcţii, judecătorul află că o persoană este posibil să fi fost supusă unui arest, detenţie sau trasportare secrete, ar trebui să sesizeze autorităţile competente cu cercetarea penală.

Detenţia post-condamnatorie

61.       În ceea ce priveşte detenţia persoanelor a căror vinovăţie a fost stabilită, CCJE consideră că seriozitatea infracţiunilor de terorism nu justifică nici o derogare de la regulile generale stabilite de lege în domeniul procedurilor penale şi a măsurilor de deţinere; în special, nu poate fi autorizat un judecător să aplice o pedeapsă penală conform standardelor care derogă de la regulile generale.

Condiţiile de detenţie

62.       Această Opinie nu este dedicată discuţiilor despre condiţiile de detenţie, deşi această chestiune merită o examinare viitoare într-o Opinie a CCJE[20]. acest subiect reflectă dificultatea în întrunirea cerinţelor privind atât drepturile omului, cât şi protecţia interesului public. În multe state există o mare tentaţie în a da o prioritate automată problemelor de securitate, care poate genera un risc de abuz.

63.       CCJE, doar pentru scopurile curente, atrage atenţia asupra Recomandării Rec(2006)2 a Comitetului de Miniştri privind Regulile Europene de Încarcerare, adoptată la 11 ianuarie 2006.

64.       Persoanelor deţinute ca suspecţi terorişti ar trebui să le fie garantat accesul prompt la asistenţă judiciară a unui avocat la alegere, oriunde ar fi arestaţi. Instanţele ar trebui fie capabile de a garanta o eliberare adecvată şi de a emite mandate corespunzătoare pentru a se asigura că toate persoanele deţinute nu sunt supuse tratamentelor inumane sau degradante şi, în acest scop, ar trebui să fie capabili (dacă decid în acest sens, din oficiu) să inspecteze orice loc de detenţie şi să aibă acces liber la orice deţinut.

iv) Rolul judecătorului în protejarea martorilor, victimelor şi colaboratorilor justiţiei

65.       Procesele de judecare a infracţiunilor de terorism sunt deseori bazate pe declaraţiile persoanelor care au legături strânse cu grupările teroriste şi care sunt mai vulnerabile decât alţii la folosirea intimidării împotriva lor şi a oamenilor din jurul lor; acest fapt ridică problema protecţiei acestor persoane.

66.       Victimele actelor teroriste ar trebui să fie protejate împotriva presiunilor sau ameninţărilor care le-ar putea împiedica să apară în faţa instanţelor.

67.       Protecţia martorilor s-ar dovedi dificilă pe o scară pur naţională, date fiind condiţiile din ţara unde aceştia se află. Cooperarea internaţională în conformitate cu standardele care au fost deja impuse în domeniu, este aşadar necesară[21].

68.       Un judecător trebuie să găsească echilibru între necesitatea de protejare a martorilor/victimelor infracţiunilor şi dreptul pârâtului la un proces echitabil. Acest echilibru ridică dificultăţi atunci când martorii şi victimele se află sub un program de protecţie, caz în care, contactul dintre suspecţi şi/sau avocaţii apărării poate fi împiedicat, chiar şi în cursul procesului.

69.       CCJE sugerează că, de vreme ce rolul judecătorului include asigurarea deplină a dreptului la apărare şi egalitatea armelor, judecătorii – în cauzele în care martorii sunt absenţi la înfăţişări sau sunt anonimi şi prin urmare acuzatul nu are posibilitatea de a-i interoga – ar trebui să nu îşi întemeieze condamnarea doar şi într-o măsură decisivă pe declaraţiile martorilor şi investigatorilor.

70.       În continuare există provocări pentru sistemele judiciare atunci când lupta împotriva terorismului este bazată pe elemente obţinute prin intermediul serviciilor secrete (care implică deseori  servicii secrete tranfrontaliere. Protejarea surselor, martorilor şi a membrilor serviciilor secrete este aşadar la mijloc. CCJE consideră că în acest domeniu principii similare celor menţionate în paragraful 69 trebuie aplicate.

71.       Pe de altă parte, CCJE consideră că judecătorul ar trebui să ia de asemenea în calcul şi prevederile legale internaţionale, inclusiv legislaţia anti terorism, apărând situaţia victimelor infracţiunilor grave, în special când există martori în cauză. Depinde de judecător să se asigure în fiecare etapă a procedurii că toate măsurile eficiente sunt luate pentru ca presupusele victime să-şi exercite pe deplin drepturile lor, respectând în acelaşi timp drepturile  acuzatului. Atunci când puterea relevantă nu este acordată altor autorităţi sau în cazurile în care aceste autorităţi nu reuşesc să adopte măsuri adecvate, judecătorul ar trebui să poată asigura siguranţa victimelor, protecţia familiei acestora şi a vieţii lor intime, accesul la justiţie şi tratamentul echitabil, precum şi asistenţa judiciară gratuită. Aceste atribuţii nu trebui să fie supune nici unei limitări nerezonabilă de către alte organe ale statului, din motive financiare sau de altă natură.

72.       CCJE sugerează de asemenea, că, atunci când condiţiile specifice prevăzute de lege sunt întrunite, victimei să îi fie acordate despăgubiri corespunzătoare, de exemplu de la stat sau ca urmare a confiscării proprietăţii făptuitorilor pentru a fi folosite în vederea despăgubirii victimelor.[22]

73.       În final, CCJE subliniază că este necesar ca statul să asigure siguranţa organelor de cercetare, a judecătorilor şi a personalului judiciar implicat în soluţionarea cazurilor de terorism.

D.   THE ROLE OF THE JUDGE IN THE PROTECTION OF FREEDOM OF EXPRESSION AND OTHER RIGHTS AND FREEDOMS

74.       Terorismul afectează bazele democraţiei.

75.       În ciuda intensificării activităţilor teroriste, CCJE consideră că judecătorul naţional ar trebui întotdeauna să respecte principiile de bază ale supremaţiei legii, care sunt esenţiale în societatea democratică, înclusiv libertatea de exprimare şi alte drepturi individuale. Întrucât lupta împotriva terorismului nu trebuie să conducă niciodată la subminarea valorilor şi libertăţilor pe care teroriştii încearcă să le distrugă, este vital pentru democraţii ca instanţele să rămână celşe care garantează linia crucială de demarcaţie între o societate democratică şi o societate care răspunde la aceste atacuri utilizând metodele care prin ele însele suprimă libertatea de exprimare sau încalcă alte drepturi şi libertăţi fundamentale, precum drepturile minorităţilor sau libertăţile politice.

76.       În cadrul discuţiilor privind rolul judecătorului, ca interpret al legii, în procesul de identificare a conduitelor ce cad sub incidenţa definiţiei de terorism, CCJE va face referire la, de exemplu, Decizia Cadru a Consiliului 2002/475/JAI prin care Uniunea Europeană a cerut statelor membre să trateze infracţiunile de terorism şi să incrimineze o listă de infracţiuni naţionale, care, dată fiind natura sau contextul lor, pot afecta grav un stat sau o organizaţie internaţională atunci când sunt săvârşite cu scopul de intimida serios o populaţie sau să constrângă pe nedrept un Guvern sau o organizaţie internaţională să întreprindă sau să se abţină de la întreprinderea unei acţiuni, sau să destabilizeze sau să distrugă grav structurile politice, constituţionale, economice si sociale fundamentale ale unui stat sau ale unei organizaţii internaţionale”. Statelor membre le-a fost de asemenea solicitat să incrimineze actele internaţionale de „conducere a unui grup terorist” sau de participare la activităţile sale...având în vedere că o astfel de participare va contribui la activităţile sale infracţionale şi de a incrimina instigarea şi complicitatea sau înlesnirea sau în general tentativa de săvârşire a oricăror infracţiuni la care ne-am referit mai sus.

77.       Cu toate acestea, Decizia cadru notează că nimic din conţinutul său nu trebuie interpretat ca fiind menit să reducă sau să restricţioneze drepturile şi libertăţile fundamentale (inclusiv dreptul de asociere, libertatea de exprimare, dreptul de a face parte din sindicate, dreptul la grevă şi demonstraţie etc);  articolul 5 prevede de asemenea că sancţiunile ce urmează a fi impuse nu trebuie să fie doar eficiente, dar şi proporţionale. CCJE împărtăşeşte o asemenea abordare.

78.       În special, CCJE înţelege şi acceptă necesitatea şi îndatorirea statelor de a asigura o societatea liberă şi sigură, dar consideră că acest lucru trebuie obţinut prin intermediul legii şi a aplicării sale corecte, fără sacrificarea libertăţilor fundamentale.

79.       Probleme specifice sunt ridicate de voci care caută să justifice terorismul ca o reacţie la oprimarea politică, ideologică, religioasă şi economică în anumite zone ale lumii. De vreme ce în unele cazuri acest comportament poate reprezenta un pericol pentru societăţile democratice, interzicerea expresiilor de laudă sau glorificare (Apologia terorismului) a devenit astfel, în ultima vreme, un răspuns adiţional semnificativ la ameninţarea terorismului.

80.       O distincţie clară există în principiu între declaraţii şi alte comportamente reprezentând exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, deşi motivate politic şi instigarea, încurajarea, sprijinul şi lauda nelegitime a actelor de terorism. Această distincţie trebuie făcută în primul rând de către puterile legislative şi aplicate de către executiv, dar modalitatea în care este făcută şi aplicată trebuie să rămână susceptibilă de revizuire de către instanţe. În timp ce instanţele într-o democraţie pot şi ar trebui să aibă în vedere părerile altor ramuri ale statului, au o îndatorire independentă de a evalua necesitatea şi proporţionalitatea măsurilor care pot aduce atingere drepturilor fundamentale garantate de constituţia naţională sau de către Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

81.       Infracţiunile de terorism ar trebui definite de către lege şi supuse legii penale ordinare. Stabilirea dacă o anumită activitate contravine legii ar trebui de asemenea să fie realizată de către instanţele de drept comun, în conformitate cu supremaţia legii şi cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi pe baza probelor obţinute prin mijloacele admise, care nu implică presiuni necuvenite. Instanţele pot adopta măsuri preventive disponibile în dreptul civil sau penal pentru interzicerea şi restrângerea pregătirii şi diseminării materialelor a căror editare sau utilizare ar implica sau incita la săvârşirea infracţiunilor de terorism.

82.       Judecătorii se confruntă cu decizii dificile şi uneori contradictorii atunci când trebuie să stabilească daca legislaţiile naţionale se conformează cu drepturile şi libertăţile fundamentale şi atunci când stabilesc dacă o anumită conduită constituie infracţiune de terorism în cadrul unei asemenea legislaţii. Dificultăţile pot fi şi mai mari când problema care se pune este dacă cuvintele sau comportamentul pot constitui o instigare ilegală de a comite un act terorist sau o laudă a terorismului. Practica arată de asemenea că judecătorii, pe baza definiţiilor actuale ale terorismului la nivel naţional şi internaţional, se pot confrunta cu dificultăţi în stabilirea dacă anumite acţiuni politice violente, de obicei comise sau care urmează a fi comise în străinătate, şi/sau finanţarea lor sau formarea sau recrutarea în vederea comiterii unor astfel de infracţiuni ar trebui privite ca activităţi teroriste sau nu, cum este cazul unor situaţii care implică autoapărare individuală sau colectivă conform art. 51 din Carta Naţiunilor Unite.

83. Cazurile de terorism, mai ales cele care ridică dificultăţile sus menţionate, sunt de obicei urmărite îndeaproape de public şi de mass-media, de obicei cu criticism şi generează dezbateri privind deciziile judiciare. Eforturile statelor de a preveni terorismul a dus la incriminarea anumitor acte pentru care elementele infracţiunii pot duce la încălcarea graniţei dintre catalogarea unei fapte ca infracţiune şi exprimarea liberă a opiniilor politice. CCJE consideră că decizia statelor de a conferi instanţelor responsabilitatea acestei distincţii obligă  ca procesele să se desfăşoare într-o atmosferă calmă.

84. Astfel, atât politicienii, cât şi mass-media trebuie să se abţină de la a presa sau a ataca judecătorii, mai departe decât a critica legitim. Este datoria unui organism independent de a reacţiona la asemenea atacuri (a se vedea Opinia CCJE nr. 6, paragraful C13). CCJE consideră că sistemul judiciar trebuie să asigure că procesele sunt conduse de judecători profesionişti; acţiuni de pregătire adecvate vor ajuta judecătorii să înţeleagă mai bine conceptul de terorism, preucm şi contextul social, politic şi istoric.

85. Mesajul de bază este că ameninţările la adresa securităţii şi a regulii de drept ridicate de terorism nu pot genera luarea de măsuri care pot aduce atingeri valorilor fundamentale democratice, drepturilor omului sau principiilor de drept. Acest mesaj, dacă va fi implementat, va reduce riscul ca luarea de măsuri pentru combaterea terorismului vor duce la crearea de noi tensiuni sau chiar vor promova terorismul. Acest mesaj trebuie să fie înţeles şi acceptat în cadrul sistemelor democratice de public, politicieni, mass-media şi instanţe.

SUMARUL RECOMANDĂRILOR ŞI CONCLUZIILOR

În lumina celor menţionate mai sus, CCJE recomandă statelor:

  1. să se consulte cu reprezentanţii sistemului judiciar atunci când elaborează o lege care va afecta drepturile fundamentale şi procedurale şi să se asigure că orice măsuri administrative sau represive care se vor lua, care pot afecta drepturile omului în lupta împotriva terorismului , să fie controlate de o autoritate judiciară independentă;
  2. să refuze înfiinţarea de tribunale excepţionale sau adoptare unei legislaţii incompatibile cu drepturile recunoscute pe plan internaţional, fie în contextul acţiunilor administrative menite să prevină actele de terorism, fie în contextul unui proces penal;
  3. să se asigure că principiile fundamentale ale dreptului penal se aplică în acelaşi fel actelor de terorism ca şi altor infracţiuni, iar elementele constitutive ale acestor infracţiuni sunt clar precizate şi definite;
  4. să faciliteze cooperarea internaţională în lupta împotriva terorismului, mai ales pentru elaborarea, sub auspiciile unei organizaţii internaţionale, a unei definiţii a terorismului şi a infracţiunilor corelate;
  5. să garanteze securitatea martorilor şi a victimelor actelor de terorism, ca şi a investigatorilor, judecătorilor şi altui personal judiciar implicat în aceste cazuri;

CCJE recomandă de asemenea autorităţilor judiciare naţionale:

  1. aprofundarea înţelegerii aspectelor privind terorismul, contextul politic, social şi istoric al acestuia, precum şi cunoaşterea aprofundată a instrumentelor legale naţionale şi internaţionale relevante;
  2. în exercitarea funcţiei de interpretare  a dreptului şi de garantare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, să se asigure, pe de o parte, că infracţiunea de terorism (inclusiv incitarea, pregătirea pentru realizarea unor asemenea acte sau finanţarea comiterii unor asemenea acte) concordă cu obiectivele stabilite de legiuitor, şi, pe de altă parte, că nu se abuzează de cercetarea actelor de terorism şi că protejarea interesului public este conformă cu drepturile şi libertăţile fundamentale;
  3. asigurarea constantă a balanţei dintre nevoia de a proteja martorii şi victimele actelor de terorism şi drepturile persoanelor implicate în astfel de acte.



[1] Varşovia, 16-17 mai 2005.

[2] A 956-a întâlnire a Miniştrilor adjuncţi (15 februarie 2006).

[3] Consiliul UE, 5771/1/06.

[4]A 804 –a întâlnire a Miniştrilor adjuncţi, 11 iulie 2002.

[5] A 917-A ÎNTÂLNIRE A Miniştrilor adjuncţi, 2 martie 2002

[6] Articolul 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) Articolul (liberatatea de gândire, conştiinţă şi religie) Articolul 10 (libertatea de exprimare) şi Articolul 11 (libertatea de asociere)

[7] Vezi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia Chahal împotriva Regatului Unit (15.11.1996), paragraful 79: "[Curtea Europeană a Drepturilor Omului] este pe deplin conştientă de dificultăţile cu care se confruntă statele în timpuri moderne pentru protejarea comunităţilor lor de violenţa teroristă. Cu toate acestea, chiar şi în aceste circumstanţe, Convenţia interzice în termeni absoluţi tortura şi tratamentele sau pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei.”

[8] Vezi curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia Chahal împotriva Regatului Unit (15.11.1996), paragrafele 80 şi 149.

[9] Adoptată de către Comitetul de Miniştri la 15 decembrie 2004.

[10] Vezi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia Chahal împotriva Regatului Unit (15.11.1996), paragraful 151: "În asemenea cazuri, date fiind natura ireversibilă a răului care poate apărea dacă riscul relelor tratamente s-ar fi materializat şi importanţa pe care Curtea o ataşează articolului 3, noţiunea de remediu eficient din cadrul articolului 13 cere ca scrutinul independent al cererii să arate că există temeiuri substanţiale pentru temerea unui risc real al unui tratament contrar articolului 3. Acest scrutin trebuie realizat fără a ţine cont de ceea ce persoana a întreprins pentru a garanta extrădarea sau orice altă ameninţare pentru siguranţa naţională a statului care urmează să o extrădeze.”

[11] Vezi Recomandarea (2004) 20: Procedura trebuie să fie adversă. Toate probele admise de către tribunal trebuie să fie în principiu puse la dispoziţia părţilor pentru ca acestea să poată aduce argumente contra (paragraful B.4.d).

[12] CEDO trnaşează problema accesului părţilor şi al avocaţilor apărării la probede în cauza Chahal, referindu-se indirect la legislaţia canadiană: "Intervenienţii (...) au fost toţi de părere că, revizuirea judiciară nu a constituit un remediu eficient în cauzele care implică securitatea naţională. Articolul 13 cere cel puţin ca un organism independent să evalueze toate faptele şi probele şi să fie îndreptăţit să dea o soluţie care va fi obligatorie pentru Secretarul de Stat. În legătură cu aceasta, Amnesty International, Liberty, Centrul AIRE şi JCWI (…) au atras atenţia Curţii cu privire la procedura aplicată în Canada în asemenea cauze. Conform Legii Canadiene privind Imigrarea din 1976 (astfel cum a fost modificată de Legea imigraţiei din 1988), un judecător de la instanţa federală face o examinare cu uşile închise a tuturor probelor, asupra cărora partea este apoi încunoştiinţată prin intermediul unei declaraţii rezumat, însă ep cât posibil, acuzaţiile sunt aduse împotriva lui sau ei şi are dreptul de a fi repreuzentată şi de a cere probe. Confidenţialitatea materialului care ridică probleme de securitate este menţinută prin solicitatea ca asemenea probe să fie examinate în absenţa atât a părţii, cât şi a reprezentantului său. Cu toate acestea, în aceste circumstanţe, locul lor este luat de către un consiliu de securitate instruit de către instanţă, care interoghează martorii şi care ajută în general instanţa să verifice dacă statul are un caz solid. Un rezumaz al probelor obţinute prin această procedură, cu toate omisiunile necesare, este înaintat părţii.”

[13] Vezi, de exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia Maaouia împotriva Franţei, soluţia Marii Camere (5.10.2000), paragraful 40: “Curtea concluzionează că deciziile privind intrarea, şederea şi deportarea străinilor nu cad sub privesc drepturile sau obligaţiile civile ale reclamantului şi nu depind de o acuzaţie penală adusă împotriva sa, în sensul articolului 6 § 1 din Convenţie”.

[14] Vezi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia Mamatkulov şi Askarom împotriva Turciei, 4.02.2005, paragraful 124: “Într-adevăr poate fi spus, că, indiferent de sistemul de drept în discuţie, administrarea adecvată a actului de justiţie cere ca nici o acţiune ireversibilă să nu poată fi luată în cursul soluţionării procesului”.

[15] Vezi de asemenea decizia Chahal deja menţionată, conform căreia Convenţia interzice în termeni absoluţi tortura.

[16] Vezi, de asemenea, pentru rolul pe care procuratura îl poate avea în asigurarea protecţiei drepturilor omului, Recomandarea Rec(2000)19 privind rolul procurorilor în justiţia penală. CCJE va examina în detaliu, într-o opinie viitoare, relaţii dintre sistemul judiciar şi procuratură (vezi Planul de Acţiune Cadrul Global pentru judecătorii din Europa, Document CCJE (2001) 24).

[17] Vezi de exemplu: "Comisia de la Veneţia: Serviciile de Securitate Interne în Europa " (CDL/Inf (98)6).

[18] Conform Recomandării Rec(2005)10, tehniciile speciale de investigare sunt: “tehnicile aplicate de către autorităţile competente în contextul investigaţiilor penale în scopul detectării şi investigării infracţiunilor grave şi suspecţilor, care au drept finalitate culegerea de informaţii într-o asemenea manieră încât să nu alerteze persoanele vizate ".

[19] Articolele 5-3 CEDO: “Toţi cei arestaţi sau deţinuţi în conformitate cu prevederile paragrafului 1.c al acestui articol trebuie aduşi de îndată în faţa unui judecător sau a altui ofiţer autorizat prin lege să exercite puteri judiciare şi va fi îndreptăţit la un proces într-un timp rezonabil sau la eliberare pe timpul judecăţii. Ekliberarea poate fi condiţionată de garanţiile de prezentare la termene.”; Articolele 5-4 CEDO: “Toţi cei privaţi de libertate ca urmare a arestului sau reţinerii vor fi îndreptăţiţi să introducă acţiuni prin intermediul cărora legalitatea deţineriii lor va fi decisă cu celeritate de către instanţă sau pronunţarea eliberării dacă detenţia nu este legală.“ Mai mult decât atât, în Decizia Brogan şi alţii împotriva Regatului Unit (29.11.1988), CEDO afirmă în paragraful 61 că cercetarea infracţiunilor de terorism ridică în mod evident probleme speciale autorităţilor. Curtea acceptă că, condiţionat de existenţa unor apărări adecvate, contextul terorismului în cauza supusă judecăţii „are efectul de prelungi perioada în care autorităţile pot, fără a încălca articolul 5 paragraful 3, să reţină o persoană suspectată de infracţiuni grave de terorism în custodie înainte de a-l înfăţişa înaintea unui judecător sau a altui ofiţei judiciar. Dificultăţile la care se referă Guvernul privind controlul judiciar asupra deciziile de arestare şi deţinere a suspecţilor terorişti pot afecta modul de implementare a articolului 5 paragraful 3, de exemplu la solicitarea garanţiilor procedurale corespunzătoarea având în vedere natura infracţiunilor suspectate. Cu toate acestea, nu se poate justifica, conform articolului 5 paragraful 3, dispensarea totală a controlului judiciar "prompt". Curtea adaugă că scopul pentru flexibilitate în interpretarea şi aplicarea noţiunii de „promptitudine” este foarte limitat (paragraful 62). În viziunea Curţii, chiar şi cea mai scurtă dintre cele patru perioade de deţinere în cauza supusă judecăţii, patru zile şi 6 ore pretrecute în custodia poliţiei, este în afara constrângerilor stricte cu privire la timpul permis de către prima parte a articolului 5 paragraful 3. "Faptul incontestabil că arestul şi detenţia reclamanţilor au fost determinate de scopul legitim de protejare a comunităţii împotriva terorismului nu este, prin el însuşi, suficient pentru a asigura conformitatea cu cerinţele specifice ale articolului5 paragraful 3."

[20] Planul de Acţiune Cadru Global pentru judecătorii europeni, adoptat de Comitetul de Miniştri la a 740a întâlnire, Document CCJE (2001) 24.

[21] Recomandarea (2005) 9 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei pentru statele membre privind Protecţia martorilor şi colaboratorilor justiţiei. Vezi de asemenea liniile directoare privind protecţia victimelor actelor teroriste, adoptate de Comitetul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 2 martie 2005; Recomandarea Nr. R (85) 11 a Comitetului de Miniştră pentru statele membre asupra statutului de victimă în cadrul dreptului şi procedurii penale; Recomandarea Nr. R (97) 13 a Comitetului de Miniştri pentru statele membre privind intimidarea martorilor şi drepturile la apărare.

[22] Vezi Liniile directoare de protecţie a victimelor împotriva actelor teroriste (adoptate de Comitetul de Miniştri la 2 martie 2005):" Victimele actelor teroriste ar trebui să primească despăgubiri drepte, corespunzătoare şi prompte pentru pagubele suferite. Atunci când despăgubirile nu sunt disponibile din alte surse, în special ca urmare a confiscării proprietăţii făptuitorilor, organizatorilor sau sponsorilor actelor teroriste, statul pe teritoriul căruia a avut loc actul terorist trebuie să contribuie la despăgubirea victimelor pentru prejudiciile fizice şi psihice suferite, indiferent de naţionalitatea lor (principiul 7.1)".